Marţi, 17. iulie 2018
Arhivă ştiri
Bal de Revelion la Sfântu Gheorghe, în luminoasa Piaţa Centrală

Rămas bun de la cel vechi, salutând noul

Balul stradal de Revelion este o continuare demnă a acelei serii de evenimente cu care Sfântu Gheorghe sărbătoreşte finalizarea noii Pieţe Centrale. Seria de evenimente încununată de succes, „Sfântu Gheorghe mizează pe cultură”, după atmosfera plină de căldură a Sărbătorii de Advent şi a Târgului de Crăciun, Balul stradal de Revelion invită pe toată lumea la petrecere, începând cu ora 22,00, unde vor urca pe scenă  Zanzibar şi sZempöl.
 

Piaţa este parte integrantă a vieţii noastre, şi prinde viaţă dacă ne inspiră, şi dacă o populăm – acestea sunt gândurile cu care Biroul de Comunicare şi Imagine al Primăriei a demarat oferta culturală gândită pentru Piaţa Centrală aflată în construcţie – această ofertă fiind un răspuns la iniţiative civile şi orăşeneşti.
 

Pe parcursul lunilor cât a durat construcţia, în piaţa devenită scenă am putut asculta concerte, viziona filme şi urmări spectacole de teatru. Odată cu avansarea lucrărilor, şi spaţiul accesibil din pieţă devenea din ce în ce mai mare, şi în acelaşi timp, evenimentele organizate aici creşteau în amploare. Azi, Piaţa Centrală se dezvăluie cetăţenilor oraşului, în toată splendoarea ei de sărbătoare: târgul oferă cadouri de Crăciun, patinoarul oferă învigorare, iar întreaga piaţă, îmbrăcată în straie luminoase de sărbătoare, oferă posibilitatea întâlnirilor, discuţiilor şi a petrecerii unui timp de calitate, împreună.

Trebuie să ne reamintim mereu de minuni – a spus saxofonistul Tóth Viktor, cel care a fost invitatul municipalităţii la Ziua Internaţională a Poveştilor Populare Maghiare, organizată în cadrul seriei de evenimente culturale. Gândurile sale transformă locaţia Balului Stradal într-o festivitate, dând, în acelaşi timp, valoare Pieţei Centrale a comunităţii. Organizatorii mizează pe un adevărat eveniment comunitar, căci atât concertele organizate aici oferă divertisment şi pentru unităţile de alimentaţie publică care au deschidere spre piaţă, cât şi lansarea lampioanelor de la miezul nopţii. Toate relele anului ce trece vor zbura departe, împreună cu luminiţele lampioanelor colorate.

Revelionul îl vom putea sărbători împreună cu mult iubita formaţie Zanzibar, care în urmă cu câţiva ani, a mai salutat noul an împreună cu oraşul nostru. La ora 01,00, vor urca pe scenă membrii formaţiei sZempöl, aceşti muzicieni fiind toţi din Sfântu Gheorghe, specific concertelor acesteia fiind faptul că, în câteva clipe, sunt în stare să invite la dans şi cel mai încăpăţânat public, definindu-şi stilul unic balcan - teatro-disco.

 

 



 



<< înapoi



Afişare pagină: 2055    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Ofertă culturală
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină