Luni, 17. iunie 2019
Arhivă ştiri
12 dosare au fost depuse pentru bursele acordate de Consiliul Local studenţilor

Un număr total de 12 persoane au aplicat pentru programul de burse al Consiliului Local Sfântu Gheorghe, printre solicitanți numărându-se studenţi, masteranzi şi doctoranzi.

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a lansat în anul 2014 programul de burse pentru studenţi, iar la ediţia din acest an s-au înscris 12 persoane – nouă studenți, doi masteranzi și un doctorand.

Tinerii cu vârsta sub 35 de ani, care au urmat studii de licenţă, de masterat sau de doctorat oriunde în lume și care se află în faza de pregătire a tezei de licență / masterat / doctorat în anul universitar curent, au putut candida pentru bursă.

Locuitorii din Sfântu Gheorghe pot aborda orice subiect, în schimb cei care locuiesc în orice altă localitate din România pot aplica la burse doar cu lucrări despre Sfântu Gheorghe.

Temele abordate de participanţii la bursă sunt interesante şi în acest an, iar printre ele se numără lucrările de licenţă „Placcc coffee and coworking. Design interior-hub Sfântu Gheorghe” sau „Analizarea creșterii gradului de conștientizare a preşcolarilor prin dezvoltarea echilibrului și coordonării”.

Lista completă a candidaților, titlurile lucrărilor şi regulamentul de acordare a burselor se găsesc aici.

Valoarea bursei este de 300 de lei pe lună pentru studenți, 500 de lei pe lună pentru masteranzi și 1.000 de lei pe lună pentru doctoranzi. Durata acordării burselor este de 4 luni.

Beneficiarii burselor sunt obligați ca până la data de 30 iunie 2019 (licență și master) sau 30 septembrie (doctoranzii) să depună la sediul Primăriei Sfântu Gheorghe lucrarea de licență, master sau doctorat, în format tipărit și electronic, iar ultima zi de luni din luna noiembrie 2019 trebuie să-și prezinte lucrările într-o conferință.

În luna noiembrie a anului trecut, opt studenți absolvenți și-au prezentat lucrările la prima conferință a bursierilor organizată de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe. 

 



<< înapoi



Afişare pagină: 38119    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină