Luni, 24. septembrie 2018
Arhivă ştiri
Luminile de Crăciun întârzie în acest an la Sfântu Gheorghe

Așa cum ne-am obișnuit, la Sfântu Gheorghe luminile de Crăciun se aprind în fiecare an cu ocazia aprinderii lumânării de Advent. În acest an planul era același, dar compania contractată prin sistemul electronic de achiziții publice – conform reglementărilor legale referitoare la cheltuirea banilor publici – nu și-a respectat termenele limită contractuale. Astfel, a întârziat începutul lucrărilor de montare a luminilor. Încercările continue de comunicare cu reprezentanții companiei au eșuat una după alta, deoarece prestatorul nu s-a ținut de promisiunile asumate în contract.

În urma a mai multor notificări, angajații firmei contractante au început lucrările de montare a luminilor vechi săptămâna trecută, după care au plecat din oraș și până acum nu au furnizat și nu au montat decorațiunile comandate în acest an. Noile decorațiuni erau necesare cu scopul de a înlocui pe cele vechi deteriorate, respectiv pentru a ilumina mai multe străzi decât anul trecut.

Organizatorii speră că luminile de Crăciun vor fi aprinse integral în această săptămână la Sfântu Gheorghe.

Conform contractului de prestări servicii, firma executantă va fi penalizată cu o majorare de întârziere.
 

Fotó: Vargyasi Levente



<< înapoi



Afişare pagină: 9825    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină