Luni, 19. august 2019
Arhivă ştiri
Începe Târgul de Crăciun

Joi, 15 decembrie îşi deschide porţile Târgul de Crăciun din Sfântu Gheorghe, care va avea loc în Piaţa Libertăţii şi în faţa Şirului Bazarului. Se pot alege daruri de Crăciun din multitudinea de produse artizanale şi ale comercianţilor, zilnic, între orele 11,00 – 19,00 şi în data de 24 decembrie, ultima zi a Târgului, până la ora 14,00. În Târg se pot găsi o varietate de produse de artizanat, accesorii, produse meşteşugăreşti, suveniruri, cărţi şi CD-uri, jucării, îmbrăcăminte, produse apicole şi multe altele. În cele zece zile cât va dura târgul, vor urca pe scenă şi vor delecta cumpărătorii, în orele după-amiezii, peste o mie de copii, elevi şi muzicieni.
Joi, la ora 16,00, primarul Antal Árpád András va deschide oficial Târgul de Crăciun, după care publicul va putea urmări programul de Crăciun  în organizarea elevilor Liceului de Artă „Plugor Sándor”. Va urca pe scenă şi Grupul de Dansuri Populare a Colegiului „Székely Mikó” iar elevii Şcolii Generale „Ady Endre” vor prezenta dansuri populare româneşti.

Anul acesta, Târgul îşi aşteaptă vizitatorii într-o nouă locaţie, căci în comparaţie cu anul trecut, ocupă un spaţiu de două ori mai mare. Datorită numărului mare de solicitări, municipalitatea a pus la dispoziţia comercianţilor nu 17, ci 20 de căsuţe de lemn, şi a dispus montarea a 15 corturi de târg.

Asemănător Târgului de Toamnă, şi aici se va putea delecta lumea cu produse specifice din carne de porc, cu sângerete, cu caltaboş, cu vin fiert şi ceaiuri şi cu multe alte bunătăţi, toate acestea găsindu-se la hanul târgului.

SVESZ, Asociaţia Unităţilor Hoteliere şi Restaurante Sfântu Gheorghe, care se ocupă cu funcţionarea hanului, va organiza duminică, 18 decembrie, cu începere de la ora 9,00 tradiţionalul tăiatul porcului. Prânzul de pomana porcului va fi pregătit la ora 14,00, în văzul celor care vizitează hanul, aşa că, cei care doresc mâncăruri proaspete şi gustoase le pot găsi aici.

Datorită Târgului de Crăciun,  în perioada 15 – 27 decembrie, circulaţia va fi oprită în Piaţa Libertăţii, şi pe cele două străzi secundare din faţa Prefecturii. Pe perioada Târgului, staţia de taxi se va muta în parcarea de vis – a – vis de Teatrul „Tamási Áron”.

 

Programul de scenă al Târgului


Joi – 15 Decembrie
16.00    Primarul Antal Árpád András deschide oficial Târgul
16.05    Elevii Liceului de Artă „Plugor Sándor” : Program de Crăciun
               Profesor pregătitor: Keresztes Enikő
16.30    Trupa de Dans a Colegiului „Székely Mikó”
               Profesor pregătitor : Péter Albert    
17.00    Şcoala Generală cu clasele I -VIII „Ady Endre”: Dansuri româneşti
               Instructori : Horváth Tas, Grüman Rozália, Bularca Maria 

Vineri – 16 Decembrie

16.30    Ansamblul de Dansuri „Százlábú”
               Profesori pregătitori: Virág Endre şi Virág Imola
17.00    Cercul de Muzică „Őszirózsa”,  conducătorul trupei: Venczel Anna


Sâmbătă – 17 Decembrie
16.00   Formaţia de Titeră „Áfonya” (Aita Mare), conducătorul formaţiei: Fekete Judit
17.00   Spectacolul elevilor Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”
              Profesor pregătitor: Grosar Liliana


Duminică – 18 Decembrie

  9:00     Tradiţionalul tăiatul porcului în faţa Hanului Târgului
14:00      Prânz pomana porcului la han
16.00     Formaţia de Copii „Búzavirág” : Cântece de Crăciun (Chilieni)
16.30     Formaţia „Búzavirág” (Chilieni)
17.00     Şcoala Generală cu clasele I -VIII „Ady Endre” - Zúzmarák: Dans maghiar
                Profesori pregătitori: Kövér Margit, Hatos Gabriella, Gasz Ilona, Gáspár Attila
17.15     Şcoala Generală cu clasele I -VIII „Ady Endre” - Jégvirág:  Dans maghiar
                Profesori pregătitori: Donáth Anna şi Gáspár Attila


Luni – 19 Decembrie - pauză


Marţi – 20 Decembrie
14.00    Şcoala cu clasele I-VIII Nicolae Colan: Dans popular  
               Coreograf: Rápolti István
14.30    Colegiul Reformat: Cântece de Crăciun cu ajutorul instrumentelor muzicale
               Profesor pregătitor: Szilágyi Andrea
15.15    Colegiul „Székely Mikó” : Cântece de Crăciun
               Conducător: Szőcs Melinda
15.30    Trupa de Dans a Colegiului „Székely Mikó”
               Profesor pregătitor: Péter Albert
16.00    Şcoala Generală cu clasele I -VIII „Gödri Ferenc” - Micii cântăreţi la fluier: Dalcsokor
               Profesor pregătitor: Könczei Kinga
16.15    Şcoala Generală cu clasele I -VIII „Gödri Ferenc” - Spiriduşii Gödri : Dans Popular
               Profesori pregătitori: Csáki Csaba şi Csáki Gabriella
16.30   Liceul de Artă „Plugor Sándor” - Enache Carolina şi Deme Roxana:  Cântece de Crăciun
               Profesor pregătitor: Opra Monica

Miercuri – 21 Decembrie
16.00    Ansamblul de Dansuri „Százlábacskák”
               Profesori pregătitori: Virág Endre şi Virág Imola  
16.30     Mácsafej: Versuri cântate
17.00     Elevii de la Canto al Liceului de Artă „Plugor Sándor”
                Profesori pregătitori: Sebestyén Lázár Enikő, Lőfi Gellért      
17.30     Corul Unitarian „Kriza János” 
                Dirijor: Karácsony Gabriella


Joi – 22 Decembrie
16.00       Grădiniţa cu Program Prelungit „Csipike”, Grupa pregătitoare „Furnicile”: Cântece de Crăciun
                  Educatoare pregătitoare: Bokor Hajnalka şi Török Melinda
16.30       Povestea din Ajun csoport: Cântece de Anul Nou
17.00      Grădiniţa cu Program Prelungit „Csipike”, Grupa Step by step: Cântece de Crăciun şi de Anul Nou
                  Profesori pregătitori: Adriana Mihalache şi Suciu Roxana
17.30      Liceul de Artă „Plugor Sándor” - Quintet (instrumente de suflat de alamă): Repertoriu de Crăciun
                  Profesor pregătitor: Maksai József
18.00      Corul maghiar de Bărbaţi şi Corul mixtCantus Firmus
                  Dirijor: László Attila
                  Recită: Kisgyörgy Ferenc

Vineri – 23 Decembrie
16.00      Grădiniţa cu Program Prelungit „Gulliver”
                  Educatoare pregătitoare: Asztalos Enikő şi Tomos Gabriella
16.30      Cercul de Muzică „Őszirózsa” dirijor: Venczel Anna
17:00      Trupa de Dans „Batyus” Táncegyüttes (Palatul Copiilor): Regölés
                  Profesor pregătitor: Gáspár Attila,  colaborează: Ségercz Ferenc şi prietenii


Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica programul

 



<< înapoi



Afişare pagină: 1554    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină