Luni, 16. septembrie 2019
Arhivă ştiri
Nu se sistează lucrările de reabilitare termică

În ciuda situaţiei generate de criză, în Sfântu Gheorghe continuă lucrările de reabilitare  termică a blocurilor vechi. În legătură cu diferitele zvonuri care au circulat în rândul locuitorilor, primarul Antal Árpád András a considerat necesar să-i lămurească pe locuitorii străzii Császár Bálint că nu trebuie să se teamă de faptul vor plăti din buzunar costul total al lucrărilor.

„Într-adevăr, s-au modificat preţurile lucrărilor, deoarece Ministerul Dezvoltării a schimbat anumite aspecte ale cofinanţării, în programul de reabilitare  termică, dar Consiliul Local  va găsi soluţia ca locuitorii să nu fie nevoiţi să plătească mai mult decât suma convenită iniţial” – a spus primarul.

Pentru programul de reabilitare termică, ministerul a aprobat 60 miliarde lei, iar conducerea locală a adăugat 36 miliarde lei. Primarul Antal Árpád a spus că oraşul Sfântu Gheorghe a fost şi până acum în frunte, cu aplicarea acestori reabilitări - din acest motiv au şi cerut un sprijin substanţial ministerului de resort – şi în anii următori ar dori să rămână printre primii din ţară,  în acest domeniu.

Edilul oraşului a arătat în continuare, că ţelul principal şi una din priorităţile acestui an, aşa cum rezultă şi din buget, este să fie izolate termic, cât mai multe blocuri. Există şi un proiect, prin care reabilitarea blocurilor din centru să fie efectuată pe baza planului unui artist local, şi anume, ca pe laturile acestora să fie pictate siluetele caselor vechi, să se dea cu patină,  case care au existat înainte, în locul blocurilor. „ Şi cu aceasta am îmbunătăţi, cu mult, atmosfera centrului oraşului” -  a concis primarul.

 



<< înapoi



Afişare pagină: 3269    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină