AERUL CA UN PEPENE ROSU

Aerul: dulce, greu, tare, parfumat, înecăcios... ca o baltă verzuie sau ca un pepene roșu

O femeie își pierde puterea de a se revolta, dizolvată între nevoile familiei și așteptările societății. Pierderea este ireversibilă iar vocea s-a atrofiat măcinată de incapacitatea de a spune nu și datoria de a fi cum se cade. O femeie care are încă reflexul de a căuta ce e mai bine pentru ea, dar care cedează sub imperativul lui ”nu se face”.

Un bărbat își vizitează tatăl care se află pe patul de moarte. Doar spectrul rece al finalului îl împinge să-și găsească curajul de a-i vorbi cu adevărat. Un timp dilatat al confesiunilor, al decorticării secretelor, al confruntării cu trecutul. Fiul mărturisește tatălui muribund și își mărturisește sieși greșelile, fricile, regretele.

"Aerul ca un pepene roșu" cuprinde două dintre textele lui Mihai Ignat ("Voiam doar să țip" și "Mi-e frică") două monodrame, care puse în oglindă, și-au amplificat una alteia sensurile, profunzimile și au proiectat altele noi.

"Aerul ca un pepene roșu" întreabă cum arată viața, după o traumă colectivă de 50 de ani și mai ales, unde este ea? Viața este cu noi, aici? În fața noastră?

Sau viața e mereu și mereu în altă parte?