Marţi, 17. iulie 2018
Arhivă ştiri
Va fi premiată clasa care va depune cea mai mare cantitate de deşeuri colectate selectiv

Sfântu Gheorghe intră în competiţia pentru titlul „Oraşul reciclării”

În următoarele 3 săptămâni, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu S.C. Tega S.A. organizează concursuri şcolare de colectare selectivă a deşeurilor  de ambalaje.  Concursul a fost anunţat în cele 3 mari licee ale oraşului, Colegiul „Székely Mikó”, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” şi Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”. În fiecare din aceste şcoli organizatorii caută Clasele Reciclării. În fiecare vineri se va strânge, separat de la fiecare liceu, cantitatea de deşeuri de hârtie, pet-uri, sticlă şi cutii de aluminiu, iar clasele care vor colecta cele mai mari cantităţi de deşeuri reciclabile, vor primi ca premiu un animăluţ oferit de Magazinul de animale Korall, iar fiecare elev al clasei respective va primi premii individuale valoroase.

Prima acţiune de colectare va avea loc în data de 8 februarie, la Colegiul „Székely Mikó”, peste o săptămână la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, iar în data de 22 februarie, preluarea deşeurilor colectate de către elevi se va face la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”.

Scopul acestui joc este acela ca elevii să conştientizeze importanţa reciclării, dar mai ales, acela de a învăţa pe toată lumea ce tipuri de deşeuri, în ce containere să se arunce, acestea având culori diferite. În timp ce, pe parcursul jocului, cea mai conştiincioasă clasă va câştiga un colţ verde şi fiecare elev din clasa câştigătoare va primii premii, în oraşul Sfântu Gheorghe se va dezvolta conştiinţa protejării mediului, şi va deveni un mod de viaţă, căci reciclarea deşeurilor de ambalaje nu serveşte strict numai la protejarea naturii, ci  este şi o activitate de reducere a cheltuielilor.

Această iniţiativă este parte a concursului pentru titlul  „Oraşul Reciclării”, concurs la care s-au înscris 20 de oraşe, şi marele premiu constă într-o zonă de picnic complet amenajată conform Legii Picnicului în vigoare, aceasta având valoarea de 15.000 de euro. Concursul care promovează şi stimulează colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje este iniţiativa Eco-Rom Ambalaje S.A. Condiţia de bază pentru câştigarea titlului de „Oraşul reciclării” este ca locuitorii oraşului să colecteze o cantitate cât mai mare de deşeuri de ambalaje, căci se va lua în calcul şi raportul dintre cantitatea de deşeuri/ cap de locuitor, iar pe lângă acestea, se va puncta şi calitatea serviciilor.

Premiile care vor fi oferite în cadrul concursurilor între clase sunt oferite de S.C. Korall S.R.L., Florăria Cyclamen, Florăria Julia, Florăria Nefelejcs, Eco-Rom Ambalaje S.A., S.C. Tega S.A., cât şi de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe. Partener media al acestei campanii este Friss FM.


       

Harta colectării selective din Sfântu Gheorghe:


Harta colectării selective Sfântu Gheorghe - Ökoszemetesek Sepsiszentgyörgyön nagyobb térképen való megjelenítése



<< înapoi



Afişare pagină: 2299    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Ofertă culturală
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină