ro
 
Duminică, 19. May 2024.

Hotărâri cu caracter normativ: HOTĂRÂREA NR. 42/2018 privind aprobarea bugetului general al municipiului Sfântu Gheorghe pe anul 2018

13.02.2018 2018
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR.  42/2018

privind aprobarea bugetului general al municipiului
 Sfântu Gheorghe pe anul 2018

 


Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 3.912/2018 al Direcţiei economice din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism, Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință, Comisiei pentru adminstrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină și Comisiei pentru tineret și sport ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 2/2018 privind bugetul de stat pe anul 2018 şi prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. a din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) lit. a şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
 


HOTĂRĂŞTE
 


ART. 1. - Se aprobă bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe pe anul 2018 în sumă totală de 105.812.050 lei, din care Secţiunea de funcţionare în valoare de 81.661.600 lei şi Secţiunea de dezvoltare în sumă de 24.150.450 lei, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Se aprobă programul obiectivelor de investiţii finanţate din bugetul local, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Se aprobă utilizarea în anul 2018, ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, a excedentului anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar aferent anului 2017, în sumă de 421.714,67 lei.
ART. 4. - Se aprobă bugetul Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Municipiul Sfântu Gheorghe, împreună cu programul obiectivelor de investiţii pe anul 2018, anexa nr. 3 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 5. - Se aprobă bugetele instituţiilor de învăţământ finanţate din bugetul local, împreună cu programul obiectivelor de investiţii pe anul 2018, anexele nr. 4-20 la prezenta hotărâre din care fac parte integrantă.
ART. 6. - Se aprobă bugetele instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, în sumă totală de 18.982.440 lei, din care Secţiunea de funcţionare în valoare de 18.763.540 lei şi Secţiunea de dezvoltare în sumă de 218.900 lei, pe anul 2018, anexa nr. 21 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 7. - Se aprobă bugetele instituţiilor de învăţământ finanţate integral din venituri proprii pe anul 2018, împreună cu programul obiectivelor de investiţii pe anul 2018, anexele nr. 22- 37 la prezenta hotărâre din care fac parte integrantă.
ART. 8. - Se aprobă folosirea în anul 2018 a excedentelor rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor de învăţământ finanţate integral din venituri proprii, la încheierea exerciţiului bugetar aferent anului 2017, în sumă de 559.580,42 lei pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de funcţionare, anexa nr. 38 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 9. - Se aprobă bugetul Poliţiei Locale din Municipiul Sfântu Gheorghe, împreună cu programul obiectivelor de investiţii pe anul 2018, anexa nr. 39 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 10. - Se aprobă bugetul Teatrului „Tamási Áron” din Municipiul Sfântu Gheorghe împreună cu programul obiectivelor de investiţii pe anul 2018, anexa nr. 40 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 11. - Se aprobă bugetul Teatrului „Andrei Mureşanu” din Municipiul Sfântu Gheorghe împreună cu programul obiectivelor de investiţii pe anul 2018, anexa nr. 41 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 12. - Se aprobă folosirea în anul 2018 a excedentului rezultat din execuţia Teatrului „Andrei Mureşanu”, la încheierea exerciţiului bugetar aferent anului 2017, în sumă de 1.150 lei, pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de funcționare.
ART. 13. - Se aprobă bugetul Casei de cultură „Kónya Ádám” din municipiul Sfântu Gheorghe, împreună cu programul obiectivelor de investiţii pe anul 2018, anexa nr. 42 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 14. - Se aprobă folosirea în anul 2018 a excedentului rezultat din execuția Casei de cultură „Kónya Ádám” la încheierea exerciţiului bugetar aferent anului 2017, în sumă de 12.527,71 lei pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare.
ART. 15. - Se aprobă bugetul fondurilor externe nerambursabile pe anul 2018, anexele nr. 43-48 la prezenta hotărâre din care fac parte integrantă.
ART. 16. - Se aprobă folosirea în anul 2018 a excedentului rezultat din execuţia fondurilor externe nerambursabile, aflat la dispoziția Municipiului Sfântu Gheorghe, în sumă de 43.596,87 lei pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare.
ART. 17. - Se aprobă folosirea în anul 2018 a excedentului rezultat din execuţia fondurilor externe nerambursabile, aflat la dispoziția instituțiilor subordonate în sumă de 222.540 lei, pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, anexa nr. 49 la prezenta hotărâre din care fac parte integrantă.
ART. 18. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe şi compartimentele de contabilitate din cadrul instituţiile subordonate Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 13 februarie 2018.

                                  PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ                                                             CONTRASEMNEAZĂ
                                            Ambrus Zsombor                                                                              SECRETAR
                                             În lipsa acestuia,                                                                       Kulcsár Tünde-Ildikó
                           Consilier local: Sztakics Éva-Judit

                                          Toth-Birtan Csaba

                                                  Vajna László

 

Anexa 1                      Anexa 2

Anexa 3                     Anexele 4-20

Anexele 21-38            Anexele 39-42

Anexele 43-49