Sâmbătă, 4. aprilie 2020

Într-o conferinţă de presă care a avut loc într-o locaţie – acoperişul fostului Hotel Bodoc – şi la o dată – 17 februarie – care nu au fost alese întâmplător, Antal Árpád a anunţat că va candida pentru un nou mandat de primar al municipiului Sfântu Gheorghe.

„În urmă cu fix 4 ani, eu şi familia mea am fost treziţi de jandarmi în loc de ceasul de alarmă. Noi, cei care suntem astăzi aici şi majoritatea celor care sunt pe străzile din Sfântu Gheorghe, suntem interesaţi ca acest oraş să fie unul dinamic, să fie un oraş care se dezvoltă. Dar trebuie să ştiţi că nu toţi gândesc aşa. Nu toată lumea vrea ca acest oraş să fie un oraş model în România. Iar cei care nu doresc acest lucru au făcut ceea ce au făcut în urmă cu patru ani. Şi mi-am pus atunci întrebarea dacă fac bine sau fac rău, dacă încerc să continui munca pe care am început-o. Şi de foarte multe ori am avut momente în care am crezut că fac mai bine oraşului dacă renunţ. Dar feedback-ul venit din partea locuitorilor m-a făcut să iau decizia să continui. Pentru că avem proiecte foarte mari, iar locaţia pe care am ales-o este o locaţie simbol a acestui oraş. Este simbolul comunismului, este simbolul unor vremuri care ne-au făcut foarte mult rău, şi vreau să vă anunţ că prin demolarea acestei clădiri vom încheia această perioadă şi vom începe o perioadă nouă, pentru secoul XXI, prin faptul că vom construi cea mai modernă clădire din România care va servi cultura şi tineretul. Va fi noul simbol al oraşului Sfântu Gheorghe”, şi-a început Antal Árpád discursul.

Dezvoltarea va continua şi mai dinamic în următorii 10 ani

„Vreau să vă anunţ astăzi, aici, că în luna iunie voi candida din nou, împreună cu echipa mea, la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi pot să vă asigur că în următorii 10 ani, municipiul Sfântu Gheorghe va avea o dezvoltare pozitivă şi mai radicală decât a avut în ultimii 10 ani şi contez pe fiecare locuitor din acest oraş pentru a realiza acest lucru”, a mai spus Antal Árpád.

Explicând că duşmanul nostru cel mai mare este faptul că de foarte multe ori nu avem curajul să visăm, primarul mun. Sfântu Gheorghe a mai spus că avem nevoie de proiecte care mai apoi generează alte proiecte, dând exemplul Arenei Sepsi şi referindu-se şi la noul Centru Cultural şi de Tineret care va fi construit în locul fostului Hotel Bodoc. „Am convingerea că şi în cazul acestui proiect, vorbim de o investiţie care va genera alte investiţii pentru Sfântu Gheorghe”, a explicat Antal Árpád.

„Mulţi au spus că am cheltuit 700 de mii de euro pentru achiziţionarea clădirii fostului Hotel Bodoc. Aşa este. Dar vom atrage 20-30 de milioane de euro pentru construcţia noului Centru, bani care nu vor fi alocaţi de Primărie sau de Consiliul Judeţean. Deci eu cred că este o investiţie bună şi până la urmă nu va pierde nimeni, pentru că şi acolo vor fi parcări”, a declarat Antal Árpád.

Apel pentru politici publice verzi

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Antal Árpád a făcut şi un apel către toţi „cei care cred în culoarea verde”, spunând că Primăria va fi şi în perioada următoare un partener al acestora.

„Noi dorim în Sfântu Gheorghe să arătăm că suntem deschişi politicilor verzi, şi vreau să îi anunţ pe toţi cei care cred în culoarea verde şi în politicile verzi că în mine pot găsi un partener. Să mă caute, să ne căutăm reciproc, şi să construim pentru următorul deceniu politici publice prin care vom face ca oraşul nostru să fie şi mai verde”, a mai spus Antal Árpád.

Foto: Vargyasi Levente

 




<< înapoi


Afişare pagină: 3325    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Anunţuri
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Guvernanţă corporativă
Administrator public
Structură
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Angajări Direcţia de Asistenţă Socială
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Impozite şi taxe locale
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2020 - Hartă pagină