Luni, 19. noiembrie 2018
Arhivă ştiri
Săptămâna Designului la Sfântu Gheorghe - Concurs de proiecte pentru designeri debutanţi

La Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad, în cortul Depo/Design Terminál s-a anunţat oficial că, din iniţiativa Asociaţiei Focus Rectus, Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Sfântu Gheorghe,  Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliului Judeţean Covasna, respectiv Design Terminal Budapesta, oraşul Sfântu Gheorghe va găzdui,  în luna noiembrie a acestui an, seria de evenimente intitulată Săptămâna Designului. Forumul profesional ce se va desfăşura în perioada 2–8 noiembrie 2015 va cuprinde o serie de programe cum ar fi: expoziţii, mese rotunde, conferințe, ateliere, prezentări de modă şi târguri. Obiectivul principal al acestuia este acela de a crea oportunități de întâlnire între specialiştii români şi maghiari din domeniul designului, dar o altă preocupare importantă a organizatorilor este aceea de a familiariza publicul local cu designul contemporan.


La discuţia introductivă ce a avut loc în data de 24 iulie, ora 14, a fost prezent Damokos Csaba, preşedintele Asociaţiei Focus Rectus şi al Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Sfântu Gheorghe, „părintele” iniţiativei, Antal Árpád, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Szalay-Bobrovniczky Alexandra, viceprimar general al Budapestei, Székely István, vicepreședinte executiv al UDMR, iar din partea Design Terminal Budapesta, Ács Zoltán, liderul programului de incubare din cadrul organizaţiei.
Pe parcursul discuţiei care a pus în lumină cazurile de convieţuire culturală din Ungaria şi România, Damokos Csaba a spus: nu este o coincidenţă faptul că tema primei ediţii a Săptămânii Designului este Tradiţia şi inovaţia. Prin această alegere a tematicii, organizatorii doresc să arate că acordă importanţă căutării şi găsirii unor oportunităţi de conectivitate între tradiţiile locale de artizanat şi cele din industria textilă, respectiv designul contemporan, pentru că sunt de părere că, pe termen lung, ambele domenii pot prevala sprijinindu-se unul pe altul. În acest context, ei includ printre principalele lor sarcini încurajarea colaborării între reprezentanţii locali ai industriei lemnului şi ai industriei textile, domenii care au o îndelungată tradiție, respectiv între designerii care activează în aceste domenii. Cu acest prilej, Damokos a făcut cunoscut faptul că organizatorii care consideră importantă sprijinirea tinerilor talentaţi din România, aflaţi la începutul carierei lor, vor lansa, împreună cu ProWood Regional Wood Cluster, apelul pentru concursul propunerilor de proiect prin care tinerii designeri sunt încurajaţi să creeze proiecte de piese de mobilier sau obiecte de uz personal confecţionate din lemn.


Este important de ştiut că se pot înscrie în concurs studenți care urmează cursurile unei instituții de învățământ superior cu profil de design din România, respectiv tineri aflaţi la început de drum profesional care și-au finalizat studiile în cadrul unei universităţi cu profil de design, dar au absolvit universitatea nu mai mult de cinci ani. Concursul care va demara în curând, se va desfășura în două etape: în prima etapă se vor depune propunerile de proiect care vizează realizarea unei piese de mobilier sau a unui obiect de consum din lemn. Proiectele vor fi evaluate de un juriu format din somităţi din România şi din Ungaria, care va selecționa lucrările pe care le va considera ca fiind potrivite pentru a fi realizate. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 30 septembrie 2015, ora 12. Data anunţării rezultatelor selecţiei: 5 octombrie 2015. În a doua etapă a concursului se vor executa proiectele selecționate și propuse spre realizare, în colaborare cu firma desemnată în acest scop. Termenul de execuţie al proiectelor: 2 noiembrie 2015. Lucrările executate vor fi reevaluate de juriu care va propune pentru premiere cele mai bune dintre ele. Organizatorii Săptămânii Designului, împreună cu ProWood Regional Wood Cluster şi Design Terminal, vor acorda patru premii: un premiu întâi de 1500 euro, un premiu doi de 1000 euro, un premiu trei de 500 euro, respectiv premiul special acordat de Design Terminal. În plus, toate proiectele selecționate și executate în etapa a doua, vor fi expuse la Sfântu Gheorghe, cu ocazia Săptămânii Designului, urmând ca materialele să fie expuse ulterior şi la București, prin amabilitatea Institutului Balassi – Institutul Maghiar din București.


De asemenea, Damokos a spus că acest anunţ de concurs are un dublu scop, și anume, pe de o parte, urmăreşte ca tinerii designeri să se confrunte cu problemele practice ale executării unui proiect, pe de altă parte, vrea să pună firmele locale de execuție față în față cu gândirea contemporană asupra designului, contribuind astfel la dezvoltarea industriei creative din Transilvania.


El a precizat că informaţii suplimentare despre concurs şi despre evenimentul Săptămâna Designului se regăsesc pe pagina de Facebook al evenimentului, respectiv pe pagina www.designweek.i2021.ro. De aici se poate descărca şi anunţul de concurs.
 



<< înapoi



Afişare pagină: 3669    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină