Vineri, 10. iulie 2020
Arhivă ştiri
Stagnează lucrările la Podul peste Olt

La ora actuală, datorită unor probleme tehnice, lucrările la Podul peste Olt, parte integrantă a celor care ţin de lucrările la DN12, stagnează, deoarece s-a aflat că nu au făcut întăririle necesare la părţile exterioare ale podului. Despre acest lucru a vorbit domnul primar Antal Árpád András, care a declarat că acest lucru a ieşit la iveală în momentul în care municipalitatea se pregătea să monteze noile stâlpuri pentru iluminatul public. Din punctul dumnealui de vedere, acest lucru nu intră în responsabilitatea Primăriei, deoarece aceste lucrări la Drumul Naţional sunt realizate de C.N.A.D.N.R. - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe continuă acele lucrări care intră în responsabilitatea lui, astfel sensul giratoriu din partea dinspre gară a podului şi trotuarele vor fi reabilitate.
 



<< înapoi



Afişare pagină: 2636    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Anunţuri
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Guvernanţă corporativă
Administrator public
Structură
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Direcţia de Asistenţă Socială: Angajări și formulare
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Impozite şi taxe locale
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți
Programul Hai Acasa


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2020 - Hartă pagină