ro
 

HOTĂRÂREA NR. 17/2024 privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu din imobilul aflat în administrarea Liceului Tehnologic ”Puskás Tivadar” Sfântu Gheorghe

25.01.2024
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 17/2024

privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu din imobilul aflat în administrarea Liceului Tehnologic ”Puskás Tivadar” Sfântu Gheorghe

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 2661/2024 al Direcției patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 348/16.01.2024 a Liceului Tehnologic ”Puskás Tivadar” Sfântu Gheorghe, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 2568/16.01.2024;
Având în vedere Contractul de administrare nr. 19559/2013 cu actele adiționale aferente, încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Liceul Tehnologic ”Puskás Tivadar” Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 332-348 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) și (2) lit. c și d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă închirierea prin licitație publică a unui spațiu, domeniu public al municipiului Sfântu Gheorghe, având datele de identificare cuprinse în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, destinat bufetului școlar.
ART. 2. – Durata închirierii este de 5 de ani, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional.
ART. 3. – Prețul minim de pornire al licitației publice se stabilește la 5 Euro/mp/lună, la care se adaugă plata utilităților în valoare de 30 euro/lună.
ART. 4. – Se aprobă Documentația de atribuire, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 5. – Se mandatează Liceul Tehnologic ”Puskás Tivadar” Sfântu Gheorghe să parcurgă procedura de licitație publică în condițiile legii.
ART. 6. - Cu executarea prezentei hotărâri se însărcinează Liceul Tehnologic ”Puskás Tivadar” Sfântu Gheorghe, Direcția generală economică și fiscală și Direcţia patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 25 ianuarie 2024.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Toth-Birtan Csaba

 CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

    Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexa 1

Anexa 2