Sâmbătă, 21. septembrie 2019
Arhivă ştiri
Continuă investiţiile de dezvoltare

În scurt timp vor demara lucrările de asfaltare a trotuarelor de pe Bulevardul Gen. Grigore Bălan şi strada Nicolae Iorga – a declarat în conferinţa de presă, domnul Antal Árpád András, primarul Municipiului Sfântu Gheorghe. Conductele de gaz de pe strada Muncii au creat însă probleme, deoarece au fost amplasate la o adâncime de 60 de cm, în loc de 90 de cm, aşa cum a declarat furnizorul de gaz, astfel că a fost nevoie să fie întrerupte lucrările pe această porţiune de drum. „În momentul de faţă, încercăm să-i determinăm pe cei de la gaz metan să amplaseze conductele acolo unde trebuie, pe cheltuiala lor, motiv pentru care solicităm înţelegere din partea locuitorilor şi a celor care circulă pe strada aceasta.” - a mai adăugat domnul primar.



<< înapoi



Afişare pagină: 2734    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină