ro
 
Miercuri, 16. Aprilie 2025.

HOTĂRÂREA NR. 161/2025 privind aprobarea încheierii unui contract de asociere între municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Biblioteca Județeană “Bod Péter” și Asociația Culturală Mikes Kelemen din Județul Covasna- Háromszéki Mikes Kelemen Egyesület, în vederea organizării celei de-a IV-a ediții a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană din Sfântu Gheorghe „SepsiBook” în perioada 22.05.2025-25.05.2025

27.03.2025
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 161/2025

privind aprobarea încheierii unui contract de asociere între municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Biblioteca Județeană “Bod Péter” și Asociația Culturală Mikes Kelemen din Județul Covasna- Háromszéki Mikes Kelemen Egyesület, în vederea organizării celei de-a IV-a ediții a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană din Sfântu Gheorghe „SepsiBook” în perioada 22.05.2025-25.05.2025

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 16950/2025 al Compartimentului administrație locală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 531/13.03.2025 a Casei de Cultură ”Kónya Ádám”, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe cu nr. 15197/13.03.2025;
Având în vedere adresa nr. 96/03.03.2025 a Bibliotecii Județene “Bod Péter, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe cu nr. 12363/03.03.2025;
Având în vedere adresa Asociației Culturale Mikes Kelemen din Județul Covasna - Háromszéki Mikes Kelemen Egyesület, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe cu nr. 15069/13.03.2025;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. e, coroborat cu alin. (9) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. - Se aprobă încheierea unui contract de asociere între municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Biblioteca Județeană “Bod Péter” și Asociația Culturală Mikes Kelemen din Județul Covasna- Háromszéki Mikes Kelemen Egyesület, în vederea organizării celei de-a IV-a ediții a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană din Sfântu Gheorghe „SepsiBook”, în perioada 22.05.2025-25.05.2025.
ART. 2. - Se aprobă proiectul contractului de asociere, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu semnarea contractului de asociere se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 4. - Executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcției generale economice și fiscale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe și persoanelor juridice prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre.

Sfântu Gheorghe, la 27 martie 2025.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Czimbalmos-Kozma Csaba

 CONTRASEMNEAZĂ

 SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexă