Duminică, 20. octombrie 2019

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe informează locuitorii că a fost încheiat contractul de administrare şi întreţinere a iluminatului public din municipiu.

Astfel, locuitorii au la dispoziţie numărul de telefon 0751586462 la care pot sesiza oricând, de luni până duminică, 24 de ore pe zi, eventualele probleme apărute în cazul iluminatului public de pe raza oraşului.

Facem un apel la populaţie să nu apeleze abuziv acest număr, care este destinat doar problemelor reale şi cazurilor urgente.

După cum vă informam în urmă cu câteva luni, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat achiziţia publică a serviciilor de administrare şi întreţinere a iluminatului public din municipiu. Această soluție înseamnă un serviciu mai organizat, mai precis, mai rapid, în interesul locuitorilor.

Lucrările de dezvoltare a iluminatului public vor rămâne în responsabilitatea Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.

 


Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe îndeamnă locuitorii să se deplaseze cu atenţie în zona Şugaş Băi, deoarece în ultimele zile mai multe persoane au semnalat că au văzut un urs în apropierea unităților de agrement.

În ultimele zile, au existat mai multe raportări privind prezenţa unui urs în jurul centrului de tratament din Şugaş Băi, lucru despre care inclusiv ISU Covasna a avertizat populaţia prin sistemul Ro-Alert, iar Primăria a sesizat autorităţile cu atribuţii în acest domeniu.

Primăria îndeamnă locuitorii să evite plimbările sau mersul cu bicicleta în Şugaş Băi după lăsarea întunericului, fiind recomandat ca aceste activităţi să fie făcute preferabil în grup pe timpul zilei.


Pe această stradă vor fi create noi spații verzi şi vor fi plantaţi mai mulţi salcâmi, dar vor fi create şi noi locuri de parcare

Odată cu modernizarea completă a străzii Andrei Șaguna (porţiunea dintre strada Vasile Goldiș și strada Kós Károly), unele zone verzi actuale vor fi transformate, iar acolo unde lățimea drumului permite vor fi create locuri de parcare, deoarece nu a existat niciodată parcare pe această porţiune a străzii. Pe ambele părți ale străzii vor fi plantaţi salcâmi, crescând astfel numărul de copaci de pe această porţiune de la 8 la 23.

De asemenea, pe partea dreaptă a drumului va fi montată o nouă balustradă la marginea trotuarului.

Tronsonul dintre strada Umbrei și strada Kós Károly este porţiunea cea mai afectată de modificări, întrucât lățimea drumului permite acest lucru, astfel încât la urcarea de pe strada Kós Károly, zonele verzi și locurile de parcare vor alterna pe partea dreaptă, iar pe partea din stânga vor fi doar zone verzi. În timpul acestor lucrări, este inevitabil să se taie doi arbori de salcâm bolnavi și în vârstă.


Duminică, 20 octombrie, se va deschide un nou sezon de concerte simfonice la Sfântu Gheorghe, primul interpret invitat fiind Corul Național Maghiar din Cluj-Napoca. Concertele vor avea loc și anul acesta în Sala Mare a Teatrului „Tamási Áron”, spectacolul de deschidere al evenimentului fiind găzduit de Biserica Romano Catolică „Krisztus Király”. 

Programul stagiunii:
20 octombrie - Corul Național Maghiar, Opera Maghiară din Cluj
22 noiembrie - Orchestra de Cameră Ciuc
13 decembrie - Muzicienii din Sfântu Gheorghe şi invitații lor, Corul de Cameră Vox Humana,
Pro Musica şi Laudate
21 februarie - Filarmonica Braşov
15 martie - Orchestra de Cameră Georgius
8 mai - Concertul Liceului de Arte „Plugor Sándor”
22 mai - Filarmonica Braşov

Împreună cu Stagiunea de Concerte Simfonice 2019/2020 începe şi stagiunea pentru Concerte Lecții, locaţia fiind aceeaşi ca în anii trecuţi, şi anume Sala Mare a Teatrului „Tamási Áron”. Pentru concerte se pot cumpăra abonamente, prețul întreg fiind de 130 lei, iar cu reducere 70 lei. Pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase abonamentul întreg va fi 30 de lei, iar cu reducere 17 lei. La concerte se pot achiziționa şi bilete separat, prețul întreg fiind de 30 de lei, iar cu reducere 15 lei.

Pentru stagiunea de Concerte Lecții se poate cumpăra bilet la prețul de 6 lei. Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale situată în Piața Libertății, nr. 1, de luni până joi, între orele 9 și 16, vineri între orele 9 și 13.

Organizatori: Casa de Cultură Kónya Ádam, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe


În cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor, Municipiul Sfântu Gheorghe a organizat pe 8 octombrie, la Bruxelles, o conferință pe subiectul alocării fondurilor europene. 

Scopul Conferinţei cu tema „Investiții teritoriale integrate – o politică de dezvoltare regională de succes” a fost, printre altele, aflarea cât mai multor lucruri despre felul în care diferite state au reușit să atragă fonduri europene mai eficient decât o face România.

„Noua generaţie” a Uniunii Europene încearcă să facă proiecte locale, proiecte durabile şi prietenoase cu mediul. Uniunea se confruntă în această perioadă cu multe provocări economice, de mediu, sociale, fiind nevoie de o abordare teritorială integrată pentru a aborda cele mai bune soluţii.

Conferința s-a concentrat pe teme care ar putea promova utilizarea investițiilor teritoriale integrate (ITI) și instrumente de dezvoltare locală (CLLD), conduse de comunitate. În acest fel, autoritățile locale și regionale ar putea juca un rol mai mare în procesul de luare a deciziilor și de implementare.

La conferinţa desfăşurată în faţa unei săli argipline, au luat parte invitaţi din ţară şi din străinătate, printre vorbitori numărându-se Vittoria Alliata di Villafranca – directoarea DG REGIO al Comisiei Europene, Tadeus Truskolaski – primarul localităţii Białystok din Polonia, Mihaela Virginia Toader, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, europarlamentarul Winkler Gyula, dar şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba.

Antal Árpád: „Discrepanţa dintre zonele rurale şi cele urbane din România este cea mai mare din Europa”

„În 1997, s-a redactat Carta Verde. Politica de dezvoltare regională în România care a stat la bază pentru crearea a 8 regiuni de dezvoltare conform nomenclaturii NUTS. Încă de atunci am spus că aceste regiuni sunt prea extinse, pentru că această împărţire nu a ţinut cont de criterii demografice, culturale, geografice sau etnice”, şi-a început discursul primarul mun. Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

Conform statisticilor prezentate de edil, există diferenţe foarte mari între proporţia populaţiei rurale din fiecare regiune, faţă de populaţia urbană. Conform unei analize Eurostat prezentată de Antal Árpád, discrepanţa dintre zonele rurale şi cele urbane din România este cea mai mare din Europa. De asemenea, riscul de sărăcie în zonele urbane este sub media europeană în România, însă în ceea ce priveşte zonele rurale singura ţară situată sub ţara noastră este Bulgaria.

„Practic, în urma acestor date, am tras concluzia că aceste regiuni nu au fost împărţite adecvat, nu îndeplineau criteriile de coeziune şi nu puteam să îndeplinim obiectivul de a reduce inegalităţile şi nu vom reuşi să reducem această breşă dintre judeţele bogate şi cele sărace din fiecare regiune”, a mai spus Antal Árpád.

Conform datelor prezentate, cu excepţia Bucureştiului, în celelalte regiuni, între 2006-2017, diferenţele au crescut de la 17% la 28%, ceea ce este departe de un nivel de coeziune dorit, dimpotrivă aceste discrepanţe cresc.

„Uneori, în aceeaşi regiune se găsesc judeţe foarte bogate şi judeţe foarte sărace. De asemenea, sunt zone unde populaţia locuieşte atât la sat cât şi la oraş, lucru care înseamnă că populaţia rurală săracă pierde de două ori: în primul rând pentru că în acea regiune PIB-ul per total va fi mai mare, deci se vor primi mai puţini bani din subvenţii, şi în al doilea rând populaţia va avea de suferit pentru că judeţele mai bogate vor beneficia practic de finanţare”, a explicat Antal Árpád.

„Propunerea noastră ar fi să lăsăm la o parte Bucureştiul şi să luăm în calcul celelalte 7 regiuni de dezvoltare, în cadrul cărora trebuie să analizăm situaţia individuală de la un judeţ la altul pentru judeţele care au rămas în urmă şi în cadrul acestor judeţe, sistemele de investiţii teritoriale ar trebui folosite ţintit pentru a rezolva probleme specifice, pentru a putea inversa această tendinţă din ultimii 10 ani”, a fost sugestia oferită de primarul mun. Sfântu Gheorghe.

Discursuri despre importanţa Investițiilor teritoriale integrate

Europarlamentarul UDMR Winkler Gyula a început prin a felicita judeţele Covasna şi Harghita pentru că sunt două entităţi atât de active în Săptămâna Europeană a Regiunilor şi Oraşelor.

Abordarea teritorială este un element foarte nou în politica UE, a declarat Winkler Gyula. Flexibilitatea abordărilor tematice, simplificarea, guvernarea pe mai multe niveluri, consolidarea capacității administrative locale, gândirea inovatoare – printre altele, sunt considerate de europarlamentar ca fiind aspecte importante pentru realizarea dezvoltării teritoriale și este esențial să creștem resursele Uniunii Europene.

Mihaela Virginia Toader, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, încurajează autorităţile să înceapă să realizeze proiecte ITI, care pot dura până la 2-3 ani. Secretarul de stat a subliniat că sistemul de aplicații și suport este încă în dezvoltare, confruntându-se cu provocări precum regiuni concurente, județe, rezultând că cele mai avansate zone au șansa de a câștiga aplicațiile pentru că au experiență și resurse.

Dezvoltarea teritorială integrată a diferitelor regiuni este de neconceput fără consultarea liderilor locali, a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și membru al Comitetului Regiunilor. „ITI-urile pot avea succes doar dacă nu numai guvernele statelor membre iau decizii, ci și administrațiile locale și comunitatea. Există decalaje uriașe între diferite state membre care trebuie reduse, iar ITI-urile ar putea ajuta la reducerea acestor diferențe", a spus Borboly Csaba.

Senatorul Tánczos Barna a subliniat actualitatea subiectului, deoarece dezbaterea privind utilizarea fondurilor europene este în curs, acordând, de asemenea, o importanță deosebită în a ajuta regiunile mai puțin dezvoltate de a se apropia de cele mai dezvoltate.

Un exemplu pozitiv a fost prezentat în cadrul conferinţei de Tadeus Truskolaski, primarul oraşului Białystok (Polonia), care, prezentând cazul său, a afirmat că populația a crescut semnificativ în zonă datorită folosirii eficiente a fondurilor de dezvoltare teritorială integrate.

În încheierea conferinței, Vittoria Alliata di Villafranca, director al DG REGIO al Comisiei Europene, a declarat că consolidarea capacității administrative este o condiție necesară pentru realizarea ideilor care vizează dezvoltarea teritorială, deoarece administrația publică este imposibilă fără o administrare adecvată. În același timp, directorul a încurajat cooperarea între diferite instituții administrative.

Este important ca cetățenii să fie mai vocali, este important să creăm o Uniune Europeană mai aproape de cetățenii săi, reducând marile lacune pentru a elimina disproporțiile, mai degrabă decât pentru a le consolida, Investițiile teritoriale integrate putând fi politica de succes a dezvoltării regionale în perioada 2021-2027”, a spus Vittoria Alliata di Villafranca.

Luând cuvântul la finalul conferinței, în calitate de invitat, președintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a accentuat cele spuse de antevorbitorii săi, subliniind importanța Investițiilor Teritoriale Integrate, însă doar cu consultarea și implicarea autorităților locale sau regionale.

 

 


Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe informează locuitorii că în perioada 7-13 octombrie 2019, se va desfăşura în locaţii din judeţele Harghita, Covasna şi municipiul Bucureşti, exerciţiul interinstituţional „CONCORDIA - 19” la care vor participa aproximativ 500 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Pc timpul activităţilor de instruire interinstituţională vor avea loc zboruri la joasă înălţime (minimum 300 m) care se vor executa pe traiectul Gheorgheni – Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe – Odorheiu Secuiesc în perioada 7-9 octombrie (luni-miercuri) cu aeronave Spartan şi în perioada 8-9 octombrie cu aeronave Şoim.

 

 


Anul 2019 este Anul Elevilor în municipiul Sfântu Gheorghe, care nu este doar una dintre tematicile anuale obișnuite, ci totodată are drept scop asumarea responsabilității pe termen lung care vizează tinerii între 14 şi 18 ani, în vederea construirii unei relații de încredere cu aceştia la nivel local. Festivalul de Arte Contemporane pulzArt din acest an, care a avut loc în perioada 19-22 septembrie, a fost piatra de hotar a acestei asumări de responsabilitate, deoarece oferta a inclus mai multe programe realizate în cadrul Anului Elevilor și care au fost destinate în mod expres elevilor, în plus, tinerii și-au putut realiza și unul dintre proiectele lor proprii.


Genţi reciclate din materiale publicitare vechi
Unul dintre programele de acest fel a fost workshopul de confecționare genți al Medence Csoport din Ungaria, intitulat Re+Concept, o activitate construită în jurul unei concepții cu totul speciale. Asta deoarece pentru conștientizarea aspectelor de protecţie a mediului, inițiatorilor proiectului le-a venit ideea de a recicla materiale publicitare uzate prin crearea din acestea a unor genți cu stil, de concepție proprie. Acest lucru realizează de fapt mentalitatea de reciclare în scopul creșterii valorilor, în cursul căreia se reciclează materialul devenit inutil păstrând cel puțin calitatea anterioară a acestuia. Soluțiile rentabile noi, care protejează mediul înconjurător sunt deosebit de populare în primul rând în cadrul tinerilor generații, fiind mult mai mulți cei care depun eforturi în scopul aplicării în practică a acestora, ca urmare a fost binevenită organizarea unui program în Sfântu Gheorghe care, în afară de faptul că este simpatic atât în privința ideologiei și a rezultatului obținut, nu poate fi realizat de toată lumea din contribuție proprie. Workshopul nu ne-a dezamăgit, pentru că a atras mulți participanți la Casa Keresztes, unde activitatea dinamică, selectarea materialelor, croitul, cusutul, tivuirea, găurirea au fost dominate de o atmosferă veselă. Echipa coordonatoare a atelierului abia a reușit să finalizeze toate gențile reciclate din cele mai importante afișe ale participanților (care de fapt au fost afișele evenimentelor anterioare din Sfântu Gheorghe), deoarece multora dintre participanți nu le-a ajuns numai un accesoriu, ca urmare au plecat acasă şi cu un rucsac la modă , dar și cu o geantă cu design atractiv.


Graffiti pe peretele Liceului de Arte
O formă foarte răspândită și populară de manifestare artistică în rândul tinerilor este cea de graffiti, vopsirea pereților, care în jargonul tehnic internațional are denumirea de „mural painting”. În secolul al 21-lea, vopsirea pereților este corolarul necesar al mediului urban, acesta fiind un fel de reflectare al modului cum tinerii își reinterpretează mediul lor înconjurător. În acest context, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a venit cu inițiativa ca unul dintre pereţii exteriori ai Liceului de Arte „Plugor Sándor” să primească un aspect nou, vesel. Anterior a existat deja o acțiune similară: în anul 2016, în cadrul proiectului de înfrumusețare și de artă plastică intitulată „Gang Rehab” s-a efectuat renovarea şi vopsirea în felul acesta a trei ganguri lăsate în paragină de mulți ani, considerate ca fiind teritoriul nimănui. În Anul Elevilor a fost oarceum normal ca pictura să fie expusă pe peretele Liceului de Arte din oraș, lucrarea fiind realizată de doi artiști din Ungaria, TransOne și mr.zero pe baza planurilor proprii. TransOne pictează de la vârsta de 13 ani, stilul său înclinând spre deconstructivismul abstract. Mr.zero și-a început cariera artistică la vârsta de 12 ani şi de-a lungul anilor a creat un limbaj unic de imagini și de caractere, care i-a adus recunoaștere atât pe plan național, cât și european, iar în prezent creează din ce în ce mai multe lucrări cu inspirație din lumea animației și a benzilor desenate.


Pictura uriașă născută sub numele celor doi artiști se integrează în mod excepțional în mentalitatea unei școli cu toate trăsăturile sale tinere, puțin jucăușe, mai ales că artiștii au integrat de asemenea și elemente potrivite domeniilor de specialitate în procesul de creație. Fiindcă elevii nu au participat la procesul de vopsire, elevii secțiunii de arte plastice au urmărit procesul de creație, iar faptul că au putut viziona în mediul școlar know-how-ul creării de graffiti le-a oferit probabil o viziune palpitantă de ansamblu.


Silent poetry – ideea adolescenţilor
Evenimentul intitulat Silent Poetry a fost ideea adolescenților, mai exact unul dintre proiectele depuse în cadrul preselecției pentru Zilele Elevilor Covăsneni de anul acesta, „inventat” de Echipa Sooners alcătuită din elevii din clasa a XI-a ai Liceului Teoretic „Mikes Kelemen”. În procesul de organizare, cei cinci membri ai echipei – Baconi Botond, Gergely Dorottya, Müller Ingrid, Rápolti Eszter și Sánta Máté – au participat activ la procesul aglomerat al punerii în practică a acestui program. Evenimentul a avut ca rezultat intrarea directă a echipei întregi, fără preselecție, la cea de-a 16-a ediție a Zilelor Elevilor Covăsneni de anul viitor, iar acest lucru ar putea încuraja și ceilalți tineri pentru a-și realiza concepțiile în cadrul Anului Elevilor, care va continua și anul viitor.


Sintagma în limba engleză care a dat titlul evenimentului înseamnă „Poezie calmă”. Ceea ce și-au imaginat elevii, a fost un fel de antologie în format audio, o colecție eclectică a poeziilor considerate de aceștia ca fiind importante. Cu ajutorul lui Vetró Barnabás s-a născut și fața serioasă a concepției de Silent Poetry, bazată pe logoul planificat de elevi, adică pe portretul stilizat al lui Petőfi Sándor cu cască audio. Gama aleasă conține multe poezii scrise de Petőfi Sándor, multe dintre ele mai puțin cunoscute, care dintr-un motiv anume au fost excluse din cultul lui Petőfi. Prezsmer Boglárka a ajutat la selecția poeziilor, care apoi au fost recitate de actori și elevi la nivel local și înregistrate în format audio. Poeziile au fost combinate de Kónya Ütő Bence cu muzică modernă, electronică, asigurând rimelor un fel de bază muzicală. Locația evenimentului a fost Piața Centrală din Sfântu Gheorghe, unde au amenajat pentru această ocazie un spația separat, iar persoanele care au intrat înăuntru au primit a primit o cască audio, având astfel ocazia de a asculta operele selectate, în timp ce efectele vizuale create cu colaborarea lui Kádár Zakariás și Rancz András duceau cu gândul la o atmosferă tinerească, cu gust. Evenimentul de o oră jumătate a atras foarte mulți tineri interesați, ceea ce oferă totodată o imagine liniștitoare despre faptul că în ciuda tuturor clișeelor, digitalizarea nu a extins poetica din sufletul persoanelor deja deschise la artă.


Anul Elevilor este programul anual al Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, derulat în colaborare cu Casa de Cultură „Kónya Ádám”.
 


Vremea frumoasă a permis ca lucrările de reparaţii la străzile din Sfântu Gheorghe să se desfăşoare în această perioadă, iar acestea vor continua atâta timp cât vremea va mai permite.

Astfel, la început de octombrie se lucrează pe strada Andrei Şaguna la reţeaua de apă pluvială şi la introducerea cablurilor în sol, iar pe strada Kós Károly s-a terminat introducerea cablurilor în sol, iar acum se lucrează la reţeaua de canalizare şi la pregătirea pentru realizarea fundaţiei.

 

De asemenea, lucrările de reabilitare pe străzile Váradi József şi Vulturilor au fost finalizate.

Angajaţii Grădinăriei au asfaltat în ultimele zile parcarea de lângă sediul BCR din centrul oraşului, acum se lucrează pe str. Luceafărului la intrările în blocuri, iar pe str. Banki Donath se fac pregătiri pentru asfaltare.

În funcţie de starea vremii, în perioada 3-9 octombrie va avea loc asfaltarea străzii Bánki Donát între străzile Kriza János şi Fabricii, urmând ca această porţiune să fie închisă total.

Nu în ultimul rând, angajaţii societăţii locale Sepsi Utépítő SRL desfăşoară lucrări de asfaltare a parcării în spatele fostului sediu al Romtelecom pe B-dul Grigore Bălan, unde au fost finalizate deja trotuarul şi strada. Aceleaşi lucrări au loc şi la blocurile 63-64-65 de pe B-dul Grigore Bălan, iar pe str. Viitorului se montează bordurile, urmând asfaltarea străzii şi a parcării.

Lucrările din spatele blocului nr. 10 de pe B-dul Grigore Bălan, şi blocul nr.10 de pe str. Nicolae Iorga au fost finalizate.

 

 



Deşi în spaţiile publice de pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe nu a fost sesizată prezenţa ambroziei, Primăria oraşului a răspuns pozitiv invitaţiei lansate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului privind lansarea şi organizarea campaniei „28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia”.

Mişcarea civică pentru mediu şi sănătate este una cu implicare naţională pentru combaterea plantei invazive Ambrozia artemissifolia – Iarba pârloagelor şi vine ca urmare a răspândirii la nivel naţional a acestei plante, dar şi a numeroaselor sesizări din partea cetăţenilor din alte zone ale ţării care sunt alergici la inhalarea polenului acestei plante.

Astfel, ziua de 28 septembrie 2019 a fost declarată o zi a mişcării civice pentru mediu şi sănătate cu implicare naţională când într-o singură zi ţara va fi curăţată de ambrozie, acţiunea urmând să aibă loc între orele 11:00 – 15:00.

În acest sens, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe face apel la locuitorii oraşului, atât persoane fizice cât şi juridice, să se mobilizeze şi să cosească această plantă de pe domeniile private (curţi şi grădini).

Ambrozia este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul României, fiind extrem de adaptabilă la condiţiile pedoclimatice, conform Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, planta fiind răspândită în aproape toate zonele (cu excepția zonei dealurilor înalte și a zonei montane), preferând solurile nisipoase, mai puțin fertile, ușor alcaline.

Buruiana este periculoasă pentru că produce mari cantități de polen, iar acesta conține multiple fragmente extrem de alergizante. Este suficientă o concentrație de polen în aer de sub 30 grăunciori de polen/mc pentru a induce o reacție alergică.



În cursul programelor organizate în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității s-a reușit mobilizarea tuturor școlilor din Sfântu Gheorghe, astfel că în dimineața zilei de 18 septembrie mii de elevi au venit fără mașină la școală. Campaniei lansate de Primăria municipiului Sfântu Gheorghe i s-au alăturat atât părinții, cât și pedagogii, alegând alternative de transport durabile.

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a invitat școlile din oraș să participe în zilele de 17 și 18 septembrie în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității la campania intitulată „Hai cu noi la școală pe jos!”. Astfel, în ziua de marți, 17 septembrie, șapte școli le-au organizat elevilor un program comun de gimnastică în curtea instituţiei de învăţământ. De asemenea, scopul zilei de miercuri a fost de a aduce cât mai mulți elevi și profesori la școală folosind moduri alternative de transport, iar mii de elevi s-au alăturat campaniei.

Potrivit sondajului efectuat la intrarea în fiecare instituție participantă, 60,7% dintre elevi au venit dimineața pe jos, 4,3% cu bicicleta, 3,9% cu scuterul sau cu skateboard-ul la școală. 11,1% dintre elevi au ales transportul în comun, iar restul au ajuns și în această zi cu mașina la școală. Sondajul a fost efectuat în dimineața zilei de miercuri de către treizeci de voluntari la intrarea în fiecare instituție participantă.

Colegiul Național „Mihai Viteazul” s-a dovedit a fi cea mai mobilă școală din Sfântu Gheorghe: pedagogii și elevii au participat la programul comun de gimnastică din ziua de marți, iar în ziua de miercuri aproape 90% dintre elevii instituției au venit fără mașină la școală.

În dimineața zilei de miercuri au venit cei mai mulți cu bicicleta la Școala Gimnazială „Nicolae Colan”, la Liceul Teologic Reformat cei mai mulți au venit la școală cu scuterul sau cu skateboard-ul, în timp ce cei mai mulți elevi s-au plimbat pe jos prin poarta Școlii Gimnaziale „Gödri Ferenc”.

Săptămâna Europeană a Mobilității se organizează în fiecare an în perioada 16-22 septembrie. Scopul cel mai important al campaniei este de a sensibiliza locuitorii și elevii orașului că există mai multe alternative la transportul auto: se poate călători cu autobuzul, bicicleta, rolele, sau se poate deplasa pe jos la școală sau serviciu.

Foto: Kristo-Gothard Hunor


În perioada 27-29 septembrie, în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe va avea loc cea de-a noua ediție a Târgului de Toamnă. În cadrul sărbătorii de toamnă care are ca temă dovleacul și porumbul, cei interesați sunt așteptați de către organizatori cu activități pentru copii, magazinul târgului, cu rotiserie, bunătăți și produse de târg. Iar în cursul zilei vizitatorii sunt așteptați cu muzică din piața târgului, spectacole folclorice și dansuri israeliene.

Anul acesta în cadrul Târgului de Toamnă vor prezenta produsele proprii 28 de mici producători, 48 de meșteșugari și artizani, respectiv 5 comercianți. Organizatorii vor amenaja piața asemenea anilor precedenți, unde vizitatorii vor fi așteptați de specialităţile din magazinul târgului pentru copii, contribuind la cea mai plăcută experiență de târg a anului. Copiii vor avea ocazia de a colecta bănuți la fiecare activitate la care participă, bănuții putând fi apoi schimbați pe diferite obiecte pe care își doresc să le cumpere din magazinul târgului.

În cursul celor trei zile vor avea loc pe scena din Piața Centrală spectacole folclorice și concerte, unde, alături de jocuri fabuloase, pot fi ascultate piesele muzicale „Eszes Gyurka és az ezmók” (Ghiță cel deștept și straniul animăluț) de la Formația „Folker”. Vor urca pe scenă formațiile „Kincsek” și „Heveder”, ansamblurile populare „Junii Brașovului” și formația „Muzsikás” din Ungaria. Muzica lor combină muzica populară tradițională și muzica clasică maghiară din secolul al 20-lea. Sunt prezenți la evenimente de folk, muzică populară și muzică modernă, fiind familiarizați și cu muzica alternativă, de jazz, muzica celtică sau muzica israeliană.

Cei interesați sunt așteptați zilnic între orele 11 și 20 la târgul tradițional de produse. Programul cultural al târgului din anul acesta se va încheia cu formația „Zűrös Banda” din Ungaria. În muzica formației „Zűrös Banda” se țin strânse, alături de tradițiile muzicale maghiare și balcanice, muzicile moderne de dans cu cele de jazz. Din această mixtură alcătuită din diferite culturi și stiluri muzicale se formează identitatea muzicală specifică formației „Zűrös Banda”.

Organizatorii așteaptă și anul acesta cu drag pe toți cei interesați la evenimentul de toamnă din perioada 27-29 septembrie.

Organizatori: Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

 

 

Programul Târgului de Toamnă 2019 – Sărbătoarea dovleacului și porumbului


27 septembrie (Vineri)

11:00-12:00 „Bordó Sárkány” / Muzică de târg / Piața Centrală

14:00-15:00 „Bordó Sárkány” / Muzică de târg / Piața Centrală

16:00 Formațiile „Kincsek” și „Heveder” / dans popular / Scenă

17:00 „Bordó Sárkány” (HU) / Concert / Scenă

19:00 Ansamblul de dans popular „Junii Brașovului” / dans popular / Scenă


28 septembrie (Sâmbătă)

11:00-13:00 „Bordó Sárkány” / Muzică de târg / Piața Centrală

13:30: Ansamblul de dans popular „Cucii din Moldova” / spectacol de dans popular / Piața Centrală

15:00 „A buták versenye” / teatru de păpuși în aer liber / Teatrul de Păpuși „Cimborák” / Scenă

16:00 Folker: „Eszes Gyurka és az Ezmók”/ concert cu jocuri fabuloase / Scenă

17:30 „Zoord” (HU) / concert / Scenă

20:00 Formația „Muzsikás” (HU) / Concert / Scenă

21:00 Casă de dans popular pentru tineret / Scenă


29 septembrie (Duminică)

14:00 Ansamblul de dans popular „Százlábú” și  „Százlábacskák” / Scenă

15:00 „Or Neurim” / dans popular israelian / Scenă

17:00 „Dávid Klezmer Quintet” (HU) / Concert / Scenă

19:30 „Zűrös Banda” (HU) / Concert / Scenă


Programe permanente

27-29 septembrie

11:00 - 20:00 – Târgul produselor meșteșugărești și de artizanat / Piața Centrală

14:00 -18:00 – Jocuri și activități tradiționale pentru copii / Piața Centrală

 

* Organizatorii își rezervă dreptul de modificare a programului.

 

 

 


Săptămâna Europeană a Mobilității are loc în fiecare an în perioada 16-22 septembrie şi oferă orașelor și municipiilor posibilitatea de a încerca alternative de transport durabile. Alegând moduri de transport durabile – de ex. mersul pe jos sau pe bicicletă –, locuitorii contribuie astfel la reducerea emisiilor de carbon, îmbunătățirea calității aerului și îmbunătățirea zonelor urbane unde locuim şi lucrăm. Până în prezent, Săptămâna Europeană a Mobilității din anul 2017 s-a dovedit a fi cea mai de succes ediţie, participând peste 2.500 de orașe din toată Europa.

În acest sens, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe lansează în zilele de 17-18 septembrie campania Hai cu noi la școală pe jos!, al cărei principal scop este de a sensibiliza elevii și locuitorii oraşului că există mai multe alternative la transportul auto care pot fi aplicate cu ușurință: călătoria cu autobuzul, bicicleta, rolele, sau mersul pe jos la școală sau serviciu.

Astfel, elevii şi profesorii de la şcolile din oraş sunt invitaţi să se alăture programului Săptămânii Europene a Mobilității și să ia parte la activitățile planificate.

De asemenea, vă amintim că în perioada 20-22 septembrie vor avea loc Zilele Sportive Sfântu Gheorghe, unde organizatorii îi aşteaptă pe toţi locuitorii, indiferent de vârstă, cu zeci de programe şi sporturi. Să facem mişcare pentru o viaţă sănătoasă!

Program evenimente în Săptămâna Europeană a Mobilităţii:

Marţi, 17 Septembrie 2019

– Prezentarea programului Săptămânii Europene a Mobilității cu elevii și o activitate comună de gimnastică de dimineață pentru o viață activă.

Descrierea programului:

În timpul zilei, fiecare școală participantă alege intervalul pentru a organiza un program comun de 10-15 minute în curtea școlii. Catedra de Educație Fizică şi Sport poate organiza exercițiul în funcție de programul propriu (cu muzică, în perechi etc.). Scopul este de a participa cât mai mulți elevi în cele 10-15 minute, astfel încât toată lumea să poată începe ziua activ.

Miercuri, 18 septembrie 2019

– La ce școală vin cei mai mulţi elevi fără mașină? Căutăm cea mai mobilă școală din Sfântu Gheorghe!

Descrierea programului:

Scopul acestei zile este de a aduce cât mai mulți elevi și profesori la școală folosind moduri alternative de transport. Puteți ajunge la școală mergând pe jos, cu bicicleta, cu scuterul, cu skateboard-ul sau cu transportul în comun, dar este important ca un număr cât mai mare de elevi să ajungă la școală dimineața fără mașină.

Sondajul se desfășoară dimineața, la poarta și ușa școlii, de către persoane din partea organizatorilor.

Primăria va recompensa școala unde majoritatea elevilor vin fără mașină cu titlul „Cea mai mobilă școală din Sfântu Gheorghe”.


Asemenea edițiilor anilor precedenți, în programul celei de-a șaptea ediţii a Festivalului de artă contemporană pulzArt, organizat în perioada 19-22 septembrie la Sfântu Gheorghe, ocupă un loc deosebit atelierele de lucru (workshopurile). Oferta este diversificată, pentru că va fi atelier de clovni, de cusut al genților design, modelarea betonului, crearea de colaje și introducere în procesele creării instalațiilor în spații publice.

Deoarece anul 2019 este Anul Elevilor la Sfântu Gheorghe, organizatorii au făcut eforturi pentru a aduce la festival programe care sunt importante din punct de vedere al mobilizării elevilor, în cursul cărora își pot lăsa fantezia liberă, apropiindu-se astfel de spiritualitatea artelor contemporane. Deși atelierele planificate pentru festivalul pulzArt sunt destinate mai multor grupe de vârstă, anul acesta sunt de o relevanță deosebită pentru tineret.

În cadrul workshopului BETON al societății S39 Hybrid Design Manufacture din Ungaria, participanții se implică în activitățile practice ale modelării betonului și vor avea posibilitatea de a turna elemente plastice care pot fi duse acasă. Scopul urmărit este cunoașterea proprietăților materiei, posibilitățile de utilizare a acestuia, toate acestea în echipă, în condițiile satisfacției activității comune.

Activitatea se va lansa cu câte o grupă destinată copiilor, respectiv adulților, de câte 15 persoane fiecare. Joi, 19 septembrie cei înscriși pot participa la un atelier de turnare a betonului, apoi sâmbătă, pe data de 21 septembrie vor participa la un atelier de demontare cofraje, de lucrări de finisare. Activitatea destinată copiilor se va desfășura cu ambele ocazii între orele 10:00-14:00, iar cea destinată adulților între orele 15:00-19:00. Participarea necesită înregistrare, prețul complet fiind de 100 de lei, respectiv pentru elevi indiferent de grupa de vârstă de 50 de lei. Termen de înscriere: 15 septembrie 2019, miezul nopții. Pentru grupa copiilor se așteaptă înscrierea copiilor cu vârsta între 8 și 14 ani. Formular de înscriere: bit.ly/pulzArt7-betonworkshop

În cursul festivalului pulzArt, actorul, regizorul și pedagogul de teatru austriac Walter Anichhofer va susține un atelier de lucru intitulat Mostră din viața de clovn (A Taste of Clown), în cursul căruia participanții își asumă descoperirea clovnului din sine. Workshopul de trei zile care va avea loc în perioada 19-21 septembrie la Casa de Cultură „Kónya Ádám” şi va include o activitate zilnică de 3 ore pentru două grupe de maxim 12 persoane. Pentru grupa profesională se așteaptă participanți deja experimentați în oricare ramură a artelor spectacolului (arta teatrală, arta teatrului de păpuși, dans, teatru-mișcare), iar în grupa amatorilor cei interesați de peste 14 ani, care nu au în mod neapărat experiență de interpret. Având în vedere faptul atelierul se va desfășura în limba engleză, pentru înscriere se solicită un nivel elementar de cunoaștere a limbii engleze, termenul de înscriere fiind 10 septembrie, miezul nopții. Taxa de participare este de 100 de lei, cu reducere 50 de lei, ceea ce include și biletul de intrare la spectacolul din ziua de joi intitulat „Coulrophobia: doi clovni blocați într-o lume de cartoane”. Formular de înscriere: bit.ly/pulzArt7-clownworkshop

Workshopul de genți design Re+Concept din 21-22 septembrie este metoda proprie a Grupei Medence din Ungaria – acest lucru fiind adevărat atât în privința obiectelor de creat, cât și în privința procesului de creație. Workshopul asigură pentru grupele de oricare componență posibilitatea de implicare, garantând satisfacția, spiritul eliberator al creației, fără să fie necesară în acest sens experiență, cunoștințe anterioare de orice natură, nici de dexteritate specială. În cursul workshopului participanții vor crea genți spectaculoase, practice, unice de design din molinouri utilizate de reclamă. Atelierul pune în practică spiritul de upcycling, prin procesul reciclării apărând totodată un produs nou, de o funcție mai înaltă. Atelierul se va desfășura în ambele zile între orele 10:00-16:00, fiind permisă sosirea oricând până la ora 13:00, crearea unei genți luând aproximativ trei ore. La atelierul de lucru pot participa în mod gratuit elevi cu vârsta de peste 12 ani, însă doar pe baza înscrierii anticipate. Termenul de înscriere: 15 septembrie 2019, miezul nopții. Formular de înscriere: bit.ly/pulzArt7-reConceptworkshop

Artistul plastic Benedek Levente colectează de 15 ani foi volante, brățări, abțibilduri, fotografii, bilete de teatru și de concerte, deci tot felul de amintire tipărite, care îi iese în cale. Din acestea creează de doi ani colaje. În timpul festivalului zilnic între orele 11:00-17:00 participanții workshopului COLL[AGE] care se va desfășura în holul Teatrului „Tamási Áron” vor fi invitați de Benedek Levente să aducă la activitatea de atelier colecțiile lor proprii pe suport de hârtie, din care apoi vor crea, cu utilizarea colecției artistului, un colaj propriu pe care-l vor putea duce acasă.

Pe lângă acestea două persoane vor avea posibilitatea să aibă o viziune asupra procesului de creare al unei instalații complexe în spațiu public. Asta pentru că artista plastică Kovács Kinga caută pentru perioada 12-16 septembrie asistenți care lucrează cu precizie și răbdare, ca să construiască împreună cele două creații individuale de la Sfântu Gheorghe. Expoziția individuală a lui Kovács Kinga se va realiza în organizarea Centrului de Artă din Transilvania (EMŰK), festivitatea de deschidere va avea loc pe data de 21 septembrie la Casa cu Arcade. Pentru informații, înscriere vă rugăm să contactați artista prin e-mail la kovacskinga1987@yahoo.com.

Informații detaliate pot fi accesate pe site-ul www.pulzart.ro.

Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”
 


Mereu surprinzător prin programul special pe care îl pregătește pentru publicul său, pulzArt vine și în acest an cu o ofertă atractivă de teatru, concerte, film și literatură. Cei interesați își pot achiziționa deja biletele pentru evenimentele la care doresc să participe. Acestea sunt disponibile online, pe site-ul www.biletmaster.ro, dar se pot procura și fizic de la Casa municipală de bilete, deschisă de luni până joi în intervalul orar 9:00 – 16:00 și vineri, de la 9:00 la 13:00.

Prețul biletelor la evenimentele pulzArt variază între 10 și 30 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere, însă aceștia trebuie să aibă în vedere că nu pot procura biletele decât fizic, de la Casa municipală de bilete, unde se vor prezenta cu o legitimație sau orice alt document relevant în acest sens.

Cea de-a șaptea ediție pulzArt se va deschide joi, 19 septembrie, în Sala Mare a Teatrului Tamási Áron, cu un concert aparte susținut de britanicii de la Ishmael Ensemble, celebri pentru modul original în care realizează fuziuni armonioase între jazz și muzica electronică. Biletul de intrare este de 30 de lei.

Tot joi, dar și în seara următoare, va putea fi vizionat spectacolul de teatru Pickled Image: Coulrophobia, care va aduce în fața spectatorilor aventura ridicolă a doi clovni captivi într-o lume de carton, din care încearcă să se elibereze. Spectacolul este prezentat în limba engleză, se adresează persoanelor trecute de 16 ani și va avea loc în  Studioul de dans Háromszék. Costul unui bilet întreg este de 30 de lei.

Sâmbătă, 21 septembrie, în Studioul de dans Háromszék, Centrul de Teatru Educațional Replika din România prezintă în cadrul pulzArt one-woman show-ul Limite, care abordează tema deficiențelor din sistemul de învățământ de la noi. Prezentat în limba română, spectacolul are supratitrare în limba engleză și este recomandat doar pentru cei care au trecut de 14 ani. Biletul întreg costă 20 de lei.

Tot sâmbătă, cei mici vor putea urmări Istoria aviației, un spectacol de teatru de păpuși prezentat de MárkusZínház, care se adresează copiilor mai mari de 6 ani și care va avea două reprezentații în aceeași seară, respectiv de la 17:00 și de la 19:30 (la Teatrul de păpuși Cimborák), dar va putea fi urmărit și duminică, 22 septembrie, de la ora 18:00 (la Sala Kamara).  Prețul unui bilet este de 10 lei.

Seara de sâmbătă se va încheia cu un concert susținut de grupul muzical Cédric Hanriot Trio, care combină curente jazz, pop și groove, explorând în mod ludic teme internaționale faimoase preluate din popul lui Katy Perry, rock-ul Nirvana sau muzica electronică a lui Massive Attack. Accesul la evenimentul care se va desfășura la Szimpla se va face în baza unui bilet în valoare de 20 de lei.

Dependența tinerilor de tehnologie și problemele derivate de aici vor fi expuse artistic în fața publicului de la pulzArt, în ultima zi a festivalului, când este programat spectacolul Concord Floral, al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Prezentat în limba maghiară cu subtitrare în limba română și engleză, spectacolul nu este recomandat femeilor gravide, bolnavilor de epilepsie și spectatorilor cu stimulatoare cardiace, care ar putea fi deranjați de efectelor vizuale și sonore puternice. Un bilet la acest eveniment teatral, care va putea fi urmărit în Studioul de dans Háromszék, costă 20 de lei.

Seara de duminică va aduce în fața publicului prezent la festival momente rare de fuziune între muzică și literatură, în cadrul unui eveniment antrenant, intitulat Libikóka și prezentat de Grecsó Krisztián și Hrutka Róbert, în Studioul de dans Háromszék. Costul unui bilet este de 20 de lei.

Ediția de anul acesta a Festivalului de Arte Contemporane pulzArt se va încheia în Sala Mare a Teatrului Tamási Áron, cu un inedit concert simfonic încorporat în electronică, Live with Strings, susținut de tânărul artist Alexandre Kordzaia, cunoscut drept “Kordz”. Alături de acesta, pe scenă se vor afla alți zece artiști locali cu instrumente de corzi, ceea ce va conferi unicitate momentului muzical al serii. Biletul la concertul de închidere este în valoare de 30 de lei.

Fotografii, texte și videoclipuri de prezentare a evenimentelor, precum și alte informații utile sunt disponibile pe site-ul festivalului, www.pulzart.ro.

Vă mulțumim că ne sunteți alături.


Concertul „learn2drum” din seria de programe intitulată „O vară ritmată la Sfântu Gheorghe” inițial programat la 16 august și amânat din cauza vremii ploioase a fost reprogramată la data de 4 septembrie, ora 20:00. Producția se adaptează remarcabil de bine în concepția Anul Elevilor, deoarece de data aceasta vor urca pe scena de piatră din Piața Centrală în cadrul unei ore demonstrative chiar elevii, cursanții școlii de tobe „learn2drum”.

Școala de tobe learn2drum a fost inițiată de Kiss Levente la Tîrgu Mureș cu scopul de a oferi spațiu și oportunitate tinerilor care, la fel ca el, sunt iubitori de muzică, pentru studierea tobei, pentru exprimarea de sine și pentru autoprezentare. Şcoala înființată în anul 2014 a progresat cu succes între timp, şi chiar s-a extins: în toamna anului 2018 s-au lansat cursuri și la Sfântu Gheorghe, unde learn2drum se poate lăuda în prezent cu studio propriu, respectiv cu peste 15 elevi.

În cadrul orelor demonstrative intitulate learn2drum.open.project, ucenicii se prezintă de obicei în aproximativ într-o oră în fața celor interesați. Producția intitulată open.project – movie.edition care va avea loc în ziua de vineri este o variantă îmbunătățită a orelor demonstrative, care va fi într-adevăr specială, micul baterist din cadrul learn2drum va cânta coloane sonore principale și secundare renumite, în timp ce atmosfera de cinema a filmelor respective va fi trezită de proiecție video de colaj.

Sajgó Áron (11 ani), Pál Mátyás Áron (18 ani) și Tündérligeti Samu (18 ani) sunt ucenicii școlii de tobe learn2drum din Tîrgu Mureș, iar Lukács Beáta (14 ani) învață la learn2drum din Sfântu Gheorghe. Unii cântă la tobă deja de 5 ani, iar alții doar de 9 luni, însă devotamentul și perseverența sunt caracteristici comune ale tinerilor, deoarece numai așa a putut să aibă loc acest spectacol care necesită un efort deloc nesemnificativ, în cadrul căruia va întoarce lumea vizuală și sonoră a unor succese de filme, precum „Pulp Fiction”, „Fight Club”, „Guardians of the Galaxy” sau „Rocky”.

Participarea la concert este gratuită, astfel că organizatorii îi așteaptă cu drag pe cei interesați în ziua de miercuri de la ora 20:00 la scena de piatră din Piața Centrală!

Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”.


 


Sub auspiciile anului tematic al Elevilor, în perioada 19-23 august a avut loc la Câmpul Benedek tabăra de vară pentru elevi intitulată "Rocket Camp – tabăra voluntarilor!" cu participarea tinerilor liceeni și a proaspeților absolvenți. Majoritatea participanților la tabără au fost acei elevi care în anii precedenți au lucrat ca voluntari în cadrul unor evenimente din Sfântu Gheorghe, precum Zilele Sfântu Gheorghe, Galopiada Secuiască, Festivalul artei contemporane pulzArt sau Târgul de Toamnă, însă au fost și persoane care chiar dacă până acum încă nu, însă de acum încolo ar dori să experimenteze domeniul organizării de evenimente.


Tabăra de cinci zile a oferit programe bogate și variate: au avut loc prelegeri, activități, workshopuri științifice, artistice, folclorice, precum alte activități utile și în domeniul organizării de evenimente, respectiv petreceri și activități recreative. S-a amenajat o zonă de relaxare pentru elevi, dotată cu paturi suspendate, cu leduri ambientale, elevii având ocazia de a se relaxa aici în timpul liber. Activitățile obișnuite de seară au devenit jocurile de societate, facerea focului de tabără și jocul intitulat Just Dance, esența căruia fiind imitarea cât mai precisă a diferitelor coregrafii.


 

Luni, tinerii talentați s-au exprimat în cadrul workshopului de poezie aliterată (slam poetry) al poetului André Ferenc, respectiv al workshopului de artă plastică al artistului vizual Vetró Barnabás.
Ziua de marți a început cu turul îndrumat de Centrul Judeţean pentru Protecţia Naturii şi Salvamont Covasna, apoi în cadrul workshopului organizat de aromaterapeutul Kolumbán Laura au făcut cunoștință cu plante medicinale, iar toată lumea a avut ocazia de prepara propriul său ceai de plante. După amiaza publicul a fost impresionat de demonstrația călăreților trăgători cu arcul de la Asociația Sasíjász Hagyományőrző Egyesület, după aceea locatarii taberei au avut de asemenea ocazia de a experimenta domeniul tragerii cu arcul și al călăritului.


 

Miercuri Asociația Guzsalyas a prezentat elevilor meșteșuguri populare, care au făcut obiecte proprii din pâslă sau lut, apoi s-a desfășurat instruire de dans popular sub îndrumarea lui Kocsis Hunor și Kocsis Lilla, iar locuitorii taberei au avut ocazia de a utiliza cele învățate aici în seara de dans popular.
Joi s-au ținut workshopuri în mod paralel chiar în trei domenii, elevii făcând cunoștință cu jurnalismul, producția audiovizuală TV/radio și procesul filmării. Atelierele de lucru au fost conduse de Farcádi Botond, redactorul șef al cotidianului independent Háromszék, prezentatorul radio Máthé Kincső, respectiv de antropologul vizual Vörös T. Balázs.


 

Vineri tinerii și-au comparat îndemânarea, pe lângă workshopul de restaurare mașini de epocă Vocalcycle, în domeniul fotbalului în baloane, respectiv și-au lustruit simțul de echilibru pe frânghia slackline. După prânz a avut loc evaluarea taberei, unde au luat cuvântul atât elevii participanți, cât și organizatorii și pedagogii prezenți ca supraveghetori în perioada taberei. Programul variat a fost apreciat de mai multe persoane, respectiv faptul că nu s-au putut plictisi în timpul desfășurării taberei și au fost și participanți care deși au fost în mai multe tabere, au considerat pe Rocket Camp ca fiind cea mai bună dintre acestea. Organizatorii au evaluat programul de cinci zile de asemenea cu satisfacție, oferind participanților, ca semn de apreciere, premii speciale (hamace) în zece categorii, iar pe lângă acesta toată lumea a primit în cadou niște genți de tip borsetă, atât de populare în rândul tinerilor. Apogeul minunat al ultimei zile a fost spectacolul de seară cu foc și cu muzică, urmat de silent disco, până noaptea târziu.


Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură Kónya Ádám.
 


În cadrul măsurilor de protecție împotriva inundațiilor, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a achiziționat o pompă de apă de mare putere. Instalația va fi folosită de angajații instituției în locațiile unde capacitatea rețelei de canalizare nu face față cantității de apă ce se revarsă în urma precipitațiilor abundente sau unde nu există rețea de canalizare.

Datorită capacității sale, pompa poate să extragă într-un timp scurt o cantitate mare de apă, până la 9000 de litri/minut.

Tot în cadrul măsurilor împotriva inundațiilor, la Sfântu Gheorghe se desfășoară începând cu luna iulie curățirea albiilor cursurilor de apă. Angajații societății Tega SA lucrează în prezent în str. Digului, de-a lungul pârâului Debren, efectuând tăierea vegetației și colectarea deșeurilor.

După pârâul Debren va avea loc și curățirea albiei pârâului Simeria. Lucrările se vor termina în luna septembrie.

 


Următoarea producție a seriei de programe „O vară ritmată la Sfântu Gheorghe!” organizată în cadrul anului tematic al elevilor intitulată „LÁNG-HANG” („FLACĂRĂ-SUNET”) va avea loc în ziua de vineri, 23 august, de la ora 20:00 pe scena de piatră din Piața Centrală.

Ideea de coproducție a celor doi tineri din Miercurea Ciuc, Ádám Julcsi și Török Csongor, s-a născut în anul 2014, astfel spectacolul lor intitulat „LÁNG-HANG” („FLACĂRĂ-SUNET), în urma unei experimentări îndelungate, a căpătat o formă unică și specială.

În cursul producției, care încântă nu numai urechile ci și ochiul, vor răsuna sub mâinile lui Ádám Julcsi ritmuri de sunet hang drum, în timp ce publicul va avea posibilitatea de a se uimi de spectacolul jonglerului de foc Török Csongor.

După spusele tinerilor, scopul vizat este armonizarea celor două atmosfere, flacăra și muzica, care se realizează printr-o producție neconvențională. Flacăra oferă cu siguranță publicului, cu ajutorul mișcării sincronizate cu sunetul, o experiență de neuitat.

Participarea la spectacol este gratuită, organizatorii așteaptă pe toată lumea cu drag în ziua de vineri de la ora 20:00 la scena de piatră din Piața Centrală.

Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”.



 


În perioada 27–29 septembrie 2019, în P-ţa Libertăţii Casa de Cultură „Kónya Ádám” împreună cu Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează Târgul de Toamnă. La Târg sunt așteptați micii producători, meşterii populari, producătorii tradiţionali din împrejurimi, care realizează produse specifice zonei noastre, în mod tradiţional.

Poate constitui un avantaj la înscriere, dacă meşteșugarii și artizanii, pe lângă vânzarea produselor, vor ține o prezentare a meşteşugurilor și/sau vor susţine niște activităţi de educare a meșteșugului reprezentat. Scopul târgului este acela de a evoca şi crea atmosfera târgurilor tradiţionale.

Organizatorii asigură participanţilor la târg corturi, curent electric şi un spaţiu închis pentru depozitarea produselor pe timpul nopţii.

Condiţii de participare:

  • La târg se pot înscrie persoane juridice şi producători atestaţi;
  • Se pot comercializa în exclusivitate numai produse artizanale realizate manual, prin metode tradiţionale;
  • Completarea formularului de înscriere;
  • Anexarea unor fotografii despre produse şi standul amenajat;
  • Anexarea documentelor care să ateste personalitatea juridică sau autorizația de funcţionare:
  • Pentru meşteșugari, artizani și comercianți de carte : autorizație de funcționare
  • Mici producători şi unităţi mici de alimentaţie publică (inclusiv producătorii de produse apicole și turtă dulce!): autorizație de funcționare sau atestat de producător și documentele de înregistrare/autorizare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, emise de către direcțiile sanitare veterinare județene.
  • Respectarea strictă a programului de târg (orar: 10:00-20:00);
  • Respectarea regulamentului de organizare a târgului;
  • Achitarea taxei de participare:
    • Pentru meşterii populari şi mici producători autohtoni 30 lei/zi;
    • Pentru comercianți de carte și unități de alimentație publică sub 3 mp 50 lei/zi

Formularul de înscriere este valabil doar cu fotografiile şi documentele justificative transmise personal sau la adresa program@kultur.ro. Formularul se poate accesa pe site-ul www.kultur.ro.

Numărul locurilor este limitat. La târg pot participa candidaţii care obțin cele mai mari punctaje, ţinând cont şi de raportul diversităţii produselor. Candidaţii aleşi trebuie să obțină minim 50 de puncte.
 

Mai multe detalii în legătură cu participare se poate găsi pe site-ul www.kultur.ro.

Organizatori: Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe


În luna iulie, angajații companiei locale de salubritate Tega S.A. au început curățarea albiilor pârâurilor din Sfântu Gheorghe.

În prezent, angajații Tega lucrează dimineaţa de-a lungul pârâului Debren, tăind vegetația și colectând gunoaiele. Acţiunea de curățenie a început pe strada Lunca Oltului și se îndreaptă spre strada Borvíz.

După pârâul Debren va fi curăţată şi albia pârâului Simeria, iar dacă vremea va permite, lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul lunii septembrie de personalul companiei.

Foto: Vargyasi Levente


În parcurile și zonele de blocuri de locuințe din Sfântu Gheorghe au avut loc în această lună două acţiuni de dezinsecţie împotriva ţânţarilor, pe 5 și 19 iulie. În ambele acţiuni, țânțarii au fost eliminaţi atât prin pulverizare din aer, cât şi la sol, acţiunile având loc dimineaţa devreme sau seara târziu.

Din cauza încălzirii climatului, în zonă au apărut și specii de țânțari care sunt purtători de diferite boli și viruși, astfel că înţepătura lor poate fi infecțioasă, punând în pericol sănătatea oamenilor și a animalelor de companie.

Specialiştii au avertizat că există o probabilitate mai mare de a contracta virusul West Nile, provocat de țânțari, în perioada iunie-noiembrie. Virusul se răspândește prin înţepături de țânțari și boala poate avea consecințe grave, inclusiv complicații ale sistemului nervos central, meningită sau encefalită.

Răspândirea virusului West Nile poate fi controlată prin reducerea numărului de țânțari și protejarea împotriva înţepăturilor acestora. Pulverizarea a afectat, de asemenea, căpușele, care de asemenea poartă boli periculoase, astfel încât mușcăturile lor pot fi dăunătoare oamenilor și animalelor.

În timpul pulverizării, din aeronavă au fost folosite insectivide marca PERMEX de tip 22, în timp ce produsele chimice Detral Super au fost utilizate în timpul pulverizării la sol. Ambele tipuri de substanțe chimice sunt certificate de Ministerul Sănătății și nu reprezintă un risc pentru sănătatea oamenilor și a animalelor.

Larvele țânțarilor apar în 10-15 zile, iar substanțele chimice folosite în timpul exterminării afectează numai insectele vii, nu larvele, astfel că pentru rezultate mai eficiente, era necesar să se repete acţiunea de dezinsecţie. Pulverizarea a avut loc dimineața devreme și seara târziu pentru că la aceste ore albinele și alte insecte sunt mai protejate, iar țânțarii sunt cei mai activi în acele momente.

Pentru a proteja albinele, Primăria Sfântu Gheorghe a informat Asociația Apicultorilor din județul Covasna despre acţiunile care au avut loc.


În cadrul anului tematic „Anul Elevilor”, începând cu 18 iulie, Piața centrală din Sfântu Gheorghe va răsuna în fiecare săptămână pe ritmuri speciale.

În cadrul acestei inițiative vor urca pe scena de piatră din Piața Centrală mai multe orchestre, formații şi artişti a căror identitate este determinată în primul rând de ritmuri. Obiectivul vizat este de a umple cu viață Piața centrală pe perioada verii și totodată de a-i conferi un ritm, de a conecta elevii, şi nu numai, la situații noi printr-o sonoritate modernă.

În același timp, odată cu sosirea vacanței de vară, elevii ies din ritmul lor obișnuit, însă seria de evenimente intitulată „Vară ritmată la Sfântu Gheorghe” le va oferi atât elevilor, cât și oricărui locuitor al orașului, un sistem cu o atmosferă plăcută pentru serile de vară lipsite de evenimente.

Potrivit tradiției anilor precedenți, evenimentele organizate în municipiul Sfântu Gheorghe vor fi organizate și în acest an în jurul unei tematici bine definite. Seria de concerte care urmează să aibă loc va fi cu adevărat specială datorită faptului că elevii vor avea ocazia de a lua parte după placul lor la spectacolele de pe scenă, fie ca organizatori, fie ca participanți la diferitele activități desfășurate înainte de concertele respective.

Primul artist care va urca pe scenă va fi José Almar din Argentina, care joi, pe 18 iulie, de la ora 18:30, va interpreta ritmuri argentiniene de tango la chitară. El va fi urmat în săptămânile viitoare de o formație neconvențională: în realizarea proiectului SzájArt din Ungaria, campionul de beatbox Dömötör Tamás și tamburul vocal al lui Péter Szondi formează o armonie excelentă cu vocea lui Krisztina Simon. Numărându-se printre cele mai bune formații de percuție din lumea întreagă, formația Talamba, laureată a Premiului Artisjus, va aduce în orașul nostru un repertoriu variat al genurilor muzicale, cântând la instrumente de percuție rare şi fascinante. Cursanții școlii de tobe „learn2drum” din Sfântu Gheorghe vor urca de asemenea pe scenă cu o producție remarcabilă: își vor folosi instrumentele ca fond muzical al unei animații. Ultimii interpreți ai verii vor cânta nu numai de dragul urechilor ci și ai ochilor noștri: sub mâinile lui Ádám Julcsi din Miercurea Ciuc vor răsuna ritmuri vocale de tobă, în timp ce vom putea admira spectacolul jonglerului cu foc Török Csongor.

Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”.

 


În cadrul noului concept „Oraşul nostru, responsabilitatea noastră!”, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a lansat în primăvara acestui an concursul „Cea mai frumoasă zonă rezidenţială”.

Municipalitatea a invitat locuitorii din oraş să se înscrie cu fotografii ale zonelor din jurul blocurilor, punând la bătaie mai multe premii, printre care şi un spaţiu de depozitat biciclete în valoare de 14.000 de lei. În total 18 persoane s-au înscris la această primă ediţie a concursului, zonele înscrise făcând parte din aproape toate cartierele oraşului.

Fiind vorba despre un concurs, a fost nevoie şi de un juriu, acesta fiind compus din viceprimarul Tóth-Birtan Csaba, Şefa Biroului de Imagine al Primăriei, Barta Mónika, Bardócz Ottília din partea Grădinăriei Oraşului, redactorul şef al cotidianului Háromszék, Farcádi Botond, şi directorul de programe al postului We Radio, Vlad Andrei Manolăchescu.

După analizarea fotografiilor, la începutul lunii iulie, timp de două zile, juriul s-a deplasat şi în teren pentru a-şi face o părere şi mai corectă despre zonele înscrise în concurs. Având în vedere factori precum complexitatea lucrărilor de grădinărit, frumuseţea plantelor, curăţenia şi îngrijirea zonelor, dar şi timpul şi munca depuse pentru a înfrumuseţa zonele respective, fiecare membru al juriului a acordat note pentru toate cele 18 zone participante.

În urma calculelor finale, Cea mai frumoasă zonă rezidenţială din Sfântu Gheorghe este pe Aleea Căminului, nr.13, Bl.29, Sc.A şi este îngrijită de György Eda-Anita, care a câştigat un spaţiu de depozitat biciclete. Zona a fost aleasă câştigătoare pentru că a fost zona cu cea mai bogată floră şi vegetație, şi unde s-a depus multă muncă într-un timp îndelungat.

La doar 0,5 puncte distanţă, pe locul 2 s-a clasat zona din Strada Stadionului nr.13, Bl.22, Sc.A (înscrisă în concurs de Vida Edit), aceasta fiind zona cea mai extinsă şi cu cele mai deosebite elemente de vegetaţie. Iar pe locul 3 s-a clasat zona de pe Strada Puskás Tivadar nr.64, Bl.33, sc.A (înscrisă în concurs de Eugen Aurel Medeşan), unde juriul a punctat cea mai îngrijită şi ordonată zonă rezidenţială dintre cele înscrise.

Locul 2:

Locul 2

Locul 3:Locul 3

 

Un premiu special va fi acordat zonei din Strada Ţigaretei nr.75 (înscrisă în concurs de Nagy Eszter), aici fiind vorba de cea mai creativă și prietenoasă zonă din concurs. (Foto dreapta)

Premiile oferite de instituţii publice şi societăţi ale oraşului constau în intrări gratuite la Cinema Arta, Ştrandul Municipal, Şugaş Spa, Parcul de Aventură şi Peretele de escaladă din Şugaş Băi.

De asemenea, toţi cei 18 participanţi la această primă ediţie a concursului vor primi gratuit anul viitor materiale cum ar fi mobilier stradal, arbuşti ornamentali şi flori în valoare totală de maximum 1.500 de lei/scară de bloc în cadrul Programului Primăriei de înfrumuseţare a zonelor verzi din oraş.

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe le mulţumeşte tuturor participanţilor la această primă ediţie a concursului, şi speră ca anul viitor să fie şi mai mulţi participanţi, iar oraşul să fie mai verde şi mai îngrijit cu ajutorul nostru, al tuturor.

Foto: Kristo-Gothard Hunor

 

 


Activități de dezvoltare a motricității, kinetoterapie, masaj, hidromasaj, activități de dezvoltare cognitivă, activități de dezvoltare a comunicării, activități de dezvoltare a autonomiei personale, terapie prin muzică și dans, acestea sunt serviciile de recuperare care servesc dezvoltării și vindecării copiilor și tinerilor cu dizabilități în noul centru de recuperare care a fost inaugurat la Sfântu Gheorghe.

Implementarea proiectului în valoare totală de 400.000 euro este rezultatul unui efort colectiv: valoarea totală a investiției a fost acoperită de către Fundația SERA România, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a pus la dispoziție terenul, iar costurile de funcționare vor fi acoperite de Consiliul Județean Covasna, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Covasna.

În cadrul evenimentului, directoarea DGASPC Covasna, Vass Mária, a evidențiat faptul că în județ încă se înregistrează un deficit de servicii pentru persoanele cu handicap, astfel că acest centru modern de recuperare, care este al cincilea din județ, umple o lacună.

„Încercăm să acoperim toată raza județului, pentru ca serviciile gratuite de acest tip să devină disponibile tuturor celor interesați. Organizăm grupuri de sprijin și programe de consiliere psihosocială pentru părinți, scopul acestora fiind acceptarea și conștientizarea handicapului” – a subliniat directoarea DGSAPC.

„Colaborarea exemplară pe care am avut-o cu ocazia înființării centrului dă dovada unei sensibilități sociale. Dacă există voință, ne putem realiza obiectivele” – a subliniat Tamás Sándor, președintele CJ Covasna, adăugând: „În calitate de administrație publică județeană, credem că este de datoria noastră să ajutăm acele familii, copii și adulți care  au nevoie de asistență de specialitate. Centrele care pot oferi aceasta asistență de specialitate au o contribuție majoră în dezvoltarea persoanelor care suferă de diferite boli, deoarece, ca și la noul centru de recuperare, psihologi, psihopedagogi, logopezi, instructori de gimnastică medicală, specialiști în balneofiziokinetoterapie, maseuri și asistenți medicali stau la dispoziția persoanelor interesate.”

Centrul de recuperare din Sfântu Gheorghe este al patrulea proiect al Fundației SERA România, care a fost implementat în județul Covasna. În cadrul festivității de inaugurare, managerul proiectului, Bogdan Pavel, le-a mulțumit partenerilor pentru colaborare, respectiv i-a asigurat de interesul fundației pentru continuarea activităților comune.

Centrul cu o atmosferă prietenoasă şi-a început activitatea de la 1 iulie, iar la programele organizate în clădirea de pe strada Țigaretei (lângă Biserica Krisztus Király) se poate înscrie oricine. După evaluarea psihologică, specialiștii vor elabora un program de recuperare și vor asigura servicii gratuite de recuperare.

Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna

Foto: Kocsis B. János


Primăria municipiului Sfântu Gheorghe anunţă începerea lucrărilor de reabilitare a străzii Puskás Tivadar, pe porţiunea dintre strada Oltului şi strada 1 Decembrie 1918, urmând ca în curând să se lucreze şi pe porţiunea dintre strada 1 Decembrie 1918 şi intersecţia dintre b-dul Gen Grigore Bălan şi strada Daliei. Pe cea de-a doua porţiune se va putea începe reabilitarea după ce Gospodăria Comunală va termina lucrările necesare în zonă.

Lucrările vor fi unele ample şi vor cuprinde de la reabilitarea sistemului de apă şi canalizare, până la fundaţia şi asfaltarea străzii, dar şi modernizarea sistemului de iluminat public. Stâlpii de iluminat vechi vor fi desfiinţaţi, iar cablurile aeriene vor fi introduse în pământ.

Având în vedere amploarea lucrărilor, circulaţia rutieră va fi închisă în totalitate pe strada Puskás Tivadar, astfel că aproape toate străzile adiacente vor suferi modificări ale sensurilor de trafic.

Când vor începe lucrările şi pe a doua porţiune, accesul dinspre strada Málik József, în spatele blocului 18 de pe strada 1 Decembrie 1918, cât şi dinspre străzile Nuferilor, Sporturilor şi Daliei va fi interzis. În acelaşi timp, strada din spatele blocului 30 de pe B-dul Gen. Grigore Bălan va deveni cu dublu sens, pentru a putea permite accesul pe ambele sensuri de circulaţie.

Lucrările sunt executate de Valdek Impex SRL, iar pentru mai multe detalii despre restricţiile de circulaţie, vă rugăm să consultaţi hărţile alăturate.


Lucrările vor fi efectuate în mai multe etape, pentru a nu bloca în totalitate circulaţia în zonă.

După obţinerea tuturor avizelor necesare, constructorul SC Morani Impex SRL a început lucrările de reabilitare a străzii Kós Károly, pe sensul de intrare în oraş. Lucrările vor fi efectuate în mai multe etape, pentru a nu bloca în totalitate circulaţia în zonă.

În prima etapă se va închide tronsonul cuprins între strada Părâului şi strada Andrei Şaguna pe jumătate de cale, permiţând circulaţia auto dinspre centru către llieni şi devierea circulaţiei dinspre llieni către centru pe strada Părâului (devine cu dublu sens) – strada Ţigaretei – strada Sălciilor – strada Fabricii. Astfel, trada Ţigaretei va deveni cu sens dublu pe porţiunea dintre strada Kós Károly şi intersecţia cu strada Pârâului.

A doua etapă va presupune închiderea tronsonului cuprins între strada Părâului şi strada Jókai Mor pe jumătate de cale, permiţând circulaţia auto dinspre llieni către centru, iar circulaţia dinspre strada Fabricii către llieni şi Vâlcele se va realiza pe ruta ocolitoare pe strada Dozsa György – strada Bolyai János.

Ultima etapă va închide circulaţia în intersecţia străzilor Kós Károly cu Jókai Mor, permiţând circulaţia auto dinspre llieni către centru, circulaţia dinspre centru către llieni desfăşurându-se pe ruta ocolitoare strada Dozsa György – strada Bolyai János, urmând ca circulaţia dinspre Vâlcele către centru sa se desfăşoare pe ruta ocolitoare strada Bolyai János – strada Dozsa György – strada Kós Károly. Această etapă va avea un timp de execuţie de maxim două săptămâni.

La fel ca în cazul celorlalte sectoare ale străzii, care au fost reabilitate în ultimii ani, şi pe această porţiune lucrările vor fi unele ample şi vor cuprinde de la reabilitarea sistemului de apă şi canalizare, până la fundaţia şi asfaltarea străzii, dar şi modernizarea sistemului de iluminat public.

Pentru mai multe detalii despre restricţiile de circulaţie, vă rugăm să consultaţi hărţile alăturate.


Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe atrage atenția asupra obligativităţii unei declaraţii scrise a pagubelor provocate de urşi, pentru a putea fi acordate eventuale despăgubiri. Declaraţia trebuie făcută la Biroului de Relaţii cu Publicul, Informații, Registratură al Primăriei Sfântu Gheorghe în maxim 24 de ore de la producerea incidentului. Notificările sunt necesare pentru compensarea materială a daunelor provocate și pentru eventuala îndepărtare a urșilor.

Conform Hotărârii de Guvern 1679/2008, în toate cazurile de pagube provocate de animale sălbatice, sunt disponibile numai 24 de ore pentru a raporta daunele. Ca urmare a declaraţiilor făcute de persoanele păgubite, Primăria va acționa împreună cu instituțiile de resort pentru a compensa pagubele.

Atenţie în păduri!

Cu această ocazie, Primăria Sfântu Gheorghe atrage atenţia că urșii din pădurile din jurul oraşului pot intra și pe teritoriul zonelor locuite și locațiilor desemnate pentru picnicuri. Din acest motiv, cei care doresc să se ducă în excursie în aceste zone, trebuie să ia măsuri de precauție.

Conform sfaturilor specialiştilor, nu se recomandă persoanelor să intre singure în păduri, și se recomandă să fie gălăgioși, pentru a evita intrarea în contact cu urșii.


Poliţia Locală Sfântu Gheorghe va începe controale privind respectarea acestui regulament al Primăriei.

Conform regulamentelor locale privind buna gospodărire pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe, fiecare proprietar de locuinţă (apartament la bloc sau casă de locuit) are obligaţia de a se îngriji de curăţenia din faţa locuinţei / sediului.

Primăria Sfântu Gheorghe asigură prin contractul cu societatea de salubritate TEGA, pe lângă curăţenia tuturor străzilor din oraş, şi curăţenia trotuarelor principale mai ales din zona centrală a oraşului, însă restul zonelor intră în sarcina proprietarilor.

Pentru că odată cu venirea primăverii, nivelul de praf este în continuă creştere, Primăria Sfântu Gheorghe face astfel un apel la locuitori să înceapă curăţenia de primăvară în acest sens. Aici este vorba despre praful şi nisipul rămas în urma iernii, dar şi zonele verzi din jurul blocurilor care în cele mai multe cazuri sunt neîngrijite şi murdare.

Poliţia Locală Sfântu Gheorghe va demara în curând mai multe controale pe raza oraşului pentru a verifica respectarea acestor măsuri, urmând ca în primă fază să aplice avertismente celor care nu se conformează, iar mai apoi inclusiv amenzi conform regulamentelor locale.

Cu această ocazie, vă reamintim de programul Primăriei de înfrumuseţare a zonelor verzi, prin care Asociaţiile de proprietari pot solicita materiale în valoare totală de maxim 1.500 de lei, din care 80% va fi achitat de municipalitate.

 

 


Având în vedere recomandările venite din partea locuitorilor, dar şi numărul foarte mare de oameni care vin la Ştrand în zilele de weekend, la cererea Primăriei Sfântu Gheorghe societatea Sepsi ReKreativ a decis prelungirea programului.

Astfel, sâmbăta şi duminica, Ştrandul se va deschide cu o oră mai devreme, la ora 9:00, începând cu weekendul 22-23 iunie.

Ștrandul municipal s-a deschis publicului în data de 1 iunie și se va închide la începutul lunii septembrie, programul fiind de luni până vineri între orele 10:00 – 20:00, iar sâmbătă şi duminică între orele 9:00 – 20:00.

Cea mai plină zi din această vară de până acum a fost duminică, 16 iunie, când la petrecerea de deschidere oficială a sezonului au fost vândute peste 1.800 de bilete. Foarte multă lume a fost însă la Ştrand şi sâmbătă şi luni, în minivacanţa de Rusalii, când au fost vândute aproape 1.500 de bilete zilnic.

Prețurile nu s-au schimbat față de anii trecuți, astfel că biletul de intrare standard costă 20 lei, cel pentru copiii sub 18 ani și persoanele peste 60 de ani costă 8 lei, iar pentru închirierea unui șezlong clienții vor plăti 8 lei.

Mai multe detalii despre program, tarife și regulamentul de acces pot fi aflate pe site-ul Sepsi Rekreativ, www.rekreativ.club/net/strand-ro.

Foto: Vargyasi Levente

 


Există un interes neîntrerupt față de programul inițiat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe pentru susţinerea familiilor cu minim trei copii cu domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe. Până în prezent au fost emise în total 491 de carduri pentru 113 familii. Familiile cu minim trei copii pot depune în mod continuu cererile pentru cardurile de facilități.

Pe data de 14 februarie, primarul Antal Árpád a înmânat primele carduri pentru familii numeroase. De atunci există un interes neîntrerupt față de acest program, fiind emise în total 491 de carduri pentru 113 familii.

În luna decembrie a anului trecut, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a votat proiectul privind acordarea de facilităţi pentru familiile cu cel puţin trei copii care au domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe, în luna ianuarie, anul curent, proiectul de hotărâre fiind completat cu câteva modificări la Hotărârea adoptată anul trecut, datorită cărora va creşte numărul familiilor eligibile.

Depunerea dosarelor se poate face pe tot parcursul anului, în acest sens dosarele depuse până în data de 10 a fiecărei luni vor fi evaluate în acea lună, iar cele depuse după data de 10, vor fi evaluate în luna următoare. Beneficiarii programului sunt familiile cu domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe care au minim trei copii dintre care cel puţin unul are vârsta de până la 18 ani. Cel puţin unul dintre părinţi trebuie să aibă un loc de muncă, iar elevii nu pot avea mai mult de 20 de absenţe nemotivate în decursul anului şcolar anterior.

Obiectivul programului este înlesnirea accesului familiilor numeroase la serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe promovând astfel cultura, un stil de viaţă sănătos, crescând pe termen lung calitatea vieţii. În acest sens, familiile cu cel puțin 3 copii pot beneficia de gratuitate la parcare şi reduceri la programele şi acţiunile culturale organizate de instituţiile de cultură, respectiv de bazele de agrement din Municipiul Sfântu Gheorghe și din Șugaș Băi.

Observațiile privind acest program pot fi trimise Primăriei la adresa de e-mail info@sepsi.ro.

Alte informaţii pe această temă:

Ghid practic

HOTĂRÂREA C.L. nr. 415/2018

Anexa HOTĂRÂRII C.L. nr. 415/2018

HOTĂRÂREA C.L. nr. 44/2019

Anexa HOTĂRÂRII C.L. nr. 44/2019 - Regulament

 

 


Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a lansat serviciul de programări online pentru Direcţia de Finanţe Publice Municipale, disponibil pe site-ul https://dfpm.setmore.com/.

Noul sistem vine în sprijinul contribuabililor, reducând perioada de aşteptare atunci când locuitorii au de rezolvat probleme la Finanţele Publice Locale.

Efectuarea programării online le asigură contribuabililor rezolvarea problemelor la data și la ora la care au făcut programarea, benificiarii având la dispoziție 10-15 minute (în funcție de serviciul ales).

Angajaţii Direcţiei de Finanțe Publice Municipale vor chema la ghișeu persoanele care au făcut programare, astfel că persoanele cu programare online nu trebuie să solicite număr de ordine de la aparatul din incinta Direcţiei.

În cazul utilizării acestui sistem, în vederea asigurării funcționalității optime a acestuia, locuitorii sunt rugaţi să se prezinte la ora rezervată, împreună cu declarațiile completate și documentele pregătite. În cazul în care locuitorii sunt interesaţi de servicii diferite, trebuie să facă programare la fiecare serviciu în parte, fără suprapunerea programărilor.

Programări online nu pot fi făcute pentru serviciul Plată.

Manualul de utilizare a serviciului de programări online este disponibil pe site-ul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.

 



Afişare pagină: 168308



Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți

Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină