Hotărâri cu caracter normativ: HOTĂRÂREA NR. 24/2014 pentru modificarea şi completarea H.C.L. nr. 265/2013 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2014
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 24/2014
pentru modificarea şi completarea H.C.L. nr. 265/2013 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2014
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 66.033/2013 al Direcţiei finanţe publice municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 16 alin. (2) şi art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza Titlului IX. din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Titlul IX. din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere parcurgerea procedurii prevăzute la art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 45 alin. (2) lit. c şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă modificarea articolului 10 din Hotărârea Consiliului Local nr. 265/2013 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2014, după cum urmează:
„Art. 10. - Se aprobă procedura de acordare a scutirii de la plata impozitului pe clădiri în cazul persoanelor fizice, în condiţiile art. 286 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă”.
ART. 2. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism, Direcţia Finanţe Publice Municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 13 februarie 2014
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |