Luni, 24. septembrie 2018
Arhivă ştiri
Promovarea tradiţiilor populare

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a depus proiect de finanţare la Mecanismul Financiar SEE 2009–2014, pentru promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare secuieşti. Prin acesta s-ar realiza o cercetare de piaţă în municipiu şi pe o rază de 50 de kilometri în jurul acestuia, pentru a se realiza o cartografiere a meseriilor populare, iar pe lângă aceasta, s-ar realiza şi o documentaţie video – foto, şi s-ar edita o monografie în limba maghiară, română şi engleză, atât în format tipărit – carte, cât şi în format electronic – DVD, în total în 2000 de exemplare. 

Doamna viceprimar Sztakics Éva a declarat că doresc să facă acestui proiect şi o prezentare de proporţii la Bucureşti, unde se planifică a fi organizată şi o discuţie la masă rotundă. În paralel cu această prezentare, se doreşte organizarea şi a unui Târg Secuiesc, tot la Bucureşti, unde meşterii artizani şi meşteşugarii din secuime şi-ar oferi produsele, locuitorilor din capitală. Proiectul nu necesită aport propriu din partea municipalităţii, finanţarea este cu procentaje, iar suma solicitată este de 747.360 de lei.

Hotărârea cu privire la acest proiect de finanţare a fost adoptată în cadrul ultimei şedinţe extraordinare a Consiliului Local, cu 14 voturi pentru şi 2 abţineri.



<< înapoi



Afişare pagină: 3024    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină