Luni, 19. august 2019
Arhivă ştiri
Programul Hárit pentru copiii romi

Primăria Sfântu Gheorghe şi Hárit, împreună cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi cu Direcţia Interetnică, a demarat un program pentru copiii romi, pe perioada vacanţei de vară. Reprezentanţii asociaţiei, preşedintele Gruman Róbert şi Kelemen Éva, coordonator de program, au făcut, miercuri, cunoscut programul, în amănunt, al cărui scop este ca în perioada 15 iunie-15 august organizatorii să se ocupe de copiii romi din zona Őrkő. În prima parte a întâlnirilor, care vor fi organizate în fiecare marţi, 30 de copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani, vor participa la programe educaţionale, de aprofundare a cunoştinţelor, iar în partea a doua a zilei vor fi educaţi în spiritul voluntariatului.
 


Foto: Henning János


În sprijinul organizatorilor a venit şi Dima Mihály, preşedintele Asociaţiei Amenkha, ajutând la recrutarea participanţilor. În cadrul programului va fi sport, carnaval şi chiar o zi a familiei. Unul din momentele importante va fi organizarea taberei de la Zăbala, din Csipkés, iar la final va fi o serbare prezentată de copiii participanţi. Primarul Antal Árpád András a spus, în legătură cu acest program, că dacă ar mai fi încă 30 de organizaţii civile care ar lua în serios problema romilor, zidurile invizibile ar putea fi dărâmate mult mai repede.



<< înapoi



Afişare pagină: 2553    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină