Miercuri, 18. iulie 2018
Arhivă ştiri
Fântâna arteziană luminează

Conform promisiunilor municipalităţii, la sfârşitul de săptămână al Zilelor Sfântu Gheorghe, a pornit fântâna arteziană din Piaţa Mihai Viteazul.

Jeturile de apă se ridică dintr-un total de 25 de diuze, în intervale de timp care alternează şi cu intensităţi diferite. Fântâna arteziană este în aer liber, astfel că, în zilele fierbinţi de vară oricine poate să se folosească de momentele de răcorire, iar cine doreşte plimbări nocturne, se poate bucura de efectele vizuale oferite de multiplele culori ale fântânii arteziene.

Până acum, la Sfântu Gheorghe nu a funcţionat o fântână arteziană de asemenea dimensiuni. Aceasta a fost realizată în baza proiectelor lui Damokos Csaba, amenajarea fântânii fiind parte a proiectului de reabilitare a Pieţei Mihai Viteazul, lucrări care au început acum şapte ani. Datorită unor dificultăţi tehnice care au avut ca efect şi cheltuieli suplimentare pentru oraş, darea în folosinţă a fântânii arteziene a fost amânată până acum. Cheltuielile totale de amenajare a fântânii arteziene se ridică la valoarea de 220.000 de lei.

 



<< înapoi



Afişare pagină: 7297    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Ofertă culturală
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină