Sâmbătă, 22. septembrie 2018
Arhivă ştiri
2014-04-14: Concurs de reciclare

Table interactive pentru clasele cu conştiinţă de mediu

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe în parteneriat cu SC TEGA SA va premia cu tabel interactive sau retroproiectoare acele instituţii de învăţământ şi clase care vor reuşi să colecteze selectiv cea mai mare cantitate de deşeuri. Înscrierile au început deja de joi, iar concursul se va desfăşura până în data de 10 iunie. Locaţia este Sfântu Gheorghe, şi se pot înscrie în concurs şcoli primare, gimnaziale şi licee. Înscrierea de desfăşoară în perioada 10 – 20 aprilie, iar deşeurile reciclabile se pot depune în perioada 21 aprilie – 31 mai, pe strada Energiei, nr 2, la centrul de deşeuri. Colectarea de la şcoli, în forma organizată, se va petrece  în perioada 12 – 31 mai. Anunţarea rezultatelor se va face în ziua de 2 iunie, iar premierea se va desfăşura în perioada 2 – 6 iunie. Nu pot participa la concurs grădiniţele şi instituţiile de învăţământ superior. Intenţia de participare a şcolilor se va face la numărul de telefon 0267 – 312 000, sau pe adresa de e-mail: varosimazs@sepsi.ro.

Clasele participante trebuie să colecteze o cantitate cât mai mare de deşeuri reciclabile, colectate selectiv. Acestea pot fi: hârtie, carton, obiecte de plastic, PET-uri, obiecte din aluminiu sau sticlă. După depunerea deşeurilor la centrul de colectare din strada Energiei, se va primi o dovadă pe care este menţionată cantitatea de deşeuri depusă, clasa şi numele şcolii. Copiii pot fi ajutaţi şi de către părinţi şi de comunităţile de locatari. Numele tuturor instituţiilor de învăţământ participante va apărea pe site-ul Primăriei, pe adresa de web www.sepsi.ro. Evident, rezultatul final va depinde de cantitatea de deşeuri colectate selectiv şi depuse la centrul de colectare.

La concursul şcolar, cantitatea va fi împărţită la numărul elevilor, astfel se va obţine cantitatea per elev. În cazul claselor, ordinea se va stabili în funcţie de cantitatea totală de deşeuri colectate şi depuse. După culegerea datelor, se va anunţa rezultatul pentru concursul per şcoli şi per clase. La prima categorie, vor fi premiate primele trei instituţii de învăţământ, iar la cea de-a doua categorie, vor fi numite primele 15 clase care au colectat cea mai mare cantitate de deşeuri reciclabile, iar din acestea, vor fi recompensate primele 5 clase cu cea mai puternică conştiinţă de mediu.


Arhivă foto: Henning János

Câştigătorii vor avea posibilitatea să aleagă dintre o tablă interactivă şi un retroproiector. În cazul concursului interşcolar, dacă va fi egalitate, cantitatea de PET-uri va fi decisivă, iar dacă acest lucru se întâmplă la concursul interclase, atunci se va lua în considerare performanţa şcolii, din punctul de vedere al cantităţii de deşeuri colectate per total. Premiile vor fi acordate în perioada 3 – 6 iunie.

Tabla interactivă (whiteboard-ul) este un instrument educaţional electronic care face uşor posibil schimbul de idei, informaţii şi materiale didactice cu elevii, cât şi înregistrarea digitală a operaţiunilor întreprinse pe aceasta. Valoarea unei astfel de table este de aproximativ 10.000 de lei, iar a unui proiector este de aproximativ 2.000 de lei. În anul 2013, când Sfântu Gheorghe a participat la concursul pentru câştigarea titlului de „Oraşul reciclării”, s-a mai organizat un astfel de concurs la care au participat trei şcoli, dar premiile oferite la vremea respectivă au fost mult mai modeste.

Pornind de la faptul că această iniţiativă a fost primită cu mare deschidere, anul acesta a fost legată cu programul de dotare a instituţiilor de învăţământ cu table interactive, în speranţa că se poate promova şi dezvolta, în rândul elevilor, atât etica de mediu, cât şi adoptarea unor noi comportamente în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător.

Concursul este parte a Luptei pentru titlul „Oraşul Reciclării” organizată de ECO-ROM Ambalaje, care se desfăşoară în perioada 1 ianuarie – 30 iunie, campanie la care, anul acesta  participă 32 de oraşe. Oraşul care, pe perioada campaniei va reuşi să colecteze cea mai mare cantitate de deşeuri reciclabile/ locuitor, va primi ca şi premiu un spaţiu de recreere ecologic, cu wi-fi gratuit. Valoarea totală a investiţiei este de 12 mii de euro.

Regulamentul concursului de reciclare în școli



<< înapoi



Afişare pagină: 9616    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină