Luni, 17. decembrie 2018
Arhivă ştiri
Ședință de Consiliu: burse pentru studenți

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local, care a avut loc săptămâna trecută, s-a adoptat hotărârea privind sprijinirea bisericilor creștine din municipiul Sfântu Gheorghe. Primul punct de pe Ordinea de Zi a fost adoptat de către consilierii locali, această hotărâre stipulând ajutorul de încălzire acordat bisericilor creștine maghiare și bisericii ortodoxe. Domnul primar Antal Árpád András a declarat că în fiecare an se acordă sprijin de încălzire, și nici anul acesta nu va fi altfel. În acest scop, anul acesta s-a alocat suma de 135.000 de lei, bisericile primind fiecare câte 5 și 10 mii de lei. Punctul 2 de pe Ordinea de Zi a fost revocat, acesta referindu-se la transmiterea  în folosinţă gratuită a imobilului situat pe str. Ciucului nr. 50, proprietate publică a municipiului Sfântu Gheorghe, în favoarea Universităţii Sapientia.

 De asemenea municipalitatea concesionează serviciul public pentru gestionarea câinilor fără stăpân, activitate care se desfășoară la Câmpul Frumos, iar pentru acest lucru, în cadrul ședinței s-a rectificat H.C.L. nr. 41/2014, căci documentația necesară licitației publice deschise  și caietul de sarcini din Anexa nr. 3 au fost modificate.

În același timp, se modifică și amplasarea terenului de corzi din Parcul de aventură de la Șugaș Băi. Doamna viceprimar Sztakics Éva a menționat faptul că traseul planificat inițial trebuie modificat deoarece copacii pe care trebuiau prinse corzile, între timp s-au uscat, așa că acest teren trebuie amenajat în altă parte. Acest lucru nu presupune alte cheltuieli suplimentare, din punctul de vedere al proiectului.

Studenții din Sfântu Gheorghe care își scriu lucrările de licență, masterat sau doctorat în legătură cu o temă de care se leagă orașul, vor beneficia de bursă pe o perioadă de trei luni. Studenții care își susțin lucrarea de licență vor primii 300 de lei/lună, masteranzii 500 lei/lună, în timp ce doctoranzii 1000 lei/lună. Cei interesați pot să-și depună proiectele până la data de 7 aprilie, iar condițiile și sistemul de evaluare vor fi făcute publice în scurt timp. Proiectul de hotărâre prezentat de domnul consilier Zsigmond József a fost adoptat în unanimitate, singura modificare fiind aceea că vor fi primite doar cererile din partea studenților care, după sistemul de criterii, vor atinge punctajul minim de 40 de puncte.

Conform deciziei Consiliului Local, s-a notat într-o declarație de intenție faptul că, anul viitor, cea de-a treia ediție a Bienalei Internaționale de Teatru “Reflex”, va fi sprijinită de municipalitate cu suma de 350.000 de lei.



<< înapoi



Afişare pagină: 1404    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină