Luni, 24. septembrie 2018
Arhivă ştiri
Centrul de recreere de la Şugaş Băi este al oraşului

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în cadrul şedinţei ordinare din data de 25 octombrie, a adoptat hotărâri cu privire la mai multe probleme ale oraşului.

Oraşul a preluat, în sfârşit, de la Consiliul Judeţean Covasna imobilul centrului de recreere de la Şugaş Băi, iar conform planurilor, acesta se va deschide la începutul sezonului de schi.

Totodată, au fost înăsprite clauzele contractelor care urmează a fi încheiate cu persoanele care se vor muta în imobilul de pe strada Mikes Kelemen, din Căminul Social Sing Sing.

Consiliul Local a adoptat hotărârea prin care se face preluarea, de la Consiliul Judeţean Covasna, a centrului de recreere de la Şugaş Băi, astfel că, oraşul poate să dispună asupra acestui imobil. Domnul primar Antal Árpád András a declarat că proiectul „Drumul apelor minerale” a străbătut o cale lungă şi anevoioasă, şi în anumite privinţe, nici nu au ajuns la finalul acesteia, dar oprirea de azi este una importantă – a mai adăugat. Este un lucru de notorietate faptul că aportul propriu al localităţilor participante la acest proiect, în cazul Municipiului Sfântu Gheorghe fiind vorba de 37%, nu a fost plătit de oraş, ci de către judeţ. Investiţia este finalizată, astfel că aşezământul a trecut din patrimoniul judeţului, în proprietatea oraşului. Acesta va fi administrat de S.C. Urban Locato, iar municipalitatea va încheia contract de asociere cu societatea.

Domnul viceprimar Tischler Ferenc a spus că în centrul de recreere se găseşte un mic bazin, trei saune, iar la etaj se va amenaja o ceainărie şi o sală utilată cu aparatură de gimnastică. Deschiderea centrului se doreşte  la începutul sezonului de schi.
Consilierii locali au decis şi cu privire la revocarea dreptului de folosinţă gratuită a unor persoane asupra terenurilor situate în strada Borvíz, atribuite în scopul construirii unei locuinţe unifamiliale. Domnu primar a declarat că sunt vizate 12 persoane. Aceste persoane au fost somate de două ori să încheie contract cu Primăria, şi deoarece nu s-au prezentat, vor fi şterse de pe listă.

Consilierii au decis şi cu privire la aprobarea listei de repartizare a unui număr de 10 locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite din fondul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe în Municipiul Sfântu Gheorghe deoarece, între timp, tinerii s-au mutat din acele locuinţe, sau din cauza datoriilor acumulate, au trebuit să fie evacuaţi. Condiţiile nu s-au schimbat, iar acordarea locuinţelor se va face conform vechiului sistem de punctare.

Condiţiile contractelor încheiate cu persoanele care s-au mutat din Sing Sing, în imobilul de pe strada Mikes Kelemen, au fost înăsprite. Domnul viceprimar Tischler Ferenc a spus: ca să nu mai trăiască în aceleaşi condiţii şi în imobilul reabilitat de pe strada Mikes Kelemen, au considerat că unele condiţii au trebuit înăsprite, condiţii care se referă la plata facturilor şi a chiriei. Astfel, se speră la condiţii locative mai civilizate, în acest imobil.



<< înapoi



Afişare pagină: 1255    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină