Sâmbătă, 21. septembrie 2019
Arhivă ştiri
Szeklermen in black
Sâmbăta viitoare, în data de 27 martie, se va organiza prima „Luptă de Paintball din Ţinutul Secuiesc”, acest concurs fiind interesant datorită faptului că lideri ai administraţiilor locale din secuime se vor împuşca cu bile de vopsea, timp de 5 minute.

„Am acceptat această solicitare mai neobişnuită, deoarece noi credem că acţionăm pentru o cauză bună. Organizatorii principali vor folosi banii adunaţi cu ocazia acestui eveniment,  la renovarea terenului, iar dacă putem să contribuim, atunci vom mai  participa la iniţiative de acest  gen.”- a declarat primarul Antal Árpád András. 



Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe este unul din coorganizatori, participanţii fiind preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari şi consilieri din Ţinutul Secuiesc. Totalul de 24 de participanţi îşi va măsura puterea fiind înpărţit în 8 echipe, fiecare formată din câte 3 membri.

Organizatorii Hajnal Attila şi Száfta Szabolcs au declarat că atunci când au cerut participarea liderilor administraţiilor locale, s-au gândit la un eveniment de conştientizare, la o acţiune de sensibilizare, care să atragă atenţia. „Am dori să organizăm o competiţie care nu doar să promoveze acest sport, aflat deocamdată în fază incipientă în România, ci să aibă şi aspecte caritabile”.

Concursul  nu este public,  cu toate acestea presa va informa  despre joc şi despre rezultatele acestuia.




<< înapoi



Afişare pagină: 1179    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină