Joi, 27. iunie 2019
Arhivă ştiri
Concursul „Faţade îngrijite, restaurări de faţade exemplare”

Consiliul Local a semnat un Acord de parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Covasna, ca la toamnă, în cadrul şi sub egida Zilei Europene a Patrimoniului 2010, patru proprietari de case construite înainte de 1940, să fie premiaţi. Comisia, formată din şase membri, va aprecia calitatea restaurărilor (faţadă, zugrăvit, ferestre etc.) dar şi amenajarea zonelor respective.

Cei interesaţi se pot înscrie între 15 iulie şi 10 septembrie la Biroul de Relaţii cu Publicul al Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, unde se completează un formular tip, la care se anexează fotografii făcute înainte şi după restaurare sau renovare.

Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Covasna s-a angajat să publice, în presa locală, materiale referitoare la clădirile participante la concurs.

Proprietarii celor patru clădiri premiate vor primi premii de 2500 lei.

„Scopul nostru este să atragem atenţia proprietarilor de case vechi asupra importanţei restaurării, căci trebuie să păstrăm moştenirea construcţiilor, şi în acelaşi timp, am vrea să facem cunoscute şi locuitorilor, vechile valori ale oraşului Sfântu Gheorghe” – a subliniat viceprimarul Sztakics Éva, scopul acestei iniţiative.



<< înapoi



Afişare pagină: 2116    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină