Sâmbătă, 21. septembrie 2019
Arhivă ştiri
Deocamdată, achiziţionarea Hotelului Bodoc este amânată

S-a complicat achiziţionarea Hotelului Bodoc din centrul oraşului, care de ani de zile se află într-o stare deplorabilă, deoarece S.C.T.A. Oltul, cu sediul în Braşov, nu a reuşit să rezolve problemele juridice ale imobilului, până la data de 10 septembrie. Rezolvarea acestor probleme juridice era o condiţie pentru ca acest imobil să fie achiziţionat de Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe.


 Conform spuselor primarului Municipiului Sfântu Gheorghe, domnul Antal Árpád András, acum se gândesc la o nouă soluţionare, acest lucru putând să însemne şi achiziţionarea întregii societăţi, la acelaşi preţ. Acesta a menţionat că, deşi s-a ridicat această problemă, şi în acest caz există o piedică, deoarece a ieşit la iveală faptul că un procent din acţiunile societăţii se împart unui număr de aproape 80 de persoane, iar autorităţile administraţiei publice locale nu îşi pot asuma să devină coacţionari, în asemenea condiţii.


Ar fi de acord cu achiziţionarea societăţii doar în cazul în care conducerea societăţii ar putea convinge acele persoane să-şi vândă acţiunile, acţionarilor majoritari. Totodată, primarul a mai menţionat şi faptul că preţul de achiziţie al societăţii ar fi acelaşi cu cel pe care l-au oferit Hotelului Bodoc, şi anume 1,078 milioane de euro, sumă care s-ar împărţi în două părţi egale între Consiliul Judeţean şi Consiliul Local.


Părerea domnului primar Antal Árpád András, în legătură cu acceptul acestei soluţii din partea proprietarului majoritar, este că ar fi şi în interesul acestuia de a scăpa de acest imobil. 


Proprietarul actual este constrâns „să facă mutarea”, deoarece Consiliul Local, prin decizia pe care a luat-o, a stabilit un impozit foarte mare pentru clădirea hotelului, acesta fiind de 40% din valoarea de inventar, sumă ce se ridică la câteva sute de mii de euro.


În momentul în care societatea va face nişte calcule, poate să-şi da seama că în doi – trei ani trebuie să achite valoarea clădirii, către municipalitate, sub formă de impozit.


Edilul oraşului a mai menţionat şi faptul că S.C.T.A. Oltul mai are şi alte imobile în judeţ, la Bálványos, la Vâlcele şi la Târgu Secuiesc. Despre soarta acestor imobile vor decide, însă, doar dacă vor reuşi să achiziţioneze societatea pe acţiuni, dar, cu siguranţă, ar găsi destinaţia potrivită şi pentru acestea.


În ceea ce priveşte problemele juridice, primarul a mai spus că, în cazul în care societatea ar trece în proprietatea autorităţilor administraţiei publice locale, ar mai rămâne un singur proces pe care, conform situaţiei actuale, partea cealaltă nu ar avea cum să-l câştige. Reabilitarea hotelului nu ar fi stopată de situaţia juridică, iar cheltuielile de reparaţii ar fi acoperite din surse guvernamentale.

 
Foto: Henning János



<< înapoi



Afişare pagină: 2049    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină