Hotărâri cu caracter normativ: HOTĂRÂREA NR. 16/2017 pentru modificarea şi completarea H.C.L. nr. 55/2009 privind modificarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din municipiul Sfântu Gheorghe, cu modificările și completările ulterioare
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 16/2017
pentru modificarea şi completarea H.C.L. nr. 55/2009 privind modificarea
Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din municipiul Sfântu Gheorghe, cu modificările și completările ulterioare
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 54.508/2016 al Administratorului public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și al Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere realizarea procedurii prevăzute la art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată;
În baza prevederilor art. 24 din H.G. nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c şi alin. (5) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (3) şi art. 115 alin. (1) lit b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 55/2009 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din municipiul Sfântu Gheorghe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
I. Articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 327/2014 privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 55/2009 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din municipiul Sfântu Gheorghe, cu modificările şi completările ulterioare, va avea următorul cuprins:
„Art. 2. - Se stabilește chiria de bază anuală pentru un loc de parcare la suma de 150 lei, echivalent a sumei de 33,88 Euro, conform ratei de schimb din data de 06.11.2014, preț ce se indexează anual în funcție de rata de schimb leu/euro, comunicat de B.N.R. pentru prima zi lucrătoare a lunii septembrie, la care se adaugă TVA.”
II. Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din municipiul Sfântu Gheorghe se modifică potrivit anexei nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din municipiul Sfântu Gheorghe, anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 55/2009 se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Abonamentele de parcare, neachitate până la data de 15 decembrie 2016 vor putea fi plătite până la data de 28 februarie 2017, cu calcularea majorărilor de întârziere, potrivit reglementărilor fiscale în materie.
ART. 4. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Administratorul public, Direcția de Gospodărire Comunală, Direcţia Economică și Direcția Finanțelor Municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 26 ianuarie 2017.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Debreczeni László SECRETAR
Kulcsár Tünde-Ildikó