Sâmbătă, 18. ianuarie 2020

Elevii de liceu din Sfântu Gheorghe au început deja concursurile în cadrul şcolilor, iar fiecare ambasador sportiv s-a întâlnit cu elevii liceului pe care îl reprezintă.

După cum v-am anunţat deja, evenimentul de deschidere a campionatului a avut loc la începutul lunii noiembrie, timp în care școlile au primit de la ambasadori un steag personalizat, care va fi folosit în timpul campionatului și al probelor. În prima fază a campionatului, între noiembrie 2019 și februarie 2020, în școli se desfășoară competiții, selectând cele mai atletice clase de liceu (IX-XII).

Elevii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”, precum și cei de la „Puskás Tivadar” au început concursul cu un campionat de fotbal. Pe 5 decembrie, Liceul Economic „Berde Áron” a organizat Cupa de fotbal „Moș Nicolae” pentru echipe de fete, la care au participat şi echipe de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” și de la Liceul de Arte „Plugor Sándor”. În ziua finalei, de Moş Nicolae, ambasadorul Fejér Béla a felicitat fetele și a premiat echipele.

De asemenea, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” elevii au concurat la teste de îndemânare și forță, precum și în competiție în sportul lor preferat.

Începând cu luna ianuarie, ambasadorii vor participa activ la probele din Clasa Campionilor: vor povesti despre evoluția vieții lor sportive, realizările și obiectivele lor. Scopul întâlnirilor este de a inspira elevii să privească mai atent asupra vieții sănătoase și sportive prin exemplul sportivilor de top.

Concurs pentru elevi în perioada vacanţei

Primăria Sfântu Gheorghe anunță şi un concurs de fotografie sportivă pentru elevi în perioada de iarnă. Oricine practică sporturi de iarnă (schi, snowboarding, patinaj, sanie, hochei pe gheață) și îi plăce să surprindă momentul, să ne trimită fotografiile prin email la sport@sepsi.ro sau să le încarce pe Instagram cu tag la pagina @diakokeve_anulelevilor. Elevii care trimit cele mai bune fotografii vor fi premiaţi cu borsete personalizate cu Anul Elevilor. Termenul limită pentru a trimite pozele este 26 ianuarie 2020.

Clasa Campionilor continuă în 2020

În a doua jumătate a campionatului, din februarie până în mai 2020, clasele câştigătoare din fiecare şcoală vor concura între ele la nivel de oraș, astfel încât până la sfârșitul campionatului vom afla care sunt cele mai atletice clase și școli sportive din Sfântu Gheorghe.

Ca premiu, cea mai atletică școală va fi îmbogățită cu un parc de forţă, în timp ce cea mai atletică clasă va putea participa la o tabără. Scopul competiţiei este de a le oferi elevilor o experiență reală în comunitate și de a încuraja cât mai mulți tineri să practice sport la Sfântu Gheorghe.

 




<< înapoi


Afişare pagină: 1825    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Guvernanţă corporativă
Administrator public
Structură
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Angajări Direcţia de Asistenţă Socială
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2020 - Hartă pagină