Luni, 17. iunie 2019
Arhivă ştiri
Cupa „Trei Scaune” – concursul cicliştilor amatori

Centrul oraşului este al bicicliştilor pentru o zi. Sâmbătă, 24 iulie, de la ora 16 se vor întrece cicliştii amatori. Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe doreşte să popularizeze mersul pe două roţi, din acest motiv primăria ia parte la organizarea concursului Cupa „Trei Scaune”, un eveniment din cadrul Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc.

Adunarea participanţilor şi startul va avea loc în strada Kriza János, în faţa judecătoriei. Cei interesaţi se vor putea înscrie la concurs la faţa locului cu cel puţin 30 de minute înainte de start.

Pasionaţii de sport pot participa la competiţia individuală sau la cea pe echipe (3-5 persoane) în categoria Open (18-40 ani). Câştigătorii vor fi premiaţi în 11 categorii. Concurenţii din categoriile U14 (10-14 ani) şi O50 (peste 50 de ani) vor parcurge un traseu de 4,8 kilometri, cei din categoria U18 (15-18 ani) şi O40 (40-50 ani) au de pedalat 14,4 kilometri, iar cei din categoria Open se vor întrece pe 28,8 kilometri.
Pentru siguranţa participanţilor, vor putea lua startul doar concurenţii echipaţi cu cască se protecţie.


Regulamentul concursului

Afişul evenimentului

Restricţii de circulaţie



<< înapoi



Afişare pagină: 2689    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină