Miercuri, 18. iulie 2018
Arhivă ştiri
2014-06-16: Spaţiile verzi din cartiere, din ce în ce mai frumoase

La Sfântu Gheorghe, programul de înfrumuseţare şi îngrijire a spaţiilor verzi dintre blocuri, a început de mai mulţi ani. În fiecare an, în special iarna, Grădinăria oraşului realizează gărduleţe, din care anul acesta au fost deja oferite asociaţiilor de proprietari care au solicitat astfel de garduri, 800 de metri liniari. Domnul primar Antal Árpád András a declarat că mai sunt multe zone verzi din cartierele de blocuri din municipiul nostru, care sunt îngrădite într-un mod neîngrijit, motiv pentru care, obiectivul conducerii oraşului este să amplasaze, în cât mai multe locuri, astfel de gărduleţe, imaginea spaţiilor verzi din cartiere fiind astfel unitară. Tot în acest an se vor mai realiza 1000 de metri liniari de astfel de gărduleţe, care vor fi împărţite asociaţiilor de proprietari.

La ultima şedinţă a Consiliului Local, prin hotărârea de rectificare bugetară, s-a adoptat ca suma de 12.500 de lei să fie alocată de la bugetul local pentru reamenajarea şi înfrumuseţarea spaţiilor verzi. Cererile de solicitare din partea asociaţiilor de proprietari au fost depuse până la data de 15 martie, acestea putând solicita bănci, arbuşti ornamentali, garduri vii şi diferite flori, seminţe de iarbă, gărduleţe, şi pământ fertil, toate acestea într-un cuantum de 1.500 de lei/scară de bloc. 20% din valoarea totală a bunurilor solicitate o reprezintă aportul propriu al asociaţiilor de proprietari, iar diferenţa de 80% este suportată din bugetul municipiului. Scopul programului este de a creşte calitatea vieţii urbane, iar prin aceasta, mediul înconjurător să fie mai frumos şi mai plăcut.

 



<< înapoi



Afişare pagină: 4017    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Ofertă culturală
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină