ro
 
Marți, 04. Februarie 2025.

HOTĂRÂREA NR. 1/2024 privind atribuirea contractului de lucrări de reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor, sistemului rutier de pe poduri, de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe și reparații la clădirile aflate în domeniul public și privat al municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe

08.01.2024
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 1/2024

privind atribuirea contractului de lucrări de reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor, sistemului rutier de pe poduri, de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe și reparații la clădirile aflate în domeniul public și privat al municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 72437/2023 al Direcției generale de gospodărire comunală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Dispoziția primarului nr. 1559/2023 privind numirea comisiei de negociere;
Având în vedere adresa nr. 2325/22.12.2023 a Sepsi Út-Építő SRL, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 71683/22.12.2023;
Având în vedere Procesul - verbal de analiză a prețurilor unitare nr. 71765/27.12.2023 al comisiei de negociere;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția muncii și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor art. 31 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 40 alin. (1) din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. e și alin. (9) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă atribuirea contractului pentru lucrările de reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor, sistemului rutier de pe poduri de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe și lucrările de reparații la clădirile aflate în domeniul public și privat al municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, către societatea SEPSI ÚT-ÉPITŐ SRL.
ART. 2. – Se aprobă proiectul contractului pentru lucrările de reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor, sistemului rutier de pe poduri de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe și lucrările de reparații la clădirile aflate în domeniul public și privat al municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, conform anexei la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredințează Compartimentul pentru monitorizare societăți comerciale, Direcția generală de gospodărire comunală, Direcția patrimoniu, Direcţia generală economică și fiscală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe și SEPSI ÚT-ÉPITŐ SRL Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 08 ianuarie 2024.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Toth-Birtan Csaba

 CONTRASEMNEAZĂ

pentru SECRETAR GENERAL

    Morar Edith

Anexă