ro
 
Luni, 23. Decembrie 2024.

HOTĂRÂREA NR 76/2022 privind aprobarea reglementării circulației autovehiculelor aparținând școlilor de șoferi pentru instruirea practică pe străzile din municipiul Sfântu Gheorghe

24.02.2022
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR 76/2022

privind aprobarea reglementării circulației autovehiculelor aparținând școlilor de șoferi pentru instruirea practică pe străzile din municipiul Sfântu Gheorghe

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 10311/2022 al Direcţiei Generale de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea comisiei de circulaţie din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, aprobat prin HCL nr. 76/2018 privind constituirea comisiei de circulaţie din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizul favorabil al comisiei de circulaţie din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe din data de 15.02.2022;
Având în vedere Avizele favorabile nr. 117128/2022 și nr. 117845/2022 ale Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna;
Având în vedere Procesul-verbal nr. 12633/2022 privind consultarea conducătorilor școlilor de șoferi din municipiul Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 128 alin. (1) lit. d din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (14) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – (1) Se aprobă interzicerea circulației autovehiculelor aparținând școlilor de șoferi pentru instruirea practică pentru toate categoriile, pe raza administrativ – teritorială a municipiului Sfântu Gheorghe, în intervalele orare: 7.30-8.30 și 15.30-16.30 în zilele de luni – vineri.
(2) Prevederile aliniatului (1) nu se aplică pe perioada vacanțelor școlare și a sărbătorilor legale.
ART. 2. - Încălcarea prevederilor art. 1 se consideră contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de 400 lei.
ART. 3. – Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea prezentei hotărâri se va face prin proces-verbal, întocmit de agenții Poliției Locale și polițiștii ce au calitatea de polițist rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna.
ART. 4. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredințează Poliția Locală a municipiului Sfântu Gheorghe și Direcţia Generală de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 24 februarie 2022.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Magyarosi Imola-Piroska

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó