Vineri, 10. iulie 2020
Arhivă ştiri
Autobuzul va circula şi la sate

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a purtat discuţii cu reprezentanţii mai multor sate care se află în apropierea oraşului nostru în legătură cu posibilitatea începerii unor curse regulate a autobuzelor Multi-Trans, dacă va fi nevoie, în aceste comune şi sate, pentru cei care fac naveta. Primarii de la Arcuş şi Ilieni au răspuns că doresc astfel de curse regulate, existând cerere în acest sens, astfel că, încă din acest an, navetiştii de la Arcuş şi Ilieni vor ajunge mai uşor la Sfântu Gheorghe. În cazul  comunelor Reci, Ozun şi Chichiş, acest serviciu nu a fost solicitat, deoarece prin aceste comune trec microbuzele spre Braşov şi spre Covasna. Edilul oraşului, domnul Antal Árpád András a declarat că aceste societăţi particulare, în multe cazuri, „fură” călători de la societatea de transport în comun a oraşului, motiv pentru care va fi verificată activitatea acestora.



<< înapoi



Afişare pagină: 1912    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Anunţuri
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Guvernanţă corporativă
Administrator public
Structură
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Direcţia de Asistenţă Socială: Angajări și formulare
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Impozite şi taxe locale
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți
Programul Hai Acasa


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2020 - Hartă pagină