HOTĂRÂREA NR. 119/2025 privind aprobarea instituirii Programului de finanțare nerambursabilă pentru activități nonprofit în domeniul sănătății fizice și mintale
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 119/2025
privind aprobarea instituirii Programului de finanțare nerambursabilă pentru activități nonprofit în domeniul sănătății fizice și mintale
Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 11877/2025 al Compartimentului juridic din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere parcurgerea procedurii prevăzute la art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 64 și art. 65 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d și alin. (7) lit. c din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă instituirea Programului de finanțare nerambursabilă pentru activități nonprofit în domeniul sănătății fizice și mintale.
ART. 2. – Se aprobă Regulamentul privind Programul de finanțare nerambursabilă pentru activități nonprofit în domeniul sănătății fizice și mintale, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Fondurile alocate finanțărilor nerambursabile în cadrul programului instituit prin art. 1 vor fi prevăzute în bugetele anuale ale municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 4. – Cu semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 5. – La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, HCL nr. 394/2021 privind aprobarea instituirii Programului de finanțare nerambursabilă din fondurile bugetului local al municipiului Sfântu Gheorghe alocate pentru activități nonprofit în domeniul sănătății fizice și mintale, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
ART. 6. – Executarea prezentei hotărâri se încredinţează primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Compartimentului juridic și Direcției generale economice și fiscale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 13 martie 2025.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Czimbalmos-Kozma Csaba |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |