Marţi, 18. iunie 2019
Arhivă ştiri
Se diversifică programul organizat de Zilele Sfântu Gheorghe

Vineri, 10 februarie, organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au anunţat noi participanţi la Festival. Pe lângă  starurile invitate, au vorbit şi despre programul săptămânii culturale care va fi de calitate, dar în acelaşi timp, va fi şi distractiv.  Hernádi Judit, Kulka János, Udvaros Dorottya, Iris, Hooligans şi Republic vor fi aici la Sfântu Gheorghe, la Festivitatea oraşului. Anul acesta, deşi bugetul este mai restrâns, programul celei de-a 21-a ediţii a Zilelor Sfântu Gheorghe nu va fi, sub nicio formă mai sărac.
În cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, intro-ul este asigurat de săptămâna culturală, iar artişti de renume mondial vor urca pe scenele instituţiilor culturale din Sfântu Gheorghe.

La fel va fi şi în acest an, chiar în prima zi, duminică, 22 aprilie, între orele 17,00 – 20,00, iubitorii de teatru pot vedea spectacolul lui Dan Gordon – Rain Man. Titlul poate suna cunoscut, deoarece s-a realizat şi un film premiat cu Premiul Oscar, în rolurile principale jucând Tom Cruise şi Dustin Hoffman. În regia lui Anger Zsolt, spectacolul îi are protagonişti pe Kulka János, actor premiat cu Premiul  Kossuth,  Nagy Ervin actor de film, Kézdy György şi Cseh Judit. Actorii Teatrului Naţional din Ungaria vor juca pe scena mare a Teatrului Tamási Áron – a declarat domnul Dancs Zsolt, director de programe.

În data de 23 aprilie, luni, cu începere de la orele 17,00 şi 20,30, iubitorii de teatru pot vedea un nou spectacol de succes în sala mare al Teatrului Tamási Áron, în rolurile principale jucând  Hernádi Judit şi Udvaros Dorottya. Drama muzicală „Fetele Bandy” este pusă în scenă de regizorul  Ascher Tamás, premiat cu Premiile  Jászai şi Kossuth, piesa fiind scrisă de poetul şi dramaturgul  Parti Nagy Lajos. Înainte de spectacol, în seara zilei de 22 aprilie, de la orele 20,30, în Sala Kamara, Hernádi Judit va ţine o serată muzicală individuală unde va cânta şansonete, piese proprii şi piese nemuritoare. „Aceştia sunt artişti de renume de aproape 40 de ani, dar nu au prezentat niciodată piese, până acum, în Ţinutul Secuiesc, motiv pentru care suntem foarte mândri că prima ocazie  cu care ne vizitează fiind cea a Zilelor Sfântu Gheorghe” - a subliniat Dancs Zsolt. Biletele pentru spectacol au fost puse în vânzare din data de 13 februarie, în Biroul de Organizare şi Coordonare Evenimente Culturale. Pentru cele două spectacole biletele se pot procura la preţul uniform de 35 de lei, iar pentru serata muzicală  Hernádi, preţul biletului este de 40 de lei. „Experienţa ne-a arătat că pentru mulţi este destul de greu să achiziţioneze deodată biletele de teatru, motiv pentru care, la propunerea multora, am început din timp vânzarea acestora, pentru ca doritorii să poată să le cumpere pe rând” - a declarat Fazakas Éva, şefa Biroului de Organizare şi Coordonare Evenimente Culturale.

Directorul Festivalului, domnul Grubisics Levente a subliniat faptul că, cheltuielile cu spectacolele organizate în săptămâna culturală sunt acoperite din preţul biletelor şi prin sprijinul Consiliului Local, fiind organizate, şi în acest an, concerte de muzică clasică, spectacole pentru copii, şi multe spectacole de teatru. Târgul de Artizanat organizat şi în acest an se va bucura de o atenţie deosebită, la fel şi evenimentele organizate în Grădina Culturală. Aici vor fi organizate, preponderent, concerte folclorice, etno, jazz  - a mai declarat domnul Grubisics Levente, adăugând şi faptul că programul Zilelor Sfântu Gheorghe este aproape finalizat, acesta va fi mediatizat treptat. 


Foto: Vargyasi Levente

„Pentru spectacolele de la sfârşitul de săptămână aşteptăm să fie un public de 35 – 40 de mii de oameni, motiv pentru care am decis ca Piaţa Libertăţii să rămână degajată, şi unităţile de alimentaţie publică for fi mutate în alt loc. Dorim ca tehnica de scenă de nivel mondial adusă de Trupa Omega să poată fi utilizată  pe scena A, la capacităţile maxime.” - a spus Dancs Zsolt. Se aşteaptă ca pe scena mare, la sfârşit de săptămână, să fie organizate 3 – 4 concerte mari, vineri seara urcând pe scenă trupa Hooligans care-şi serbează 16 ani de existenţă. Sâmbătă seara va urca pe scenă Republic, trupă care nu a mai fost în Ţinutul Secuiesc de 4 ani, motiv pentru care se pregătesc de un concert memorabil şi „best of”. „Mari bătăi de cap ne-a dat întrebarea care să fie trupa care să urce pe scenă înainte de Omega, căci doream să fie una demnă de a cânta înaintea legendarei Omega. Feedback-ul indicat a fost ca Trupa Iris este cea mai potrivită” - a mai spus Dancs Zsolt, director de programe. Iris s-a înfiinţat în anul 1977, concertând în faţa a 8 milioane de oameni, urcând pe scenă de peste 4.500 de ori de la înfiinţare. Formaţia va avea şi un invitat de onoare în persoana sopranei de renume mondial, Felicia Filip care a susţinut numeroase concerte în Operele din Londra, Viena, Barcelona şi Madrid. Colaborează din anul 2000 cu trupa Iris. Au colaborat pentru concertul şi discul intitulat „Athenaeu”, combinând cu succes muzica rock cu opera clasică. Aceasta va fi şi atmosfera creată la zilele oraşului.

Doamna Knop Ildikó, şefa Biroului de Organizare a Zilelor Sfântu Gheorghe ne-a relatat că şi în acest an vor fi recrutaţi voluntari. Anul trecut au fost angrenaţi 30 de tineri care au avut sarcini importante, evident, în funcţie de domeniul dorit de aceştia. Programul de voluntariat din acest an se va lărgi cu încă un domeniu, deoarece biroul de presă caută tineri studenţi sau elevi interesaţi de presa scrisă şi fotografie. Aceştia au şansa de a câştiga experienţă făcând şi o incursiune în activităţile biroului de presă. Informaţii suplimentare se pot găsi pe site-ul www.sfantugheorgheinfo.ro, aici găsindu-se, totodată şi cele mai noi informaţii legate de Zilele Sfântu Gheorghe.

În ultimii 4 ani, organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe încearcă să afle, din surse directe şi indirecte, aşteptările populaţiei cu privire la conţinutul programelor zilelor oraşului şi pe cine ar dori să vadă pe scenă. Cele mai multe cereri au vizat formaţia Omega, aceasta fiind urmată de Republic. Ambele formaţii au primit invitaţie pentru acest an, celelalte dorinţe vor fi îndeplinite în anii următori - au spus în încheiere Dancs Zsolt şi Grubisics Levente.

Biletele se pot cumpăra la Biroul de Evenimente Culturale (P-ţa Libertăţii nr. 1). Rezervările sunt valabile 24 de ore. Casa de bilete este deschisă de luni până joi între orele 11-16, vineri între orele 11-13, şi cu o oră înaintea începerii spectacolelor.

Pentru informaţii suplimentare sunaţi la numerele de telefon: 0267 312 104, 0267 312 104, 0728 083 336, 0728 083 336, 0745 589 214, 0745 589 214



<< înapoi



Afişare pagină: 3361    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină