Marţi, 17. septembrie 2019
Arhivă ştiri
Sfântu Gheorghe candidează pentru titlul „Capitala Verde”

Caravana „Umbrela Verde” vine la noi în oraş
 

Sfântu Gheorghe candidează pentru titlul „Capitala Verde”, iar la sfârşitul acestei săptămâni soseşte Caravana Tuborg, eveniment organizat  în colaborare cu Ministerul Mediului, care doreşte să-i facă pe oameni să conştientizeze importanţa mediului înconjurător. Programul care se desfăşoară de mai mulţi ani, „Umbrela Verde – pentru o Ţară Curată” este unul de responsabilizare a populaţiei, prin accentuarea exemplului personal şi a micilor gesturi, sublinierea bunului simţ, iar prin toate acestea se pot obţine rezultate importante şi transformări semnificative.

Organizatorii caravanei „Umbrela Verde - să păstrăm România curată” au fost primiţi cu drag, deoarece unul din elementele principale ale protecţiei mediului este educarea, informarea, iar în cadrul acestui eveniment se pune accentul pe sistemul de colectare selectivă a deşeurilor, pe care am introdus-o treptat şi în Sfântu Gheorghe, a subliniat Antal Árpád András.


Caravana soseşte la Sfântu Gheorghe cu un program de trei zile. Vineri, sâmbătă şi duminică , în piaţa Sfântu Gheorghe se va amplasa Cortul Verde, acesta fiind centru de colectare a deşeurilor electronice. Un asemenea cort fiind ridicat şi la Teatrul de Vară, unde, cei care doresc, pot să aducă deşeuri electronice existând şi facilitatea de a transporta la faţa locului prin apelarea numărului de telefon 0742490840. Pentru fiecare obiect electronic predat se va oferi un cadou, organizându-se şi o tombolă, premiile fiind valoroase.

Sâmbătă se va curăţa malul Oltului cu ajutorul voluntarilor. Organizatorii oferă ca premiu şi concerte, acestea având loc în Piaţa Sfântu Gheorghe, astfel: vineri – Viţa de Vie şi Iris; sâmbătă – Tibi Scobiola Band şi Simplu.

Informaţii suplimentare despre această caravană naţională se pot obţine pe
www.umbrelaverde.ro.

PROGRAMUL UMBRELEI VERZI ÎN PIAŢA SFÂNTU GHEORGHE:
Vineri şi sâmbătă – 12:00 - 19:00
Duminică – 10:00 - 13:00

PUNCT DE COLECTARE A DEŞEURILOR LA TEATRUL DE VARĂ:
Vineri şi sâmbătă – 12:00 - 18:00
Duminică – 10:00 - 13:00

CURĂŢAREA MALULUI OLTULUI:
Sâmbătă – 10:00 şi 13:00



<< înapoi



Afişare pagină: 1839    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină