ro
 
Duminică, 01. Martie 2026.

HOTĂRÂREA NR. 14/2026 privind aprobarea inițierii demersurilor legale pentru trecerea cu titlu gratuit a unui imobil din domeniul public al județului Covasna și din administrarea Spitalului Județean de Urgențe „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, situat în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Spitalului, nr. 7, în domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe

29.01.2026
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 14/2026

privind aprobarea inițierii demersurilor legale pentru trecerea cu titlu gratuit a unui imobil din domeniul public al județului Covasna și din administrarea Spitalului Județean de Urgențe „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, situat în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Spitalului, nr. 7, în domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 788/2026 al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Ordinului ministrului culturii nr. 2828/2015 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată şi a Listei monumentelor istorice dispărute, cu modificările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 294 alin. (2), (5) și (6) și art. 129 alin. (2) lit. b din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – (1) Se aprobă inițierea demersurilor legale pentru trecerea cu titlu gratuit a unui imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Spitalului, nr. 7, județul Covasna, din domeniul public al județului Covasna și din administrarea Spitalului Județean de Urgențe „Dr. Fogolyán Kristóf”, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, în domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe.
(2) Datele de identificare ale imobilului prevăzut la alin. (1) sunt cuprinse în anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă,
ART. 2. - Prezenta hotărâre se consideră cererea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, adresată Consiliului Județean Covasna, în vederea promovării unei hotărâri în sensul prevederilor art. 1 din prezenta hotărâre.
ART. 3. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează primarul municipiului Sfântu Gheorghe și Direcţia patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 29 ianuarie 2026.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Magyarosi Imola-Piroska

 

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexă