Marţi, 25. septembrie 2018
Arhivă ştiri
Premii valoroase şi programe alternative la cea de-a XXII-a ediţie a Zilelor Sfântu Gheorghe

În cadrul conferinţei de presă, organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au anunţat că se poate cumpăra Caietul-program al evenimentului, acesta prezentând nu numai informaţii utile, ci fiind şi foarte valoros. Tot în cadrul acestei conferinţe de presă, s-a discutat şi despre programele alternative: după succesul de care s-a bucurat anul trecut  Indoor Piknik, oferta de programe din acest an a Zilelor Sfântu Gheorghe se lărgeşte cu evenimentul intitulat  wUnderPiknik.

Caietul-program al Zilelor Sfântu Gheorghe este disponibil
Pentru caietul-program din acest an s-au realizat patru tipuri de coperţi, a spus directorul festivalului, domnul Grubisics Levente. Cu cele patru coperţi, ţintim patru grupuri ţintă, astfel că fiecare publicaţie poate fi vândută de ambalajul propriu – a declarat acesta. Păstrăm acelaşi număr de exemplare: se vor tipări 4000 în limba maghiară şi 1000 în limba română. Ediţia în limba română a caietului-program poate fi cumpărat în Chişcurile de ziare H-Press, la Biroul de Imagine al Primăriei şi la Biroul de Organizare Evenimente Culturale, începând de joi, dar acesta poate fi cumpărat la preţul unitar de 5 lei şi de la voluntari.

Grubisics a subliniat şi faptul că acest caiet-program nu a fost niciodată atât de valoros: sunt incluse premii în valoare de 5000 de euro, sub formă de tombolă. Deci, cine achiziţionează caietul-program, participă automat la tragerea la sorţi cu numărul cuponului aflat în ultima pagină a broşurii. Premiile caietului-program au fost oferite de doi parteneri ai evenimentului: Transilvania Tourism Service şi Agenţia de Turism Sun Travel. La conferinţa de presă a participat domnul  László Endre, patronul şi directorul SC  Transilvania Tourism Service, cât şi domnul  Joós Stefan, patronul şi directorul Agenţiei de Turism Sun Travel, aceştia menţionând faptul că Zilele Sfântu Gheorghe nu au avut niciodată până acum o asemenea atracţie turistică. Declaraţiile acestora se bazează pe faptul că, această profesie nu a considerat niciodată a fi atât de importantă participarea la acest eveniment, în schimb, în acest an, 25 de agenţii de turism din ţară şi din străinătate vând pachete din Ungaria, care pot duce şi la includerea unor drumuri în Ţinutul Secuiesc, în ofertele lor.

Premii în valoare de mai multe mii de euro
Agenţia Sun Travel a oferit o croazieră de patru stele pe Marea Mediterană, pentru şapte nopţi, pentru două persoane, valoarea acesteia fiind de 2200 de euro. Câştigătorii trebuie să aibă doar bani de buzunar, în ofertă fiind incluse şi cheltuielile de deplasare.

Din bunăvoinţa SC Transilvania Tourism Service vor fi oferite cinci pachete turistice, în valoare de 2700 de euro. Din partea Neckermann Hungary, cineva se va putea bucura de un concediu all inclusive de şapte nopţi, pentru două persoane în zona provincială a Austriei, valoarea acestui pachet fiind de 720 de euro. Ramada Resort Budapest oferă o excursie de două nopţi, în valoare de 430 de euro, pentru două persoane. În Hotelul Ramada din Budapesta există cel mai mare aqua-park din Europa Centrală, acesta fiind foarte apreciat mai ales în rândurile familiilor cu copii.

Velence Resort and Spa oferă trei vacanţe la malul lacului, valoarea individuală a acestora fiind de 330 de euro, la lacul din apropiere de Budapesta, Velence. Următorul premiu este un pachet wellness de patru stele, două nopţi, la Hotelul  Atlantis din  Hajdúszoboszló. Special la aceste servicii wellness este faptul că se află vis-a-vis de  Aqua Palace, astfel şi copiii se pot bucura şi distra şi în aqua-park.

Cea de-a cincea destinaţie oferită este la Mórahalom, la 19 km de Segedin, unde consiliul local a construit un hotel de patru stele, prin implicarea investitorilor. În Hotelul Colosseum se găsesc băi termale şi aqua-park.

Aceasta este prima ocazie când experţii Oficiului Naţional de Turism al Ungariei vin la Zilele Sfântu Gheorghe, participând, în sfârşit, şi alte firme din domeniul turismului la expoziţia organizată pe strada localităţilor înfrăţite – a subliniat  László Endre, acesta fiind şi membru la Asociaţiei Agenţiilor de Turism. Deschiderea expoziţiei va avea loc vineri, 26 aprilie, cu începere de la ora 11,00. Expoziţia de trei zile va putea fi vizitată în intervalul orar 10,00 – 18,00.

Valori locale oferite cadou
Tot timpul, organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe s-au gândit foarte mult ce cadouri ar putea oferi invitaţilor la acest eveniment. În pachetul-cadou din acest an vor oferi un  kürtőskalács şi pălincă de Sfântu Gheorghe,  Potio Nobilis, în ambalaj cu tema Zilelor Sfântu Gheorghe. Produsul Potio Nobilis este lansat pe piaţă acum, până la această oră nefiind comercializat.
 



<< înapoi



Afişare pagină: 803    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină