HOTĂRÂREA NR. 106/2026 privind aprobarea punerii la dispoziția operatorului de transport public local Multi-Trans SA a unor bunuri de retur, proprietate publică și privată a municipiului Sfântu Gheorghe
| MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 106/2026
privind aprobarea punerii la dispoziția operatorului de transport public local
Multi-Trans SA a unor bunuri de retur, proprietate publică și privată a municipiului Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 12.910/2026 al Compartimentului pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Nota internă nr. 63.838/28.10.2025 a Direcției de Investiții privind defalcarea cheltuielilor aferente obiectivului de investiții „Realizarea unui terminal de transport public urban/județean/interjudețean”, Nota internă nr. 64862/31.10.2025 a Direcției de Investiții, precum și Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 63407/24.10.2025, privind execuția lucrărilor de construcții aferente investiției „Realizarea unui terminal de transport public urban/județean/interjudețean”;
Având în vedere prevederile HCL nr. 12/2026 privind transmiterea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe a imobilului situat pe strada Lt. Păiș David nr. 20, care va avea destinația de terminal de transport public urban, județean și interjudețean;
Având în vedere prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători prin curse regulate - în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Sepsi” nr. 51/2025, încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan SEPSI” și operatorul de transport public local MULTI-TRANS SA;
Având în vedere prevederile HCL nr. 91/2024 privind aprobarea asocierii municipiului Sfântu Gheorghe cu comuna Reci, comuna Ozun, comuna Chichiș, comuna Ilieni, comuna Arcuș, comuna Valea Crișului, comuna Ghidfalău, comuna Micfalău, comuna Bodoc, comuna Malnaș, comuna Bixad și comuna Moacșa, în vederea înființării Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan SEPSI”;
Având în vedere prevederile Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Transport Metropolitan SEPSI”;
Având în vedere Dispoziția nr. 1338/2024 a primarului municipiului Sfântu Gheorghe privind delegarea calității de reprezentant în adunarea generală a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile comunitare de utilități publice, în cadrul cărora municipiul Sfântu Gheorghe are calitatea de membru;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 21 pct. (5), din Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului;
Având în vedere parcurgerea procedurii prevăzute la art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d și alin. (7) lit. s din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f și 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă punerea la dispoziția operatorului de transport public local Multi-Trans SA a unor bunuri de retur, proprietate publică și privată a municipiului Sfântu Gheorghe, aferente serviciului de transport public local de călători prin curse regulate, identificate în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Se aprobă modificarea și completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători prin curse regulate - în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Sepsi” nr. 51/2025, încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan SEPSI” și operatorul de transport public local Multi-Trans SA, potrivit prevederilor proiectului Actului adițional nr. 2/2026, Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Se mandatează Asociația de dezvoltare intercomunitară „Transport Metropolitan SEPSI” ca în numele și pe seama municipiului Sfântu Gheorghe să încheie Actul adițional nr. 2/2026 la Contractul de delegare nr. 51/2025.
ART. 4. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan SEPSI”, societatea Multi-Trans SA, Direcția generală economică și fiscală, și Compartimentul pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 26 martie 2026.
|
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Tischler Ferenc În lipsa acestuia, consilierii locali Sztakics Éva-Judit Toth-Birtan Csaba
|
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |

