08.09.2020 - Distribuire măști de protecție la Direcția de Asistență Socială Sfântu Gheorghe
Începând cu data de 10 septembrie 2020, Direcția de Asistență Socială Sfântu Gheorghe distribuie măști de protecție, 50 buc/persoana, pentru următoarele categorii:
a) persoanele din familiile beneficiare de ajutor social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv în luna august, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale și nu realizează alte venituri, prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Măștile pot fi ridicate în municipiul Sfântu Gheorghe la str. Fabricii nr. 41, cu actele de identitate originale, în fiecare zi lucrătoare, între orele 9:00 și 14:00, pentru informații la nr. tel. 0267-312111.