Joi, 15. noiembrie 2018
Arhivă ştiri
Începe prima etapă a lucrărilor de reconstruire a zonei centrale - Zona centrală va fi închisă circulaţiei începând cu data de15 mai

Lucrările de reconstrucţie a pieţei Libertăţii vor începe vineri, 15 mai. Investiţia – în urma căreia centrul istoric al municipiului Sfântu Gheorghe va căpăta o altă înfăţişare – se va derula în mai multe etape: într-o primă fază lucrările vor afecta spaţiul din faţa administraţiei publice judeţene şi a galeriei de artă, respectiv o parte a parcului Elisabeta.

Drumul din faţa galeriei de artă va fi închis circulaţiei auto începând de vineri, 15 mai, iar pietonii vor mai putea circula pe trotuar timp de o lună, după care şi acesta va intra în reabilitare. În acest spaţiu lucrările se vor desfăşura până la finele anului.

Din cauza reabilitării aleilor pietonale din parcul Elisabeta, în zona dintre monumentul eroilor Revoluției de la 1848 şi staţia de taxi, lucrările se vor desfăşura până la mijlocul lunii iulie, când întregul spaţiul va fi din nou al locuitorilor oraşului.

Lucrările ce se vor desfăşura în spaţiul din faţa teatrului vor fi demarate într-o fază ulterioară.
În spaţiul dintre sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Covasna şi clădirea Bazarului va fi creat noul spaţiu public al oraşului, piaţa centrală, acoperită parţial de spaţii verzi, şi tot aici se va amenaja un spaţiu adecvat pentru organizarea unor programe în aer liber. Proiectul cuprinde şi spaţiul delimitat de clădirea teatrului şi cea a Colegiului „Székely Mikó”, destinat, de asemenea, traficului pietonal, dar amenajarea acestuia se va realiza mai târziu.

Potrivit proiectului câştigător care a fost elaborat de către Planshow Srl, pe baza propunerii arhitectului Zsigmond Pál, câştigătorul concursului de idei, parcul Elisabeta va fi extins în direcţia Consiliului Judeţean Covasna, iar în acest spaţiu se va amenaja aşa-numitul deal al balaurului care va reprezenta figura adversarului înfrânt al Sfântului Gheorghe, realizată într-o formă stilizată.

 


 



<< înapoi



Afişare pagină: 7006    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină