Luni, 16. iulie 2018
Arhivă ştiri
Ultimele ajustări pentru Târgul de Crăciun

De ani de zile, târgul de crăciun ce va avea loc în centrul orașului este un spațiu expozițional pentru produse pretențioase, de calitate, unde oricine poate găsi câte-un dar pe placul său. Anul acesta, organizatorii au reconfigurat structura târgului, făcând anumite modificări și la imaginea de ansamblu al acestuia, însă aceste demersuri se anunță a fi primi pași ai unei reînnoiri de amploare.

„Obiectivul nostru este amenajarea unui târg cu o atmosferă de povești. În acest an am reînnoit aspectul târgului, și o parte din căsuțe deja se adaptează acestei atmosfere de crăciun de poveste. Cu acest concept în minte, designerul Bagoly Zsuzsa a proiectat noile căsuțe în formă sferică, cu acoperiș de șindrilă în formă conică. Totodată, ne străduim să obținem o imagine unitară, frumoasă și simplă în tot ce înseamnă decorație, etichete sau inscripții. Am putea spune că în acest an am făcut primii pași, urmând ca anul viitor să finalizăm procesul de reînnoire. În viitor avem de gând să organizăm târguri de crăciun mai lungi, de cel puțin două săptămâni” – dezvăluie Barta Mónika, directoarea Biroului de imagine al orașului.

Noua structură a târgului a fost concepută în baza proiectelor designerului Bagoly Zsuzsa, iar pe lângă cele zece căsuțe din lemn sferice, organizatorii vor pune la dispoziția exponenților târgului încă zece noi căsuțe. În 2016, municipalitatea a acceptat intenția de participare a peste 60 producători, meșteșugari, comercianți sau unități de alimentație publică. Pe lângă produsele artizanale, obiectele de cadou, cărțile, jucăriile, dulciurile și mâncărurile oferite, vor fi amenajate patru standuri pentru kürtőskalács, lángos și bucătării în aer liber, oferind gustări apetisante și băuturi calde pentru cei interesați. Și cei care vor patina pe patinoarul amenajat în piața centrală vor avea posibilitatea de a savura aceste delicii, fiind în vecinătatea târgului.

Pe durata târgului de nouă zile, orășenii, pe lângă posibilitatea de a cumpăra daruri de crăciun, zilnic, între orele 17 și 18 se pot delecta cu spectacolele și concertele oferite de muzicieni locali sau de copii preșcolari. Programul încă este în curs de finalizare, însă deja este confirmată prezența pe scena târgului a Corului bărbătesc din Sfântu Gheorghe, corului feminin „Voces”, formației de copii „miniSnaps”, Luizei Zan și Snaps Vocalband, respectiv formației bucureștene Popas Band.
Târgul va fi inaugurat vineri, 16 decembrie, de la orele 12.00, cu program zilnic între 12.00 și 20.00, cu excepția zile de 24 decembrie, când târgul va funcționa între orele 10.00 și 14.00.



<< înapoi



Afişare pagină: 1354    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Ofertă culturală
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină