Miercuri, 19. decembrie 2018
Arhivă ştiri
Băile Şugaş: de pe pârtia de schi, în bazin

S-a deschis centrul de recreere

Începând de marţi, locuitorii Municipiului Sfântu Gheorghe se pot destinde în centrul de tratament şi de recreere de la Şugaş Băi, centru realizat în cadrul programului „Drumul apelor minerale”. Planurile clădirii aparţin lui Tusa Attila, iar amenajarea primitoare şi călduroasă le permite musafirilor să aleagă între bazine cu apă caldă sau rece, băi turceşti, saune finlandeze, sală de fitness, dar aceştia pot alege să petreacă şi momente de pauză în cafeneaua amenajată în incinta imobilului.

Centrul de tratament are o capacitate de 30 de persoane, iar programul de funcţionare este de marţi până duminică, între orele 12,00 – 20,00.

În cadrul conferinţei de presă din data de 7 decembrie, doamna viceprimar  Sztakics Éva-Judit a declarat că programul a fost stabilit la începutul sezonului de schi, acesta având caracter temporar şi experimental, putând fi modificat în funcţie de nevoile şi cerinţele publicului. Preţul biletelor de intrare este stabilit diferenţiat, adulţii trebuind să plătească 10 lei, elevii şi pensionarii 5 lei, iar pentru copiii de grădiniţă, părinţii trebuie să achite preţul de 3 lei. Aici se pot organiza şi evenimente private.

Conform contractului de asociere semnat între Consiliul Local Sfântu Gheorghe şi  SC Urban Locato SRL, în următoarele şase luni, societatea comercială va fi cea care va administra centrul.

Începând de anul viitor, municipalitatea doreşte să realizeze un sistem electronic unitar pentru biletele pentru pârtiile de schi, iar pe termen lung, se doreşte aplicarea sistemului electronic şi pentru centrul de tratament şi recreere. Până atunci, preţurile vor fi nemodificate, şi vor fi aplicate cele de anul trecut: abonamentul pentru 6 coborâri este de 10 lei, iar preţul unei urcări este de 3 lei.

Această investiţie s-a realizat în cadrul programului „Drumul apelor minerale”, valoarea totală fiind de 6,7 milioane de euro. Tot în cadrul acestui program s-a realizat şi asfaltarea drumurilor, modernizarea reţelei de canalizare, s-a reuşit şi reabilitarea a 6 izvoare, cât şi realizarea lucrărilor de modernizare a iluminatului public. Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a alocat suma de 281.000 de lei pentru aceste lucrări, din care şi-a asumat aportul propriu de 256.000 de lei, pentru completarea finanţării.
 



<< înapoi



Afişare pagină: 2992    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină