Sâmbătă, 22. septembrie 2018
Arhivă ştiri
Continuă acordarea facilităţilor la plata impozitului

Persoanele fizice şi juridice din Sfântu Gheorghe, care vor achita impozitele până la data de 28 februarie, vor avea o reducere de 10% la plata acestora, iar în decursul lunii martie, scutirea acordată de municipiu va fi de 5%. O condiţie pentru obţinerea acestei facilităţi este aceea ca plătitorii de impozite să nu aibă niciun fel de restanţă. Doamna viceprimar  Sztakics Éva a declarat că, în primele două luni ale anului, zilnic vin în jur de 400 – 500 de persoane, ceea ce înseamnă încasări zilnice de aproximativ 100.000 de lei. În această perioadă, se grăbesc să plătească impozitele aferente mai ales persoanele fizice, cu preponderenţă pensionarii, iar persoanele juridice îşi achită datoriile la buget mai târziu.

Până la data de 31 ianuarie, pentru impozitul pe imobil plătit de persoanele fizice s-a încasat suma de 776.000 de lei, pentru impozitul pe terenuri 90.000 lei, iar pentru impozitul pe automobile - 340.000 de lei.  Din partea persoanelor juridice s-a încasat suma de 230.000 de lei – impozit pe clădiri, 15.000 de lei – impozit pe teren, şi 65.000 de lei – impozit pe autovehicule.
 



<< înapoi



Afişare pagină: 2159    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină