Duminică, 16. iunie 2019
Arhivă ştiri
Forum cu locatarii din Cartierul Ciucului

Nu cu mult timp în urmă, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, împreună cu UDMR, a organizat un forum cu locatarii din Cartierul Ciucului, forum care s-a dovedit util şi instructiv. Scopul acestuia a fost   să evalueze, împreună cu locatarii, problemele din zona respectivă a oraşului, şi să le identifice pe cele mai importante. Primarul  Antal Árpád András a menţionat că, au avut parte de o surpriză plăcută, deoarece, în locul oamenilor nervoşi, participanţii la forum au fost oameni care au cerut ajutorul, astfel, caracterul acestei întâlniri devenind unul constructiv.


Cartierul Ciucului este una din zonele cu probleme ale oraşului, şi am încercat, şi până acum, să facem ceva pentru aceasta, printre altele şi prin aprobarea montării camerelor de supraveghere, a înfiinţării postului de veghe al Poliţiei, cât şi prin demersurile pe care le-am făcut pentru căminul social Sing Sing, în schimb, mai sunt foarte multe de făcut – a mai adăugat edilul oraşului.



<< înapoi



Afişare pagină: 1679    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină