Sâmbătă, 22. septembrie 2018
Arhivă ştiri
Anunţ selecţie partener

UAT Municipiul Sfântu Gheorghe intenţionează depunerea unui proiect în cadrul apelului de proiecte, „SINERGII PENTRU VIITOR – TINERI ÎN SITUAŢII DE RISC„ lansat pe 18.12. 2013 de Fondul Român de Dezvoltare Socială, în calitate de operator program – „RO 10 Copii şi tineri în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale”, şi îşi propune cooptarea unei organizaţii neguvernamentale cu experienţă în proiecte sociale din regiunea Centru, în vederea depunerii şi implementării proiectului mai sus menţionat conform prezentului document.

În acest context, Municipiul Sfântu Gheorghe anunţă organizarea unei proceduri de selecţie pentru încheierea unui Acord de Parteneriat cu o organizaţie neguvernamentală care activează în domeniul protecţiei sociale, în vederea depunerii şi eventualei implementări a proiectului menţionat.

Aplicanţii interesaţi sunt invitaţi să depună o scrisoare de intenţie însoţită de toate documentele care se regăsesc în metodologia ataşată prezentului anunţ, până la data de 03.03. 2014, orele 15,00 la sediul Primăriei din Sfântu Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918 nr 2, camera 10 (Biroul Proiecte).

Eventualele solicitări de clarificări se pot depune pana la data de 27.02.2014, orele 12,00 inclusiv la adresa de email info@sepsi.ro sau la nr. de fax 0267 316365.

Data limită de răspuns la clarificări este 28.02.2014, orele 12,00.

Metodologie selecţie partener



<< înapoi



Afişare pagină: 1073    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină