Sâmbătă, 17. august 2019
Arhivă ştiri
Sunt gata de folosinţă bazinul de înot în aer liber şi mofeta

Cu ajutorul a mai mult de patru milioane euro a fost transformată complet staţiunea care aparţine de Sfântu Gheorghe, staţiunea Şugaş-Băi. În sezonul de iarnă staţiunea a atras un număr record de schiori şi iubitori ai sporturilor de iarnă pe cele două pârtii, dar acum este sezonul de vară şi începând de săptămâna viitoare se poate face baie în apa bazinului de înot în aer liber şi poate fi folosită şi mofeta de către cei ce vor vizita staţiunea.

Consiliul Local al municipiului reşedinţă de judeţ în luna aprilie, a dat  spre folosinţă staţiunea, celor cinci societăţi locale care au câştigat licitaţia pentru achiziţii de servicii. Săptămâna trecută, primarul Antal Árpád şi viceprimarul Sztakics Éva, împreună cu reprezentanţii presei au verificat stadiul lucrărilor realizate până în prezent.

- Mofeta, ca şi bazinul de înot în aer liber au fost finalizate în cadrul Programului Regional Operativ, valoarea totală a proiectului este de 6,2 milioane lei – a declarat doamna Sztakics Éva, adăugând că începând de săptămâna viitoare locuitorii din Sfântu Gheorghe, dar şi alţi turişti, se pot bucura de aceste facilităţi turistice şi balneare.


7 iunie 2012 - foto: Vargyasi Levente


Mofeta este deschisă de marţi până vineri, între orele 10 şi 19, şi tocmai de aceea societatea de transport în comun, începând de marţi, va introduce o cursă specială spre Şugaş-Băi: microbuzul va pleca din Sfântu Gheorghe la orele 10 şi 16 şi se va întoarce la orele 13 şi 19. Vizitatorilor le este pusă la dispoziţie şi cabana salvamontiştilor, şi conform înţelegerii încheiate cu cei ce o au în folosinţă aceasta este deschisă de marţi până vineri, turiştii şi excursioniştii putând folosi fără taxe respectivele anexe.
În acelaşi timp se lucrează la terenul de sporturi extreme, la terenul de minigolf şi de tenis şi va fi renovată şi clădirea băilor calde. Au sosit ţiglele, acum se lucrează la structura acoperişului şi se va moderniza şi restaurantul din staţiune. Domnul primar Antal Árpád ne-a spus că până se vor termina lucrările de construcţii în staţiune se va finaliza şi modernizarea străzii Borviz. Edilul oraşului le-a cerut, şi cu această ocazie, locuitorilor din aceea zonă şi celor care vizitează staţiunea, încă puţină răbdare şi înţelegere.

- Practic, în ultimii patru ani, acestea sunt lucrările din runda a treia pentru modernizarea staţiunii Şugaş-Băi, lucrări pe care le-am realizat din fonduri guvernamentale şi din bani europeni, aşa că în scurt timp se va finaliza modernizarea totală a staţiunii Şugaş-Băi. Pârtia de schi a fost realizată din bani de la minister, cu ajutorul Proiectului Drumul Apelor Minerale s-a construit un centru balnear, iar această investiţie este ultima – a declarat Antal Árpád, subliniind: dacă adunăm valoarea tuturor investiţiilor, atunci staţiunea Şugaş-Băi a fost transformată în totalitate din patru-cinci milioane euro.



<< înapoi



Afişare pagină: 3478    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină