Miercuri, 18. iulie 2018
Arhivă ştiri
Clasici în îmbrățișarea muzicii și a poeziei

Filarmonica din Braşov deschide anul 2016

După Bobotează, intrând în perioada premergătoare Postului Paştelui, continuă stagiunea concertelor simfonice – noul an va fi deschis, în spiritul muzicii şi al poeziei, de către Filarmonica din Braşov, vineri, 15 ianuarie, la ora 19,00, în Sala Mare a Teatrului  Tamási Áron.

La primul concert din acest an al stagiunii concertelor simfonice, ne putem cufunda în magia conectării cuvântului şi a sunetului şi în arta prin care poezia şi muzica se motivează reciproc. Partenerul permanent al programului, Filarmonica din Braşov, a ales în program clasici ai muzicii prin care pot fi citaţi, cu demnitate, operele literare care stau la baza creaţiilor muzicale, sau protagoniştii lor, cum ar fi Tristan şi Isolda, sau Faust.
În seara poeziei şi a muzicii, se va aduce tribut celor doi revoluţionari romantici ai poeziei româneşti şi maghiare, ambii fiind născuţi în luna lui Gerar,  Petőfi Sándor chiar în prima zi a anului, iar Mihai Eminescu, pe 15 ianuarie. Poeziile acestor mari poeţi vor fi recitate de actriţele Tulit Éva şi Camelia Paraschiv.

Sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu, la începutul spectacolului vom putea asculta Uvertura operei Tristan şi Isolda a lui Richard Wagner. După aceea, vom asculta o arie din Suita Holberg a lui  Edvard Grieg, fiind urmată de fragmentul „Petit poucet” din opera „Ma mere l’oye” a francezului Maurice Ravel. Aceste perle muzicale vor fi urmate de Actul V al operei de renume mondial a lui Charles Gounod, Faust, intitulat  „Dance de Phryné”, seara fiind încheiată de „Valsul trist” a lui Jean Sibelius.

Compozitorul german Richard Wagner, pentru a putea compune actele operei Tristan şi Isolda, a căutat locuri romantice, şi inspiraţionale: a început la Zürich, continuând în misterioasa Veneţie, şi terminându-şi opera pe malul unui lac pitosesc din Elveţia, în oraşul Lucerna.  Wagner ne-a lăsat moşteninre una din cele mai importante opere ale patrimoniului muzical al secolului al XIX -lea. Încă din tinereţe, a fost atras de muzică şi teatru, fiind un fan înfocat al lui Shakespeare, Weber, şi Beethoven.
Festivalul de la Bayreuth a fost înființat de Richard Wagner  în 1876 și de atunci acesta se desfășoară la Festspielhaus (Casa Festivalului), o clădire concepută de R. Wagner și de arhitectul Otto Brückwald (1841-1917) pentru punerea în scenă exclusiv a dramelor sale muzicale. Coloana vertebrală de până atunci a operelor, melodia cântată, la Wagner se transformă în vorbire cântată, iar reprezentarea efectivă a muzicii este realizată de orchestră, iar personajele, obiectele întâmplărilor fiind evocate şi caracterizate prin motive muzicale recurente, de o precizie extraordinară. Partiturile, însuşi Wagner le scria, iar în arta sa, se îmbină cu măiestrie muzica, drama, artele plastice, şi toate acestea se petrec pentru a prevesti genul viitorului.
Scopul compozitorului francez Charles Gounod cu Faust nu a fost adaptarea scenică a capodoperei lui Goethe. Din libretul lui Jules Barbier şi Michel Carré s-a născut o dramă parfumată, condimentată cu motive gotice şi elemente romantice şi horror: o întâmplare despre romanţă, fantome, şi despre permanenta luptă dintre puterile religiei şi satanice.

Pentru spectacolul de vineri seara sunt valabile abonamentele pentru stagiunea actuală a concertelor simfonice, iar bilete se port acxhiziţiona de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale.
Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură Kónya Ádám.



<< înapoi



Afişare pagină: 1377    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Ofertă culturală
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină