Marţi, 17. septembrie 2019
Arhivă ştiri
S-a modificat proiectul cu privire la reînnoirea staţiunii Şugaş Băi

După mai multe modificări, a prins contur  definitiv  proiectul de modernizare a staţiunii Şugaş Băi, şi a trecut în rândul proiectelor care vor fi finanţate. Această investiţie de mari dimensiuni, împreună cu realizarea proiectului „Drumului Apelor Minerale”, poate să transforme această staţiune, care a cunoscut şi zile mai bune, frecventată în trecut de mulţi turişti, într-un complex balnear modern – am aflat de la Sztakics Éva, viceprimarul Municipiului Sfântu Gheorghe.

-  Despre ce noi paşi putem vorbi în cazul modernizării staţiunii Şugaş Băi?
 
*  În scopul modernizării staţiunii Şugaş Băi, am realizat două proiecte pe care le-am predat în cadrul Programului Operativ Regional. Unul din proiecte s-a referit la investiţii generatoare de venituri, pe când celălalt, nu. Între timp, am retras aceste proiecte , deoarece ni s-a oferit posibilitatea de a realiza, cu finanţare de la guvern, modernizarea celor două pârtii de schi. Deci, acestea au trebuit scoase din proiectul generator de venituri. Între timp, Consiliul Local a cumpărat clădirile mofetei, băilor calde şi a restaurantului, pentru care am realizat planurile de construcţii. Practic, din cele două proiecte iniţiale, a ieşit unul care înglobează renovarea, modernizarea şi modificarea clădirilor. Ce este puţin trist, datorită faptului că toate activităţile sunt generatoare de venituri, este că, în spiritual legii, sprijinul financiar poate fi de maxim 50%, deci, jumătate din valoarea investiţiei trebuie suportată de Consiliul Local.

-  Ce conţine acest proiect final?

* În proiect am inclus următoarele clădiri, imobile – a căror renovare o plănuim – mofeta, bazinul în aer liber – în cazul căruia vrem să realizăm încălzirea apei cu ajutorul panourilor solare –,  un nou teren de tenis, un teren de minigolf şi unul de sporturi extreme, care vor fi amplasate în locul fostei grădini zoologice. Pe lângă acestea, la parterul clădirii cu băi calde vom  păstra băile originale, dar, bineînţeles, modernizate, în timp ce, la primul etaj vom amenaja un modern centru de tratament balnear. Clădirea restaurantului figurează în proiect, dar nu este posibilă renovarea ei, aşa că o vom transforma în spaţiu pentru activităţi libere.

 -  În urma acestor modificări, cum s-a schimbat valoarea proiectului, cât costă în total?


* În urma modificărilor, valoarea totală a proiectului se ridică la 6.477.467 lei, din care 2.350.856 lei reprezintă ajutorul pe care îl vom primi, la care se adaugă puţin peste un milion lei ce reprezintă TVA, şi aşa rezultă cei 50% pe care i-am amintit, deja. După cum se vede şi din cifre, şi Consiliul Local va trebui să contribuie cu o sumă destul de importantă.


-  Pe când se preconizează semnarea contractului de finanţare? Vor fi surse pentru aportul propriu, deci, când va putea demara investiţia?
              
* Proiectul, acum a ajuns de pe lista de aşteptare pe lista proiectelor ce pot fi finanţate, Studiile de Fezabilitate trebuie trimise până la data de 15 noiembrie, şi din experienţă ştim că urmează o perioadă de 3-4 luni de verificări, deci, putem presupune că prin primăvară urmează semnarea contractului. Punctele din proiect trebuie finalizate în timp de trei ani, aşa că , după părerea mea, Consiliul Local va avea posibilitatea să facă rost de banii necesari pentru aportul propriu.


Nagy Demeter István



<< înapoi



Afişare pagină: 1977    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină