ro
 
Sâmbătă, 21. Decembrie 2024.

Bursă acordată studenţilor din ani terminali - 2024

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 31 ianuarie

În ultima şedinţă din 2023, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat o nouă sesiune de burse pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi în ani terminali. 

Pentru bursă pot aplica studenţii care își pregătesc teza de licență, masterat sau doctorat în anul universitar în curs. Această bursă se poate acorda studenților cu domiciliul în Sfântu Gheorghe, dar și studenților din alte localități.

Pot aplica studenți care – deși nu sunt din Sfântu Gheorghe –, se află în faza de pregătire a tezei de licență, masterat sau doctorat în anul universitar curent, iar subiectul ales are utilitate locală, sau au efectuat cercetări despre municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv dacă rezultatele cercetării pot fi transpuse în administrație sau în vreun domeniu de dezvoltare al municipiului Sfântu Gheorghe. Studenții cu domiciliul în Sfântu Gheorghe pot aplica indiferent de subiectul cercetării lor.

Valoarea burselor depinde de nivelul studiilor, adică cei care se pregătesc pentru lucrarea de licență pot primi 300 de lei lunar timp de 4 luni, cei care își finalizează studiile de masterat pot beneficia de 500 de lei lunar, iar cei care se pregătesc pentru disertația de doctorat pot primi burse în valoare de 1.000 de lei lunar pentru o perioadă de 4 luni.

Persoanele interesate pot depune dosarele la Compartimentul pentru Tineret, strada Kőrösi Csoma Sándor nr. 5, Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, România. Termenul limită de depunere a dosarelor este 31 ianuarie 2024. Documentația trebuie trimis şi în format electronic la adresa de e-mai zsolt.balogh@sepsi.ro, până la ora 15:00 a zilei de 31 ianuarie 2024.

Se vor acorda burse numai studenților la licență și la master care au acumulat min. 30 de puncte și studenților la doctorat care au acumulat minim 40 de puncte.

Contestațiile se pot depune în termen de 2 zile lucrătoare de la afișare, în Biroul pentru Tineret (str. Kőrösi Csoma Sándor nr. 5). 

Regulamentul de acordare a burselor pentru studenți este disponibil AICI, iar formularul de înscriere AICI.

Prezentarea lucrărilor se va face personal între 4 și 11 noiembrie. 

09.02.2024: Lista celor înscriși la programul de burse pentru susținerea studenților din anii terminali

16.02.2024: Rezultate

21.02.2024: Rezultate finale