Luni, 24. septembrie 2018
Arhivă ştiri
Începând de azi se poate achiziţiona caietul-program al Zilelor Sfântu Gheorghe

Caietele-program ale Zilelor Sfântu Gheorghe 2014 sunt disponibile în limbile română şi maghiară şi se pot cumpăra la Biroul de imagine, Oficiul de organizare şi coordonare evenimente culturale, precum şi la chioşcurile de ziare ale H-Press. Caietul-program şi anul acesta este unul valoros, deoarece conţine tombole în valoare de aproape 5500 de euro. Este pentru prima oară când scena din Piaţa Sfântu Gheorghe va primi un nume, iar la prestigiosul festival se aşteaptă un nou participant – acestea au fost principalele teme abordate în cadrul conferinţei de presă ce a avut loc joi, 17 aprilie.

Grubisics Levente, directorul festivalului, a prezentat caietele-program ale ediţiei din acest an a Zilelor Sfântu Gheorghe, care şi de data aceasta au primit câte o copertă individualizată. Toţi cei care le vor cumpăra la Biroul de imagine sau la chioşcurile de ziare ale H-Press, vor putea alege dintre caietele-program ale căror coperţi reprezintă imaginea cunoscuţilor artişti din lumea muzicală ca Rúzsa Magdi, Havasi Balázs, Connect-R sau formaţiile Bikini şi Tankcsapda.

Caietele-program conţinând informaţii utile şi programul complet al evenimentelor se pot achiziţiona şi în acest an la preţul de 5 lei, însă cu biletele de tombolă se pot câştiga cele mai mari premii de până acum. László Endre, reprezentantul Transilvania Tourist Service, şi Joós Stefan, reprezentantul Agenţiei de Turism Sun Travel, firmă care oferă marele premiu, au prezentat în cadrul conferinţei de presă premiile valoroase oferite de cele două firme, respectiv Agenţia de Turism Trip Mania. Marele premiu al ediţiei din 2014 a Zilelor Sfântu Gheorghe constă într-un sejur pentru două persoane, şapte nopţi cu all inclusive în Creta, în valoare de 2020 de euro. Pe lângă acesta, alte unsprezece premii în excursii, în valoare totală de 5500 de euro, îşi aşteaptă câştigătorii. Extragerea premiilor va avea loc duminică seara, începând cu ora 21.00, pe scena Autoliv.




Foto: Vargyasi Levente


Detalii despre premii:

1. SUN TRAVEL: Sejur pentru două persoane în Creta, 7 nopţi, cu cazare all inclusive. Valoarea pachetului: 2020 EURO.
2. DERTOUR: Voucher cadou în valoare de 500 de EURO, acesta se poate utiliza în cazul oricărei oferte turistice Dertour, potrivit valorii nominale a voucherului.
3. RAMADA RESORT AQUAWORLD 4* / Budapesta: Voucher cadou prin care se asigură cazare 2 nopţi pentru 2 persoane Hotelul Ramada Resort Aquaworld 4*, cu demipensiune şi intrare nelimitată la AquaWorld pe toată perioada sejurului. Valoarea voucherului: 470 de EURO.
4. BULGARIA, 4 NOPŢI, ALL INCLUSIVE: Vacanţă la sfârşit de sezon în Albena pentru 2 persoane, 4 nopţi la hotel de 3 stele, cu cazare all inclusive, plecarea după 10.09.2014. Valoarea pachetului: 440 EURO.
5. HOTEL COLOSSEUM 4* / Mórahalom: Voucher cadou prin care se asigură cazare 2 nopţi pentru 2 persoane la Hotel Colosseum 4*, cazare cu demipensiune şi folosirea nelimitată pe toată perioada sejurului  a serviciilor wellness ale hotelului, precum şi a bazinelor Băii Terapeutice Sfânta Elisabeta. Valoarea voucherului: 266 EURO.
6. HUNGUEST HOTEL FORRÁS 4* / Szeged: Voucher cadou prin care se asigură cazare 2 nopţi pentru 2 persoane la Hunguest Hotel Forrás 4*, cazare cu demipensiune şi intrare nelimitată pe toată perioada sejurului la complexul Aquapolis Napfényfürdő, situat lângă hotel. Valoarea voucherului: 252 EURO.
7. HOTEL ATLANTIS 4* / Hajdúszoboszló: Voucher cadou prin care se asigură cazare 2 nopţi pentru 2 persoane la Hotel Atlantis 4*, cazare cu demipensiune şi folosirea nelimitată pe toată perioada sejurului a serviciilor wellness, precum şi a bazinelor hotelului. Valoarea voucherului: 252 EURO.
8. CITY BREAK CU AUTOBUZE – PRAGA – 4 ZILE – 250 EURO: Perioada: 15.09–15.12.2014  (plecarea în fiecare zi de miercuri/joi – întoarcerea în fiecare zi de sâmbătă/luni. Excursie pentru 2 persoane, transport cu autobuzele Eurolines 3*, 3 nopţi, camere duble, mic dejun, hotel 3 stele
9. CITY BREAK CU AUTOBUZE – BUDAPESTA – 5 ZILE – 250 EURO. Perioada: 15.10–15.12.2014. Excursie pentru 2 persoane, transport cu autobuzele Eurolines 3*, 4 nopţi, camere duble, mic dejun, hotel 3 stele.
10. HUNGAROSPA THERMAL HOTEL 3* superior / Hajdúszoboszló: Voucher cadou prin care se asigură cazare 2 nopţi pentru 2 persoane la Hungarospa Thermal Hotel 3* superior, cu demipensiune şi folosirea nelimitată a serviciilor wellness ale hotelului, intrare nelimitată la băile curative Hungarospa, ştrand şi complexul acvatic Aquapalace, pe toată perioada sejurului. Valoarea voucherului: 230 EURO.
11. DANUBIUS HOTEL SOVATA 4*: Voucher cadou prin care se asigură cazare 2 nopţi pentru 2 persoane la Danubius Hotel Szováta 4*, cu mic dejun şi folosirea nelimitată a serviciilor wellness ale hotelului pe toată perioada sejurului. Valoarea voucherului: 200 EURO.
12. HOTEL KORONA 3* / Hajdúszoboszló: Voucher cadou prin care se asigură cazare 2 nopţi pentru 2 persoane la Hotel Korona 3*, cu demipensiune şi folosirea nelimitată a serviciilor wellness ale hotelului pe toată perioada sejurului. Valoarea voucherului: 197 EURO.
Notă: voucherele nu conţin taxa hotelieră, transportul şi servicii de parcare (acestea se vor achita la faţa locului).



<< înapoi



Afişare pagină: 2169    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină